08.01.2012
Hai să zicem că au apărut. Aşa, din neant, ca în filmul ăla de Woody Allen, pe care n-am apucat să-l văd până la capăt. De ce ei? Habar nu am. Fără un motiv special. Nu-mi doresc să-i întâlnesc în mod deosebit, aşa cum n-aş avea chef să-l văd pe un Popescu care locuieşte la două-trei străzi distanţă de mine. Oricum n-aş arunca cu pietre. Nici în Apollinaire - Marie Laurencin, nici în Popescu. Nu mi-au făcut nimic. Bun. Au apărut. Sunt la alimentara din colţ. Să ne înţelegem. Interesul meu e pur fotografic. Nu aş discuta cu ei (nici nu ştiu franceză). Pe Apollinaire l-am "văzut" în câteva fotografii în care era îmbrăcat în uniformă de miliar. Înainte şi după ce a fost rănit. Pe Marie L. mi-o amintesc în atelierul lui Picasso şi în camera ei - frumos îmbrăcată în negru, lângă câteva tablouri, un pat şi-un craniu pe raft. Paranteză: cineva şi-a botezat pisica Marie L - însă nu-mi amintesc cine şi de ce. Bun. Prin urmare îi văd pe stradă, ieşind din alimentara urâtă. Apollinaire are un pachet mic cu crenvurşti, ea un tablou mare, cu mult albastru, şi-un borcan cu compot de pere Williams. Îi rog, în engleză, să stea un pic - îi pozez acolo printre trecători. Poate se va vedea şi un Popescu, în fundal. Ar fi o fotografie tristă, desigur - cu termopan la ferestrele din spatele lor, pungi de plastic, privitori care scuipă coji de seminţe. Pe Apollinaire l-aş fi pozat şi în 1911 - atunci când a fost arestat pentru furtul Giocondei. Stă pe un scaun, cu faţa trasă, ochii holbaţi, nedumeriţi, înconjurat de poliţişti bănuitori. Pe adevăratul hoţ l-aş fi fotografiat stând singur la cafea (sau absint?), zâmbind tainic către vârfurile pantofilor. Şi dacă tot aş fi la Paris, aş rămâne acolo o vreme. I-aş lăsa pe Apollinaire şi Marie L. la mine în cartier, iar eu aş sta câteva zile în Franţa. M-aş întâlni cu E. şi-am merge la cafea, unde am râde de pozele mele proaste. Am trece pe lângă Louvru (nu am intra), ne-am uita la oameni, trăsuri, am arăta cu degetul, fără să ne pese de nimic, şi ne-am spune că oricum visăm, nu suntem acolo.



4 comentarii

  • păcat
    dan ardelean, 10.01.2012, 12:57

    ştii să scrii, domnişoară! dar, scuză-mă, nu găseşti şi prin realitate ceva care, eventual, să-i intereseze / implice şi pe ceilalţi? ori suntem condamnaţi, cu toţii, la o literatură care are de spus din ce în ce mai puţin... mai postmodernist, mai intertextualist?!

    • păcat
      Doina Anghel, 11.01.2012, 19:10

      Stii sa fii penibil, domnisorule.

  • aparitii de cartier
    Paul, 30.01.2012, 10:03

    baietelul meu de 5 ani il vede pe Willie Chiorul aparand de dupa fiecare tufis, sau iesind din fiecare groapa, asta dupa ce a vazut un film cu el.

  • Vamesul
    bazil, 07.03.2019, 11:42

    Ma bucur ca i-ati fotografiat, e o amintire emotionanta. Dar e posibil sa fie mult mai reali in tabloul lui Henri Rousseau le Douanier, Muza si poetul. Aruncati-i o privire

Publicitate

Sus