Înmormântarea Seniorului de Orgaz

Don Quijote rătăceşte... rătăcitorul... într-o zi cât alţii în 7 şi chiar mai mult decât atât...nu degeaba i se spune... rătăcitul... hoinăreşte pe străduţele înguste desprinse parcă dintr-o peliculă antică... casele înalte, cu ziduri groase de piatră, ferestrele cu zăbrele de fier — cu siguranţă — datând încă dinaintea lui Franco... Dulcineea a plecat, şi în locul ei câteva păsări de pradă şi-au făcut culcuş proaspăt... poate că timpul nici n-a trecut în zadar, sau poate că nici existenţa lui nu este atât de sigură. Dincolo de gratiile ferestrelor parcă moartea domneşte autoritar. Nici un zgomot... nici o mişcare suspectă... totul se desfăşoară într-o discreţie totală... parcă-i văd aşezându-se la masa îmbelşugată. Ghiftuiţii! Ghiftuindu-se... sorbindu-şi licorile roşiatice din cupe largi, aburite... Drogomanul m-a invitat într-o seară la masă; cică dă bine să-ţi faci prieteni noi. Fructe de mare... scoici, jambon serano, chorizo iberico, vin tinto cosecha 1984... grandomanie sau pur şi simplu bunăstare?! Bârfe de tot soiul, de-a dreptul de prost gust. Telenovelişti desăvârşiţi proveniţi şi parveniţi dintr-o familie super bogată. Nici mai mult şi nici mai puţin de un miliard de pesetas capital deductibil. Asta înseamnă ceva bănet (1 euro egal 166 şi ceva de pesetas). Don Quijote îmi plânge de milă — parcă ar zice bossul cel mare, capul familiei, el padre de todos, vipera şefă... mărinimos din fire cu cei apropiaţi lui: unchiul Isidro — mort acum 5 sau 6 ani — şi mătuşica Luisa decedată cam tot de-atâta vreme... glumele lor stupide. Comer mucho es malo... beber mucho es malo... fumar mucho es tambien muy malo... follar mucho es...dificil! Şi cu toţii se prăpădesc de râs. Daţi naibii maurii ăştia — zice Don Quijote — neputând prinde din zbor esenţa interpretativă a unei glume de zile mari.
În hol, o replică după un tablou de El Greco: Retrato del beato Juan de Avila — 1580. Aha! Care va să zică voi vă pricepeţi şi la artă — cugetă Quijote...



Şi începe să le susţină o pledoarie despre Iglesia Santo Tome din Toledo şi despre celebra pictură găzduită în interiorul ei: El entierro del Senor de Orgaz semnată de pictorul El Greco şi realizată între anii 1586–1588 la comanda parohului don Andres Nunez de Madrid contra unei sume de 1200 ducados. Pictura este considerată astăzi drept una dintre primele 3 compoziţii din lume iar valoarea ei artistică este inestimabilă. DIVIS BENEFICIIS. ET PIETATATII. S. / TAMETSI PROPERAS. SISTE PAVLVLVM VIATOR. ET ANTIQVAM VRBIS NOSTRAE / HISTORIAM ACCIPE . D. GONYALVS RVIS A TOLETO ORGAZI OPPIDI DOMINVS... zice inscripţia comemorativă de pe epitafio sepulcral. Şi încă vreo alte aproximativ 166 de cuvinte!!! Sau pre limba lor ar suna cam aşa : para recuerdo de los beneficios divinos y para fomento de la piedad. Aunque tengas prisa, detente un poco caminante y acoge una historia antigua de nuestra ciudad, contada brevemente: Don Gonzalo Ruiz de Toledo, Senor de la villa de Orgaz... Şi don quijote dă-i şi dă-i... vreo două ore în şir, spre disperarea auditoriului... Că biserica Sfântul Toma din Toledo mai are şi alte picturi celebre...că unul, pe numele lui Louis Tristan ar fi pictat un tablou în anul 1620 intitulat Cristo de la Expiration — şi care se află de asemenea expus în holul bisericii, că în interior există picturi de Hernando de Avila — sec. XVI, sculpturi de Los Condes de Fuensalida — sec. XV şi Alonso Cano sec. XVIII... şi multe alte minunăţii de am rămas gură căscată şi eu şi Don Quijote al meu şi alţi vreo câţiva curioşi aflaţi prin apropiere.

Don Quijote primeşte chiar o invitaţie — din partea Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor Spanioli pentru a participa la o conferinţa despre „poetica de el entierro del conde de Orgaz”, susţinuta de Felix del Valle y Diaz — director al Real Academia de Bellas Artes y Ciencias Historicas de Toledo şi susţinută în aula din stada Leganitos, 10 din Madrid. Se spune că aici o să participe la discuţii scriitorii: Maria Angeles de Armas şi Jose Lopez Martinez... Adevărul este că nimeni nu poate bănui ceea ce ar putea să se întâmple după o conferinţă de acest gen... Aşa că... să trăim şi să vedem! De văzut ar fi foarte multe locuri. Cu timpul stăm mai prost, gândindu-mă că o călătorie simplă cu metroul madrilen costă 0,95 euro... Totuşi, nu pot rata o expoziţie de artă contemporană „situată” în Salonul Consejeriei de Las Artes din Madrid — adică una fel de Sala Dalles din Capitală...

Problema este cu bieţii tineri artişti spanioli care — în vizibilă criză de inspiraţie — şi-au afişat nudurile pe toţi pereţii, spre deliciul puştanilor dornici de senzaţii tari... Slăbuţ... foarte slăbuţ — zice în sinea lui, Don Quijote, gândindu-se la ceea ce văzuse anterior prin expoziţiunile similare din zonele estice ale Europei Ne(b)unite...
Poate că lumina vine totuşi de la răsărit şi poate că — dincolo de rătăcirile noastre zilnice — ezistă un ceva care ne propulseză dincolo de limite... Din nefericire, suntem atât de nebăgaţi în seamă încât nici nu ştiu dacă vreodată o să contăm cu adevărat în istoriile universale ale artelor frumoase... Rămâne doar să ne consolăm cu ideea că dincolo de cuvinte există necuprinsul ... iar dincolo de necuprins rămânem noi, cei mai oropsiţi dintre oropsiţii planetei ... Halal consolare!