Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Autobiografie (I)


Augustin Ioan

17.01.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Imediat ce s-a putut, după 1989, m-am angajat în presă, am făcut o revistă cu Mircea Nedelciu şi alţi câţiva scriitori la Fundaţia România de Mâine, care îşi avea sediul într-o vilă unde acum e sediul PNL, parcă. În fine, nu asta e important. Fundaţia era condusă de Eugen Simion, venea şi Marin Sorescu şi alţii dintre intelectualii lui Ion Iliescu de atunci. Nu-mi mai aduc aminte multe lucruri despre acea revistă, cert este însă că, imediat după ea, m-am angajat şi la TVR, la redacţia culturală, prin martie 1990. În toamnă, însă, în octombrie, de îndată ce s-au scos primele posturi de preparator la Mincu, la arhitectură, am plecat fără să mă uit înapoi. Nu m-a prins viaţa în televiziune, nici n-avea cum, era o vânzoleală perpetuă şi fără ţintă, nimeni nu se preocupa de soarta noastră, a celor nou sosiţi. Ţin minte că Adrian Munţiu mi-a făcut oferta de a veni în redacţia culturală, era poetul Ion Budescu redactor şef, mai era Ruxandra Garofeanu pe partea de arte vizuale, eu l-am adus şi pe Ţîrlea, care ulterior a făcut o bună carieră în TVR, dar a renunţat la ea pentru diplomaţie. Mai era Sanda Vişan, la fel de agitată şi atunci ca şi acum, era o continuă vânzoleală care nu m-a atras. Ştiu că am făcut câteva interviuri cu scriitori tineri, cu Hanibal Stănciulescu de pildă, cu care am şi fost prieten un deceniu după aceea. Am făcut un film bun despre Ion Mincu cu operatorul Cristian Popescu, cu care sunt şi acum amic bun, mă mai filmează din când în când, dar pe care nu am avut înţelepciunea să îl salvez pe vreo casetă şi cred că s-a pierdut.

În orice caz, televiziunii acesteia îi datorez pasiunea pentru a face film de arhitectură. În 1992, am umblat năuc să fac, şi chiar am făcut cu regizorul Nicolae Mărgineanu, filmul Arhitectura şi Puterea, după cartea mea eponimă. Filmul a avut o bună carieră internaţională, câştigând două festivaluri de specialitate (FIFAL4 în 1994 şi încă unul în Sendai, Miagyi, Japonia, pare-mi-se chiar locul unde a fost tsunami-ul din 2011). Apoi am făcut Palate regale cu Sorin Ilieşiu în 1994 şi, tot cu el, un film obscur pe nişte imagini de arhitectură pe care le filmase el nu ştiu în ce împrejurări. Şi, în 1996, 235 Times Bucharest, despre concursul internaţional de urbanism Bucureşti 2000, pentru Uniunea Arhitecţilor. Nu ştiu ce s-a mai ales de acel film, cert este că, în 2011, când am pus câţiva studenţi să îl caute la UAR, nimeni nu ştia de el nimic. Vocaţia memoriei documentelor la noi... Probabil că am vreo copie pe vreo casetă VHS pe undeva.

1992 este un an important pentru mine, pentru că am făcut filmul Arhitectura şi Puterea, am publicat prima carte de arhitectură (Arhitectura şi Puterea, Agerfilm, Bucureşti, 1992) şi prima carte adevărată de poezie (Partidul Poeţilor, PortoFranco, Galaţi, 1992). Şi am plecat la Oxford un an de zile. Am câştigat o bursă FCO / Soros de cercetare. Iniţial, era cât pe-aici să nu plec, pentru că Universitatea Oxford nu are facultate de arhitectură. Eu voiam să studiez relaţia dintre politică şi arhitectură în regimurile dictatoriale ale secolului al XX-lea, ceea ce am şi făcut pentru vreo zece ani după aceea, pornind de la România către Europa. Or, până la urmă a venit la interviuri şi un profesor de istorie contemporană de la St. Edmund College şi, la un interviu cu el, mi-a promis că îmi caută, totuşi, un advisor acolo. Şi l-a şi găsit, pe Zbynek Zeman, de la acelaşi colegiu. Aşa că în toamna lui 1992 am şi ajuns la Oxford, pare-se într-o companie selectă (Mihai Răzvan Ungureanu, Silviu Lupaşcu). A fost o experienţă de viaţă foarte interesantă în primul rând. Într-o dimineaţă m-am trezit cu totul afară din limba română. Nu ştiu cum altfel să explic. M-am trezit şi priveam limba maternă ca din afară. Am avut apoi de multe ori senzaţia asta ciudată, la trezire, că nu ştie creierul în ce limbă să demareze, în engleză sau în română. Uneori ajunsesem să şi visez că vorbesc în engleză. În fine. Practic, îmi petreceam zilele la Bodleyan Library, e una dintre cele mai mari biblioteci din lume. Îmi amintesc şi acum masa la care citeam de obicei. Am fişat sute de cărţi, am şi copiat destule, nu mă mai săturam. Informaţie!

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer