Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Cronica insolită

Şi dacă adevărata libertate înseamnă de fapt să ai timp?


Matei Vişniec

08.12.2011
RFI România, decembrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Una dintre cărţile care se vinde cel mai bine în acest sfârşit de an 2011 în Franţa se numeşte În pădurile Siberiei şi poartă semnătura lui Sylvain Tesson. În topul celor mai bune vânzări, ea se situează pe locul al patrulea. Apărută la Editura Gallimard, cartea a fost distinsă cu Premiul Medicis pe 2011 şi continuă să suscite interesul publicului pentru că este, de fapt, jurnalul zilnic al unui ermit voluntar.

Anul trecut, între luna februarie şi luna iulie 2010, Sylvain Tesson a trăit singur într-o cabană pe malul Lacului Baikal, departe de "lumea dezlănţuită". A fost opţiunea sa de a se retrage într-un loc cât mai pierdut, la cinci zile cu pasul de cel mai apropiat sat. Şi-a luat cu el doi câini, o valiză cu cărţi, o bună provizie de vodcă şi alte bunuri de primă necesitate, şi a trăit ca un naufragiat voluntar. Altfel spus, a vânat şi a pescuit ca să aibă ce mânca, a cules şi fructe sau seminţe când le-a găsit, a tăiat lemne ca să se poată încălzi, a contemplat natura şi a meditat la ideea de libertate.

Tot ce a notat el în acest răstimp a devenit, iată, o carte care interesează publicul, interesează critica, provoacă destul de multe comentarii. Sigur, am putea spune că nimic extraordinar nu i se întâmplă autorului în această pădure pierdută în Siberia. Şi totuşi, totala schimbare de raporturi cu timpul şi cu mediul înconjurător devine sursă de interogaţii profunde. Şi dacă adevărata libertate înseamnă de fapt să ai timp?, se întreabă, de exemplu, Sylvain Tesson. O întrebare de mare actualitate într-o lume în care ni se ia timpul în mod natural, pentru că ritmul şi societatea în care trăim se hrănesc de fapt cu timpul nostru.

Şi dacă fericirea mai înseamnă să poţi fi singur atunci când vrei, să dispui de spaţiu şi să te bucuri de tăcere?, se mai întreabă autorul nostru.

Întrebări pe care şi le pune în numele unei societăţi hiper-industrializate, hiper-informatizate, hiper-grăbite şi care nu le mai permite oamenilor să se bucure de lucruri "mici" dar esenţiale. Cine mai are timp, astăzi, să vadă cum creşte o floare, cum se topeşte zăpada, cum răsare iarba, cum apar frunzele, cum se lasă seara sau cum răsare soarele, cum vine o furtună şi cum se degajează cerul după ploaie? Câţi dintre noi mai au timp să se bucure de spectacolul focului, al unui stol de păsări care se roteşte deasupra unui lac sau al sunetelor pe care le "emite" o pădure pe timp de noapte?

Iată care sunt "revelaţiile" lui Sylvain Tesson, fără pretenţia noutăţii absolute - pentru că el nu este nici primul şi cu siguranţă nu va fi nici ultimul scriitor care propune acest exerciţiu de distanţare de lume pentru a-i lua de fapt mai bine pulsul şi a vedea în ce stare de delir a ajuns.

Sylvain Tesson nu e de altfel la prima sa carte de acest fel, el a mai publicat câteva volume în care îşi povesteşte călătoriile sau pasiunea pentru Asia Centrală. De data aceasta, el a optat pentru o "călătorie imobilă", în mare parte o călătorie în sine însuşi, după ce în anii trecuţi a făcut turul lumii cu bicicleta sau a traversat Asia Centrală pe jos.

Interesant este faptul că acest jurnal "aparent" static şi fără suspans colcăie de personaje şi de întâlniri interesante. Pentru că, în contextul unui roman "static" prin natura sa, orice mişcare devine un eveniment. Când ermitul nostru amator este vizitat de o altă fiinţă umană, fie el pescar, paznic forestier sau vagabond îmbibat de alcool, avem impresia că asistăm la momentele culminante ale romanului. Personaje devin, de asemenea, prin importanţa acordată de autorul care le observă, şi gheaţa şi lacul şi cedrii şi insectele şi animalele - urşi, iepuri, râşi.

Sylvain Tesson câştigă pariul literar, dar şi metafizic, al acestui roman atipic, întrucât se pune într-o situaţie limită în care oricare dintre noi ar putea fi. Apoi el se analizează într-un fel în numele întregii umanităţi, pentru a ne comunica un prim mesaj esenţial: acela că ne-am îndepărtat în mod periculos de natură, inclusiv de natura umană.

Sylvain Tesson - "Dans les forêts de Sibérie" (În pădurile Siberiei), Editions Gallimard, 2011
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer