Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Thank you for the music


Marian Rădulescu

28.01.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Despre muzică - adevărata "limbă universală" - s-a spus că este "aidoma sufletului" (Pavlov), "cântecul de lebădă al oricărei culturi" (Nietzsche), "spirit care are nevoie de ritm, materie care se poate lipsi de spaţiu" (Heine), "însăşi poezia" (Vecchi), "limba pasiunii" (Wagner), "migraţia sufletului prin sunet" (Proust), "poezie a aerului" (Jean Paul), "domeniul demonilor, artă creştină la modul negativ" (Thomas Mann), "după tăcere, este singura artă ce se poate apropia de exprimarea a ceea ce este inexprimabil" (Huxley) etc. Beethoven situa muzica deasupra oricărei înţelepciuni şi filosofii şi credea că cine reuşeşte să pătrundă sensul muzicii sale "va fi eliberat de toată mizeria în care se târăsc ceilalţi oameni". Există oare o cheie de acces la universul muzicii contemporane? Dar o "cruce" a universului artistic modern - căci despre asta e vorba?

În prima parte a veacului XX, Aldous Huxley (în Point Conterpoint) avertiza că "nimic nu egalează arta modernă când e vorba de a steriliza viaţa". Mihail Ralea credea că arta modernă este un "cimitir al valorilor de o zi". Pentru  compozitorul Corneliu Cezar (1937 - 1997), demonii sunt mereu cu noi. Nu dispar cu totul, ci se transformă. În vremurile moderne, bunăoară, au devenit - arată el în studiul său intitulat Sonologia - "puteri psihice inconştiente". Procesul metamorfozării lor de acum "a mers mână în mână cu o inflaţie crescândă a eu-lui, care s-a făcut simţită destul de clar cam de prin secolul al XVI-lea". Dacă omul convins de "progresul" actual vede în perioada ce a premers Renaşterii (şi "Marii" Revoluţii Franceze, Iluminismului, materialismului, comunismului etc.) un "ev întunecat şi barbar", Corneliu Cezar se numără printre cei ce văd în Renaştere "începutul căderii abrupte".

Pentru el muzica a devenit tot mai mult o profesiune a "invenţiei în expansiune", iar nota de "aport personal" tinde să fie dominantă. Am ajuns vremurile când "singurul zeu posibil rămâne artistul însuşi, singurele muze sunt dispoziţia de moment, 'inspiraţia' personală şi munca". Astfel, "muzica nu mai are voie să semene cu ea însăşi, ci trebuie de fiecare dată să fie alta, de la un compozitor la altul, ba chiar de la o etapă de viaţă la alta a compozitorului". Sunt vremuri definite de "exacerbarea demenţei" - "superba strălucire a spiritului omenesc actual, pornit de unul singur - şi-n necunoştinţă de sine - spre desăvârşire". (Sonologia)

Poate că adevărata antonimie nu trebuie socotită între muzica preclasică, clasică, romantică etc. şi cea modernă, ci între muzica străbătută de tirania "demenţei" şi muzica scrisă de artistul care e gata să i se jertfească, să-i slujească - fie că-l cheamă Bach sau Beethoven, Ceaikovski sau George Enescu. Sau anonimidintoateveacurile. Astfel, spiritele "moderne" au coexistat dintotdeauna cu cele "clasice", indiferent de momentul istoric. Sau poate că totul e să descoperi armoniile pe care creatorul de frumos le-a prelucrat din zgomote pentru a ajunge la sufletul oamenilor. Scepticii vor spune că ele nu aduc nici un folos nimănui, că arta este dezinteresată şi se face fără nici un scop, neprecupeţit. Adepţii gândirii paradoxale cred însă că totul în final are un sens - un sens şi o cauză.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer