În loc de prefaţă

Citiţi un fragment din această carte.

Mărturisirea unui octogenar...

Sînt adesea deranjat de o întrebare jurnalistică provocatoare: cîte volume urmează să aibă proiectul de la Polirom? E timpul să nu mai ocolesc adevărul, cît o fi el de incomod. Istoria aceasta a cinematografiei, care, în timpul apariţiei ei, a avut cinstea să figureze printre proiectele recoman­date editorilor de către Federaţia Internaţională a Presei Cinematografice, va rămîne neterminată, pentru că nici n‑avea cum să fie "terminată"! Unde şi cum s‑ar putea încheia istoria cinematografiei, cînd ea curge mereu, ca unda lui Heraclit? O viaţă de om n‑o poate acoperi, fie şi pentru că ea colectează mereu noi pagini şi noi cotituri. Şi‑apoi, o viaţă de om nu e egală în sine. Vin şi timpuri cînd mîna şi gîndul tremură, chiar dacă locul plaivazului l‑a luat claviatura computerului.

Cînd vine vremea să nu mai ocolesc răspunsul la întrebarea incitantă de mai sus, îmi amintesc, ca de un avertisment, de un regretat istoric al artei, dublat de un remarcabil literat. El începuse o istorie a teatrului româ­nesc în care a surprins pictural atmosfera secolului al XIX‑lea şi a creat veritabile portrete. Acel prim volum era fermecător. Dar au urmat, apoi, pînă în 1981, alte şapte, din ce în ce mai seci, devenite în cele din urmă un catalog de spectacole, de directori, de distribuţii. Deşi foarte util în documentare, nu mai era totuşi obiectul de retrăire care mă fascinase, ci un fişier arhivistic. Se volatilizase, treptat, fiorul esenţial, suflul viu al operei. Forţa creatoare a istoriografului părea epuizată. Îi rămăsese doar reflexul hărniciei. Bun şi el, dar n‑aş vrea să repet eroarea. Opresc dar Vîrstele peliculei aici! Mai departe, depene‑le alţii. La 80 de ani refuz să‑mi dau în specta­col senectutea.
 
Le opresc evocînd cinci cazuri, poate, în economia cărţii, departe de o integrală reprezentativitate, dar la fel de pasionante în anvergura lor.

Important de reţinut - datarea fiecăruia dintre filmele volumului se face nu folosind anul (anii) turnării, ci cel al ieşirii pe ecrane, ceea ce provoacă, mai ales în acest volum, posibile aparente decalaje. Este nu numai cazul unicei aventuri cinematografice neterminate a scriitorului André Malraux L'espoir / Sierra de Teruel (începută în 1938, dar cu premi­era abia în 1945), ci şi al lui ¡Que viva México!, început în anii '30, aruncat pe ecrane în cîteva forme diferite, dar neautorizate, numărînd deci, cum se va vedea, cîteva premiere diferite, dar datat în funcţie de ultima sa versiune, cea mai fidelă proiectului, a lui Grigori Aleksandrov, din 1979. De aceea, cu toate că a fost filmat la finele anului 1930, ne şi încheie "vîrstele", după Verdoux şi Al 41‑lea.
Atît!...

Fireşte că ar fi fost posibile încă multe alte filme, asupra cărora merită să ne oprim. Spre sfîrşitul istoriilor mele, cu respiraţia întretăiată, recunosc că, în bună măsură, alegerea a făcut‑o timpul. Oare nu aşa se întîmplă de obicei?

Mulţumind cititorilor care au rămas fideli reeditării, din 2009 pînă în 2012, şi în primul rînd Editurii Polirom, care a iniţiat‑o şi n‑a întrerupt‑o, pun punct acestor evocări cu speranţa că ele, poate, vor mai stîrni inte­resul unor generaţii viitoare de cinefili care le vor scoate, cînd şi cînd, din aţipirea înşelătoare a raftului de bibliotecă.