Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  InCompletAbil fantastic

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Oglinda


Manu Anghelescu

07.02.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
De fiecare dată când se enerva, se privea în Oglinda ataşată cu un adeziv ieftin de urechea stângă. Ştia că ceea ce avea să vadă nu era nici mai mult nici mai puţin decât fiinţa care îi fusese încredinţată cu aproape 30 de ani în urmă. Peste acele urme ale timpului oglindit în ochii tot mai închişi la culoare, treceau nişte fire argintii care îi dădeau semnalul. Acel stimul era semnalul unei doze amărui care se declanşa cam o dată pe săptămână. Dacă ar fi avut mai demult Oglinda, ar fi evitat multe furtuni în borcane de plastic reciclabil. Venise însă la timp. Nici nu mai ştia ce fel de timp era acela, dar ştia că de când dăduse de Oglindă, totul se calmase la exterior. Cu toate astea, o pâclă fumurie se aşternuse peste fiecare minut care trecea din prezent în viitor. Vedea cum o mare parte a existenţei trăite până la momentul Oglinda fusese ieşită dintr-un comun înţeles de majoritatea reprezentanţilor cercului de fiinţe predispuse la o eternă întoarcere într-un trecut şters cu batiste parfumate. Urmele de lapte galactic de pe faţa netezită de nou erau semnele unui nou nivel la care trecea fără să fi fost o clipă conştient de consecinţele unei astfel de treceri. Alte subiecte de discuţie nu prea mai avea în afară de aceeaşi disecare a momentului în care Oglinda îi penetrase creierul şi simţurile. Se simţea puţin invadat cu fiecare penetrare al spaţiului care devenea din ce în ce mai strâmt. Poate fusese mai bine înainte, când nu avea remediu pentru isterie. Acum era prea uşor şi cumva artificial. Momentul de adevăr se aburise şi acela prin simpla suflare în Oglindă. Se gândea de multe ori să o dezactiveze dar era blocat printr-un sistem complex de organe şi ventilatoare care se activau la o simplă undă cognitivă. Într-un fel era senzaţional. Să poţi activa un antidot pentru isterie cu puterea unei unde proiectate într-o oglindă mai mult sau mai puţin obişnuită. Era un privilegiu să se poată privi în acel sistem şi o corvoadă în acelaşi timp. Era ca şi cum îi fusese sustras un drept primordial. Acela de a fi isteric şi răzbunător. Nu ştia pentru ce îi tot venea să se răzbune, dar ştia că se lăsa des în voia acelei unde care îl ducea cel mai des către un colţ aburind al unui trecut potenţial. Graniţele erau fragile şi de cele mai multe ori nu ştia dacă era ură sau plăcere, nevroză sau normalitate. Ce ştia era că Oglinda acţiona ca un drog scump. Cei din jur începuseră să-l evite. Nu le mai dădea energia necesară. Nu prea mai aveau ce lua de la el. Era prea plat de la o vreme. Nu mai părea real, aşa că ceilalţi începuseră să creadă că şi-a activat varianta 2. Cum se activa o astfel de variantă? Făcea o cerere la banca de celule pe care părinţii i-o plătiseră la naştere. Aşa se putea sustrage de la neajunsurile de a fi o singură persoană, o dată într-o viaţă. Nu-i convenea varianta unu, putea activa varianta doi. Pentru o a treia variantă ar fi avut nevoie de ceva mai mult decât avea în acel moment, şi nu era vorba de valori materiale. Acelea erau demult sursă de distracţie şi râs pentru majoritatea populaţiei aflate de ceva vreme într-o lentă extincţie, în care ai fi făcut orice să îţi păstrezi vecinul şi nu să îi iei locul. Pentru că loc era suficient. Doar că rămânea în mare parte pustiu. Copii se năşteau mari dar erau puţini şi majoritatea adulţilor dispăreau pur şi simplu la un moment dat. Nimeni nu ştia cum şi de ce se producea acel fenomen. Părea totuşi că îşi pierdeau din energie cu fiecare gând negativ care le trecea prin capetele căptuşite. Sistemul cu oglinzi părea singura soluţie de moment. De aceea o purta mereu la el. Pentru a se apăra de propria furie care celorlalţi le răpise la început minţile ca mai apoi să le răpească şi trupurile care nici acelea nu mai lăsau urme. Se hotărî să perfecţioneze sistemul anti-ură. Era condiţia supremă. Fără Oglindă aveau să dispară cu toţii.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer