Locul e aşa cum îţi poţi imagina un coşmar cu ciocane din lemn (cu aşchii) şi fier (ruginit), care cad peste degete, aşa, la întâmplare. Sunt nişte draci acolo - desigur, că doar e iad, nu? Draci în pantaloni scurţi (este cald) şi şlapi de plastic, cu smocuri de păr în urechi şi coarne ascuţite, strălucitoare. Toţi rânjesc dar n-au dinţi albi ca în reclamele de la Colgate. E posibil să semene toţi cu şeful de scară (chiar dacă ăla n-are coarne). Unul ţine un rebus desfăcut pe masă, dar acum e ocupat. Citeşte o listă şi caută nume, date. Informaţii despre ăia care au mâncat în Post şniţele grase, cârnaţi de porc, salam de Sibiu sau parizer din ăla ieftin din şorici fiert, carne de cal mort de multă vreme şi vegeta. De fapt nu, ce dracu'! Nu se uită pe o listă de hârtie ci pe un iPod. Sau măcar pe un laptop amărât, conectat la internet - cu webcam care dă în toate bucătăriile! În toate!
Cum ziceam, lucrurile stau mai rău decât într-un coşmar. Te doare fiecare fir de păr din cap, ochii ţi-au ieşit din orbite, limba îţi e umflată (nu poţi să strigi, nici să fugi). Se aude un scrijelit de unghii pe o tablă. Habar nu am de ce! Pedepsiţii stau acolo în picioare şi bat şniţele, le dau apoi prin ou şi pesmet. Aşa crude ajung pe o masă lungă, lungă, acoperită cu muşama roz cu flori - dracii le mănâncă fără cuţit sau furculiţă (cică sunt mai sănătoase pentru ei decât cele prăjite). Şi totuşi miroase a ulei încins şi a carne arsă. Din când în când cade câte un ciocan peste degete. Doare! Pedepsitul se uită la deget dar n-are ce face. Bate şniţele în continuare, pentru veşnicie. Din când în când bagă de seamă că fleicile de carne tremură, sunt vii. N-are ce face. Le bate cu ciocanul, le bate. Pentru totdeauna. Dacă ar fi să mă întrebe cineva pe mine, cred că acele şniţele sunt din carne de om. Unele au ochi, urechi. Ciocanele cad peste ele, tot cad şi le strivesc. (Alina Andrei)
