April and August were the cruellest months... Deşi sunt singurele luni care încep cu A, au fost lunile care au marcat câte un sfârşit.
am învăţat că e mai bine să nu te vezi după mulţi ani cu nişte oameni care ţi-au fost extrem de aproape la un moment dat. Pentru că nu se mai poate să-i vezi cu ochii prin care îi vedeai atunci, căci ei nu mai sunt aceiaşi, aşa cum nici tu nu mai eşti acelaşi, iar regăsirea va spulbera nişte frumoase impresii cu care trăiai.
am mai adăugat un oraş pe lista celor în care ţin musai să păşesc până mor: Lisabona se alătură (datorită lui Pessoa şi lui alş) Londrei, Pragăi şi Barcelonei.
m-am îndrăgostit puternic pentru prima dată
am avut prima încercare de a scrie versuri
am citit mai mult decât în alţi ani: Fernando Pessoa (Cartea neliniştirii - o carte pe care am "devorat-o" în primele zile ale anului, simţind parcă că Pessoa, prin vocea heteronimului său Bernardo Soares, a scris "direct cu sufletul în loc de cerneală, suflet bun de nimic altceva decât să scrii cu el" şi Opera poetică - unul dintre volumele de poeme extrem de dragi sufletului meu, în care Pessoa, de data aceasta prin alter-ego-ul său Alberto Caeiro, atinge simplitatea şi profunzimea acelor scurte învăţături Zen: "O zi ploioasă e tot atât de frumoasă cât o zi însorită/ Amândouă există, fiecare în parte, aşa cum este"), Nina Berberova (Cartea fericirii), Ernesto Sábato (Între scris şi sânge - după ce i-am citit în urmă cu câţiva ani cele trei romane, ironia sorţii a făcut ca volumul de conversaţii între Sábato şi Carlos Catania să-l parcurg şi chiar să-i simt vocea lui Sábato cu puţin timp înainte ca şi acest mare spirit să ne părăsească tot într-o zi din 2011), Michel Houellebecq (Particule elementare), Goethe (Suferinţele tânărului Werther), Gabriel Liiceanu (Întâlnire cu un necunoscut), Alex. Leo Şerban (Alte camere, alte glasuri de ieri, Mica dietetică şi Litera din scrisoarea misterioasă, toate citite pe nerăsuflate), Roland Barthes (Camera luminoasă. Însemnări despre fotografie), Livius Ciocârlie (Cartea cu fleacuri, "... pe mine să nu contaţi" şi Caietele lui Cioran), Mircea Cărtărescu (De ce iubim femeile), Jean-Claude Carrière şi Umberto Eco (Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi), Jean-Claude Carrière (Cercul mincinoşilor. Poveşti filozofice din lumea întreagă) Emil Cioran (Despre neajunsul de a te fi născut şi Amurgul gândurilor), Învăţăturile Zen ale lui Shunryu Suzuki (Zen aici şi acum), Alessandro Baricco (Barbarii. Eseu despre mutaţie), Alain de Botton (Eseuri de îndrăgostit, care m-a însoţit exact în momentele în care rezonam cu cel pe care Choe îl numise Weltschmerz), Florin Piersic Jr. (Romantic Porno, o scriere simplă, dar în acelaşi timp ciudată şi captivantă; pe lângă multe altele, personificarea timpului mi-a rămas în minte mult timp după ce am închis cartea: "timp, care poartă la mână un ceas, spart cu ciocanul", "trec câteva minute şi fiecare dintre ele cară un bolovan din Everest", "trec cinci minute, înfăşurate în câţiva kilometri de peliculă voalată", "trece un sfert de oră, călărind un cal cu aripi frânte"), Mircea Mihăieş (Viaţa, patimile şi cântece lui Leonard Cohen)
am început cu Pessoa (Cartea neliniştirii) şi am încheiat într-un fel tot cu Pessoa, dar prin Alex. Leo Şerban (Litera din scrisoarea misterioasă).
am renunţat pentru a doua oară să duc o bătălie a cărei victorie ştiam că mă va face din cale-afară de fericită... şi totul pentru că n-am avut puterea să accept că există şi posibilitatea de a ieşi înfrântă din bătălia aia... Poate a treia oară-i cu succes! Cine ştie, poate chiar anul ce stă să vină!
am încercat să-mi exorcizez nişte demoni şi să scap de nişte obsesii prin scris
am încheiat o etapă şi am început o alta
la o distanţă de trei ani, pentru a doua oară în viaţă, am simţit că un (anumit) film mă poate salva atunci când am cea mai mare nevoie de asta. Mulţumesc Giuseppe Tornatore pentru Cinema Paradiso!
am trăit intens de pe acelaşi fotoliu al cinematografului Studio doua filme pe care nu am regretat că le-am aşteptat atâtea luni. Întâi a fost Aurora şi apoi Melancholia.
am văzut doar nouă piese de teatru, iar hazardul a făcut ca prima piesă de anul ăsta să fie S-a sfârşit cum a-nceput, iar ultima Sfârşit de partidă, la care m-am simţit atât de stânjenită să văd cum mulţi oameni din acea sala neîncăpătoare la început au plecat în timpul reprezentaţiei. Nu reprezentaţia a fost de vină, ci faptul că aceia nu-l înţeleseseră pe Beckett... După ce mi-am început ziua de 11 martie cu imaginile cutremurului din Japonia, seara am râs şi reflectat pe parcursul unei ore, atâta timp cât a durat până s-a golit paharul de apă de pe scenă, la recitalul lui Horaţiu Mălăele, Sunt un orb. După ce a fost Oscar, copilul bolnav de cancer care nu mai are decât câteva zile de trăit (în Oscar şi Tanti Roz), Marius Manole a intrat la fel comod şi în hainele lui Borkin din Ivanov - metamorfozare care mi-a adus într-un fel aminte de cele două roluri atât de diferite ale lui Russell Crowe: John Nash (din A Beautiful Mind) şi Maximus (din Gladiator).
am văzut sub ochii mei cum se evaporă o prietenie
mi-am găsit liniştea interioară
am încercat să adulmec iar mirosul copilăriei, cumpărându-mi primul brad natural după cel de la vârsta de 6 ani şi fiind de data aceasta eu cea care ascunde darurile care urmează a fi puse în noaptea de Crăciun sub brad şi cea care stă cu teamă ca părinţii să nu le descopere înainte, aşa cum am făcut-o eu la 7 ani.
spre final, am simţit că lucrurile s-au întâmplat cu un rost al lor, chiar dacă au fost momente în care nu am vrut să accept asta.
am sperat, m-am supărat, am zâmbit, m-am plimbat, m-am bucurat, am crezut, am râs, am glumit, am reflectat, am dormit, am visat, m-am îndrăgostit, mi-am făcut planuri, m-am înşelat, m-am despărţit, am regretat, am oftat, m-am întristat, mi-am reamintit, am lăcrimat, am privit înapoi, am mers înainte, m-am înfuriat, am ţipat, am alergat, am aşteptat, am acţionat, m-am gândit, am citit, am văzut, am simţit, am ascultat, am vorbit, am primit, am dat, am scris, am descoperit... pe scurt: am trăit!
***
PS: Topurile anului 2011 şi / sau dorinţele voastre pe 2012 le aşteptăm la [email protected] (în word, cu diacritice). Unele dintre cele primite vor fi publicate pe LiterNet.