Un uomo finito nu va cîştiga nici la numerele impare

Daniel Cristea-Enache: Dragă domnule Răzvan Petrescu, am ajuns la finele dialogului nostru. A fost unul - pentru mine - memorabil. Aţi luat totul în serios şi în acelaşi timp în rîs, aţi făcut o sumedenie de trimiteri culturale, aţi lucrat şi prelucrat fiecare răspuns pînă l-aţi transformat într-o bucată de proză.
Am simţit, în frazele dvs., o încredere masivă în capacitatea cititorului de a gusta şi a înţelege frumuseţea şi tensiunea literaturii. Indirect, dar atît de persuasiv, aţi elogiat Proza din interiorul ei, traversînd-o şi procesînd-o (prea multe gerunzii, vă veţi spune acum în barbă...).
Vă propun un final pe măsura acestui dialog, un final pentru prozatorul excepţional care sînteţi. Aveţi sub ochi o fotografie. Un tip cu ochelari şi cu barbă, între două vîrste, priveşte puţin agasat într-o parte. Nu contează că dvs. sînteţi tipul; sau contează, dar nu în mîinile unui scriitor profesionist...
Pentru cititorii LiterNet (şi pro bono), vă rog să faceţi un scenariu narativ cu personajul din fotografie. Construiţi o structură de povestire cu el; iniţiaţi şi dezvoltaţi o situaţie.
Mai trebuie să spun că vă mulţumesc pentru generozitatea cu care aţi acceptat şi aţi purtat acest dialog?
Vă mulţumesc.

Răzvan Petrescu: Ne putem face o părere despre bărbatul din fotografie ghidîndu-ne după cîteva indicii. Bara stîngă a ochelarilor de metal a fost sudată, ceea ce insuflă ideea că s-a aşezat pe ei într-o clipă de neatenţie sau voit. În ambele ipoteze ni se relevă un caracter slab, ce se aşază pe propriii ochelari de care fie nu-i pasă - cu toate că fără ei vede neclar la distanţă, ceea ce doar cu greu poate fi un avantaj -, fie îl irită instrumentul pus pe nas, un organ vizibil dezvoltat, s-ar putea spune că pentru a mirosi florile, urmele, nu este întru totul adevărat. Dioptriile sînt minus doi, deci nu e foarte miop decît atunci cînd apreciază oamenii şi femeile. Ochiul stîng micşorat semnalează o stare de suspiciune amestecată cu alertă, în vreme ce ochiul drept e de o melancolie de-a dreptul iritantă. Are părul cam mare, deducem că-i artist sau spaniol. Cămaşa din poplin este un criteriu al situaţiei materiale simple, însă canapeaua pe care stă ne convinge că nu-i pasă, sau dacă-i pasă e vorba de-un sentiment de ordin secund, pe primul plan fiind salvarea puilor de focă (ridurile de la colţul pleoapelor o exprimă clar). Poartă o barbă în stil arab, mai precis, terorist. Nu reuşeşte totuşi să îngrozească pe nimeni pentru că e cam rară, are multe fire de păr alb şi-i purtată prea tîrziu, vîrsta omului fiind prea înaintată pentru acţiuni de tip asalt cu bombă la supermarket mai ales că merge la supermarket de maximum două ori pe an şi e terifiat de mulţimea aceea mişcătoare-n toate direcţiile, îşi pierde busola, raţiunea de-a fi, s-ar putea totuşi detona. Poate-i o armă de seducţie, a citit într-un lexicon că intelectualelor tinere le plac bărbaţii răi şi cu experienţă, însă n-a sedus decît doamne orizontale, mai speră încă s-o facă şi cu persoane imature cu studii de specialitate în ciuda pesimismului înnăscut, pesimismul înnăscut fiind o formă superioară de inteligenţă, motiv pentru care-l şi abordează, în realitate nefiind pesimist, ci disperat, semn că l-a părăsit iubita. Poate terorizează infirmi ori bătrînele, orice e cu putinţă, nu-i normal să te iei după aparenţe, însă numai atît avem la îndemînă. Ochii sînt castanii, ceea ce înseamnă că deţine o maşină cu cutie automată de viteze.
Pe perete se vede un ceas mare ce înregistrează ora 11:25, nu ştim dacă merge sau e oprit, secundarul enorm, indicînd 45 de secunde, sugerează faptul că personajul tocmai a terminat de citit Manual de pictură şi caligrafie. Poate sugera la fel de bine atemporalitatea sau faptul că timpul nu există, aşa cum a demonstrat un fizician englez. Or, dacă timpul nu există, nu există nici omul din fotografie, nici textul despre el, nu ştiu de ce mai vorbim.
Peretele-i spartan, nu mai este nimic altceva acolo în afara ceasului, nici un singur tablou, nici o ilustrată înrămată de la mare, de pe vremea cînd era tînăr şi înota pînă la baliză, nu şi înapoi la ţărm, nici măcar o tapiserie cu vînători şi lebede mici, nu-i decît acel aparat rotund de înregistrat mişcarea, viteza sau consumul care aminteşte de-o gară, tragem concluzia că îi plac aceste construcţii, pe vremuri a călătorit mult, numai prin judeţul Dîmboviţa, judeţ înţesat cu gări pitice, dintr-una din ele fiind dat afară pentru că încercase să seducă o impiegată cu pălărie de pai, l-au umflat şi l-au suit în primul tren care nu mergea unde voia el, iar în tren a fost amendat pentru că n-avea bilet, şi, cum n-avea nici bani, l-au dat jos în plin cîmp, nu mai era nimeni în jur, de-aici zidul gol, însă c-un tapet cu floricele fine, cafenii, amintind de Japonia, s-ar putea ca-n cele din urmă personajul să-şi facă un seppuku domol măcar din curiozitate. N-a fost niciodată în Japonia, nu înţelege romanele japoneze, japonezele nu-l atrag, i se par ţîfnoase, însă are o mare admiraţie pentru codul onoarei şi punctualitate, asta ar fi explicaţia tapetului, în caz că l-a pus el, deşi, după cum arată, nu pare genul care să ştie să pună tapet indiferent pe ce, astfel încît e mai mult ca sigur că i l-a pus altcineva fără să-l întrebe, poate că aceasta e cauza suferinţei sale.
În stînga, o uşă deschisă. Uşa deschisă reprezintă o invitaţie la dialog, la o partidă de sex, la Kafka, la o viaţă plină de împliniri ascunse, implicaţiile filozofice sînt nenumărate, să notăm doar că dincolo de uşă pare să mai fie ceva, probabil toaleta. Toaleta la doi paşi evocă o vezică urinară neurogenă, de unde şi chinul de a merge cu metroul pe care-l percepem în forma gurii. Privind cu atenţie, observăm urma unui herpes chiar lîngă şanţul nazo-labial, iar în planul doi, tot în stînga, se vede un ursuleţ. Prezumăm că bărbatul a pupat ursuleţul şi a făcut herpes. Dar de ce ar pupa un om în toată firea un ursuleţ? Unu, poate are o fire sensibilă, doi, poate fi infantil, trei, îi plac mamiferele cu blană, patru, suferă de o depresie mascată, diagnostic pus la prima sa internare într-un locaş de specialitate. Depresia nu era mascată în sensul că nimeni n-ar fi bănuit o asemenea afecţiune la un om atît de vesel, ospitalier, săritor şi înalt, ci pentru că la intrarea în stabiliment chiar şi-a pus o mască pe faţă, de ginere, ceea ce l-a condus la un pas de-o serie de şedinţe de electroterapie, metodă cu rezultate spectaculoase, păcat c-a fost abandonată.
Un cercetător subtil poate desprinde semnificaţii şi din ceea ce nu se vede într-o fotografie. Astfel, aici nu se vede că în faţa bărbatului se află biroul său, de dimensiunea unei debarale, locul unde munceşte - încă nu ştim cu certitudine ce -, dar cu siguranţă ascultă muzică, e uşor să ni-l închipuim transfigurat în timp ce audiază Passacaglia lui JSB în versiunea pentru orchestră a lui Leopold Stokovski, sau Suzie Q. Poate că şi-a lăsat barbă din cauza muzicii, protestînd astfel împotriva reducerii salariilor. De asemenea, felul cum priveşte într-o parte, uşor agasat, dovedeşte recenta sa întîlnire din lift, l-a chemat - trebuia să meargă la dentistă, o blondă splendidă situată-n Herăstrău - şi, cînd a deschis uşile de metal, a dat peste un tînăr care stătea în genunchi şi se ruga. Un atare act de credinţă în ascensiune rapidă, că liftul fusese chemat de la parter, l-a marcat, determinîndu-l să încheie un pact faustic la cîteva minute după apăsarea pe declanşator: îşi va vinde sufletul pentru a cîştiga la Loto. Dracul, care citise în tinereţe Un om sfîrşit al lui Papini - scriitor mort cu două luni înainte de-a se naşte cel din fotografie -, îl va păcăli şi un uomo finito nu va cîştiga nici măcar la numerele impare, va da telefoane, va face scandal, va arăta la judecătoria sectorului 3 actul semnat cu Talpa Iadului, magistratul va zîmbi însă obosit şi-i va spune că şi lui i s-a-ntîmplat la fel, cu o fată căreia nu i-a mai cîştigat inima, nici altceva, ci i-a pierdut procesul în care-şi acuza tatăl de comportament suspect în sufrageria unde-şi scotea socoteala ori de cîte ori apărea preşedintele la televizor, părintele avea gusturi rafinate, aşa că întreaga argumentaţie a procurorului a fost spulberată. Trăim într-o societate-n care esteticul primează de la distanţă.
În aceeaşi manieră, putem bănui că fotografiatul, cu aerul său relativ inofensiv, tocmai s-a întors acasă după ce-a bătut (sau a fost bătut de) un grup de copilaşi care aruncau cu petarde de Crăciun, chiar dacă nu e, judecînd după lumină, ziua sfîntă, poate a făcut-o preventiv, iar acum s-a aşezat în faţa aparatului de fotografiat pe care-l mînuieşte fiul său de 12 ani - dacă îmbătrîneşti nu te mai pozează nimeni, de aceea-i bine să faci copii cînd eşti aproape expirat, sînt singurii pe care-i mai interesezi pentru asemenea acţiuni - abia aşteptînd ca acesta să isprăvească şi să-l trimită să-şi cumpere ţigări, deoarece l-a învăţat cu drag să fumeze şi băieţelul fumează ca turbat mai ales la orele de religie la care tatăl i-a spus să fie atent să nu se producă vreo minune fără ca el s-o înregistreze, aşa cum n-a înregistrat nici o fantomă în poza asta, deşi, dacă ne uităm cu atenţie, parcă sclipeşte ceva pe uşa de placaj din holişor, posibil să fie fantoma lui Igaş*. Ori a lui Velázquez din perioada japoneză flaimucă, judecînd după tapet şi portret. Care, ca un corolar al acestei analize, are un aer comic, nu fioros aşa cum şi-a dorit subiectul.
În fine, să luăm în calcul şi ce a scris Elias Canetti: "Adevăraţii scriitori îşi întîlnesc personajele abia după ce le-au creat" şi "ceea ce ei au inventat, îngrozindu-se singuri de propria invenţie, se dovedeşte mai tîrziu a fi purul adevăr". Astfel, e posibil ca bărbatul între două vîrste din fotografie să nu existe în realitate, să fie doar un personaj. Propriul său personaj, dacă e scriitor. Dacă nu, personajul copilului său. Sau al lui Canetti. Acum închideţi ochii şi imaginaţi-vi-l lungit în cabina unui iaht pe Marea Moartă. Iată purul adevăr.

---

* Cîţiva istorici susţin că este actualul ministru de Interne.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.