Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Muzeul Modern, Muzeul Modernităţii (5)


Bogdan Ghiu

27.11.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Evoluţia" ca fotografie mişcată. Recentrarea şi de-literaturizarea imaginii
 
În plus faţă de intenţia explicită a proiectului Museutopia, există, deci, lucruri pe care imaginile fotografice le arată, le descoperă, dar care rămîn ca un fel de bonus, de plusvaloare pur vizuală mută, ne-enunţată. Imaginea ştie întotdeauna mai multe. Nu ştii niciodată ce poţi descoperi într-o imagine. O adevărată imagine nu poate fi niciodată epuizată. Ea scapă întotdeauna, fuge. Tocmai de aceea,
  • "the evolutionary showman was... always driven to fill up the spaces between things by providing more and more things, back-filling the past by providing an ever-more complete record of cultural evolution" (Bennett, 2004: 166; sublinierile îmi aparţin)
Prin organizarea naraţiunii "lente" a unei evoluţii neîntrerupte, fără salturi, fără mutaţii, Muzeul Modern disciplinar-evoluţionar, aşa cum este surprins el în imaginile proiectului lui Ilya Rabinovich, apare ca un strămoş al filmului.
  • "... the belief that no effort should be spared to lay out objects within the museum space in ways that would make the relations between them - relations of temporal succession and development - readily and directly perceptible. That the laws and direction of evolution should be taken in 'at a glance' was a simple given for the evolutionary showman." (Bennett, 2004: 161)
Muzeele modernităţii "mint", în sensul că acoperă, că umplu, retrospectiv, golurile, că le maschează, expunînd întotdeauna prea multe obiecte pentru a exceda, a abuza privirea, creînd iluzia completitudinii, a continuităţii pline şi ordonate: suturare prin saturare (Derrida) a "lanţului fiinţei".
 
În proiectul lui Ilya Rabinovich, fotografia ajunge să vorbească, inevitabil, despre propria ei condiţie muzeală, moştenită de la Muzeul Modern: muzeul ca miză contextuală şi instituţională, ca miză politică specifică a artei. Ceea ce se denunţă, prin imagine, în Museutopia, mai presus de intenţia (dar nu şi de voinţa) autorului său, este disciplinarea ochiului, liniarizarea şi narativizarea privirii: "cinetizarea" imaginii, apariţia imaginii-flux.
 
Altfel spus, muzeul ca dispozitiv de "visual technologies". Aşa cum demonstrează Tony Bennett, în Muzeul Modern, "the central exhobition rhetoric", organizarea acelor "gradual and continuous lines of evolutionary development", de "regulate progress", de "smooth and uninterrupted adevance" constituie, în mod esenţial, "a problem of vizibility", pentru suprinderea acelor "spaces between things" prin care filmul evoluţiei să poată fi derulat, povestit (Bennett, 2004: 165).
  • "In the evolutionary museum... perspectival distance could be obtained only at the end of evolutionary series as a summation of the direction taken in by the eye as it ranged across the things exhibited and - once tutored to do so - deciphered the meaning of the spaces between them. This was partly a matter of new visual habits in which reading from left to right and from bottom to top came to be understood as tracing changes through time." (Bennett, 2004: 174)
În plus, aşadar, faţă de intenţia lor iniţială identitar nostalgică, dar în sens prospectiv, nu retrospectiv, aşa cum vom vedea, fotografiile lui Ilya Rabinovich denunţă abuzarea muzeală a ochiului, denunţă în acelaşi regim, tot vizual, display-urile de vizualizare: bruscarea, "violarea" narativă a privirii, des-centrarea şi evacuarea imaginilor, prin deplasarea centrului de interes, focal, al privirii din interiorul imaginii între imagini, în spaţiul dintre imagini, ca iluzie menită a masca saltul de la o imagine la alta: disimularea discontinuităţii prin mişcarea, prin "stricarea" imaginii. "Evoluţia" ca fotografie mişcată.
 
Imaginile fotografice ale lui Ilya Rabinovich re-centrează privirea, reintroducînd istoria, povestea imaginii la loc în imagine din locul în care fuseseră, funcţional, exilate: între imagini, pe rama imaginii, pentru a realiza iluzia fluxului imaginal al istoriei-evoluţie, al evoluţiei-naraţiune.
 
Nu întîmplător lucrurile acestea se văd, apar arătate de către imaginile lui Ilya Rabinovich, dar nu sînt şi nu pot fi, imediat, spuse: pentru că fotografiile panoramice ale lui Ilya Rabinovich urmăresc tocmai refacerea purităţii şi a originalităţii imaginii fotografice, în timp ce Muzeul Modern disciplinar-evoluţionar nu făcuse decît să "literaturizeze" imaginea, narativizînd-o pentru a povesti "foiletonistic" evoluţia.
 
Secolul al XIX-lea este, conform recentelor museum studies, un secol al muzeului pentru că este, fapt mai cunoscut, şi secolul romanului, atît al marilor sisteme romaneşti, cît şi al popularelor romane-foileton publicate în presa vremii.
 
Arborele genealogic al modernităţii vizuale este, astfel, reîntregit: muzeu-roman-film-media. Muzeul Modern este strămoşul cel mai recent descoperit, ultima, pînă de curînd, verigă-lipsă a genealogiei modernităţii. Iar imaginile lui Ilya Rabinovich aduc o contribuţie esenţială în această privinţă, care se cerea însă, tocmai, explicitată, enunţată, analizată verbal.
 
Răzbunarea fotografiei pe muzeu. Decolonizarea fotografiei
 
Devine evident, prin urmare, că această luptă de regăsire, de refacere, de re-centrare a imaginii fotografice, a vizualizării prin fotografie, nu putea fi purtată, nu se putea declanşa decît într-un muzeu, prin confruntarea cu Muzeul Modern, devenit Muzeu al Modernităţii înseşi. Şi că ea s-a declanşat şi a fost purtată doar prin/în imagine, în afara proiectului şi a limbajului verbal. O bătălie care nu fusese purtată pînă acum.
 
Pentru producerea iluziei continuităţii evoluţioniste, Muzeul Modern de-focalizase imaginea, extrăgînd vizualul din imagine. O dată în plus, este clar că televiziunea şi filmul au fost elaborate, ca laborator, şi în muzeul disciplinar.
  • "Paradoxical, then, because this effect of 'visual masking' in which 'the "ghost" or residual image of one form does not have time to clear before the next one is presented' [Krasner, 1992: 61] is precisely a method of visualising that was made possible by the varied technical devices, from the phenakistoscope to early film, that had aimed to make motion visible in more dispersed and non-linear forms." (Bennett, 2004: 186)
Prin proiectul său, artistul fotograf Ilya Rabinovich a declanşat involuntar, sau, mai exact, imaginea fotografică a reactivat automat două războaie genealogice încă neconsumate ale modernităţii: problema contextului instituţional al artei contemporane ca problemă specifică a fotografiei, altfel spus problema matricii evoluţioniste, liniar-narative, istorico-"literare", a display-ului muzeal; şi problema "violului originar", defocalizant, la care a fost supusă imaginea fotografică pentru a putea fi pusă în mişcare, cinematizată şi transformată în flux ("the eye is directed in how to read the spaces between things" [Bennett, 2004: pp. 176]).
 
Specific vorbind, se poate spune că asistăm la o răzbunare a fotografiei pe muzeu, care, sub forma foarte precisă a "ethnographic photography", a contribuit din plin la naturalizarea status-ului colonial. Ceea ce denunţă aici, implicit, proiectul Museutopia este tocmai "the supposedly irrefutable authority of the photografic image" (Bennett, 2004: 176). Prin fotografiile sale, Ilya Rabinovich obiectivează şi "etnografiază" muzeul însuşi, utilizarea fotografiei ca "document ştiinţific", ca "probă doveditoare", denunţînd fotografic rolul epistemic atribuit fotografiei în naturalizarea privirii coloniale, exilînd toate aceste elemente istorice în regionalitatea modernităţii şi exorcizîndu-şi, în felul acesta, proprii demoni.
 
Artistul ne face să privim din nou în imagine, nu între imagini, de la o imagine la alta: "dez-evoluţionează" şi "de-muzealizează", implicit, fotografia, eliberînd-o în vederea unui posibil uz reflexiv, critic, la rîndul lui eliberator. Ne restituie, istoric, fotografia.
 
În Muzeul Modern este problematic să fotografiezi pentru că este interzis să te opreşti, să focalizezi. Trebuie să te mişti, să te deplasezi, poliţieneşte, să "circuli", dar nu dezordonat, ci dresat, cuminte, liniar, evoluţionist, narativ, "literar": împotriva şi în detrimentul imaginii, combătînd puterile imaginii şi libertatea privirii.
 
În Museutopia, asistăm la o importantă bătălie din războiul de decolonizare a fotografiei şi, implicit, a imaginilor culturale, a stereotipurilor datorate prestigiului ei.
 
Muzeul Modern apare, deci, ca un teatru cult, opus bîlciului popular, dar la fel de iluzionist ca şi acesta: o înscenare a cunoaşterii în scopuri politice. Oprindu-se, opunîndu-se privirii puse pe fugă, a non-privii cinematice, fotografia reface imaginea.
 
Împotriva disciplinării narativ-evoluţioniste, caracterul exploziv şi infinit al imaginii!
 
(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer