Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

Grigoraş, moda de a nu fi la modă


Cristian Geambaşu

01.12.2011
Gazeta Sporturilor, noiembrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Sînt oameni care nu te trag de mînecă. Tocmai pe ei îi ocolim.

Petre Grigoraş se simte bine în pielea lui. Staţi liniştiţi, dragi cinefili şi columbofili, nu urmează o (altă) recenzie a ultimului film al lui Almodovar, La piel que habito! Dar Petre Grigoraş nu s-a simţit mereu bine în pielea lui. Pînă să se împace cu sine, Grig a avut necazuri, depresii, slăbiciuni. Umori. Momente în care s-a îndoit. De el, de ceilalţi. Încă o dată, staţi liniştiţi! Nu urmează un text siropos-lacrimogen, despre cum s-a salvat un om prin vocaţie. Despre ce înseamnă predestinarea. Despre semnele divine care l-au împins către unica destinaţie posibilă, antrenoratul.

Încercăm ceva mai simplu. Portretul unui bărbat care îşi face meseria cu plăcere. Un om care îşi respectă profesia şi care găseşte motive de bună dispoziţie în munca lui de zi cu zi. Să lucrezi cu plăcere. Senin, încredinţat că vei descoperi ceva nou în fiecare dimineaţă în care o iei de la capăt. Să nu laşi rezultatul să îţi ucidă pasiunea. Să nu te învingă adversarul cel mai parşiv, rutina. Cîţi dintre noi ne putem lăuda cu aşa ceva?

După Rapid-Gaz Metan 5-3, un meci cu o intrigă şi un dramatism puţin familiare Ligii întîi, Răzvan Lucescu s-a declarat nemulţumit de desfăşurarea evenimentelor, de felul în care fotbaliştii lui îşi trataseră oponenţii. Un perfecţionist, veţi spune, un tip care îşi ţine băieţii în priză. Poate. Ar mai fi şi varianta prudenţei marca Lucescu, father and son. Ori a clişeelor în spatele cărora se ascunde Răzvan. "Mi-ar fi plăcut să fiu antrenorul oricărei echipe la întîlnirea de astăzi", a venit atunci declaraţia lui Petre Grigoraş. Inconştient? Imatur? Aventurier? Sau poate altfel. Curajos? Generos? Puternic?

Meciul direct a reglat conturile. Acest 3-0 pentru Pandurii nu vorbeşte despre slăbiciunile Rapidului, ci despre bucuria de a juca fotbal a echipei pregătite de Grig. Pandurii joacă fluent, frumos şi deschis. Există o ordine organică în toate întîmplările din teren. Libertate controlată şi echilibru între compartimente. Chiricheş, Vranjes, Maxim şi Batin nu sînt mari fotbalişti, nu încă. Dar au fost cîştigaţi de ideea despre fotbal a lui Grigoraş. Ei nu execută, aplică. Aici stă diferenţa.

Am observat că se poartă finalurile cool de articol, unde îţi laşi publicul cu gura căscată. O aluzie la o şcoală filozofică, o trimitere la o carte greu accesibilă, la un concert de jazz. Tentaţia există, dar renunţ fără regrete. L-aş simţi pe Grig cum mă priveşte dojenitor de la cele cîteva sute de kilometri care ne separă. De fapt, nu ne desparte nimic de oamenii la care ţinem. Poate doar egoismul.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer