Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Arte  Sageata  Poveşti pentru ceilalţi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Poveste cu pensiune


Simona Cratel, Alina Andrei, George Roşu

08.03.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

1. Simona Cratel


Nu mi-au spus unde mă duc, au spus o casă, o pensiune sau un han, pe scurt: undeva, deci nicăieri în opinia mea, dar nu, de fapt ştiu, sînt convinsă că vom merge într-o casă în care trăiesc pe puţin douăzeci şi trei de pisici. Iar casa asta în care trăiesc aceste pisici, va arăta înfiorător, pentru că pisicile şi-au ascuţit ghearele pe fiecare bucăţică de mobilă şi au lăsat smocuri de păr peste tot. Zidurile casei vor fi negre şi mâncate de umiditate şi ciuperci, iar iedera o va îmbrăca acoperind-o complet. Iederă şi pisici, absolut. Nu ştiu ce vor să facem acolo, nici asta nu mi-au spus, cred că vor să povestim ce ni s-a întâmplat pe drum, o păţanie ceva, totul la timpul trecut, dar neapărat la persoana întâi. Ceva, orice, mai exact: nimic. Nu ştiu dacă sînt de acord, habar n-am, eu aş fi preferat să ne întâlnim pe întuneric în casa în care trăiesc cele douăzeci de pisici, care fiind nocturne, se vor juca în jurul nostru, se vor fugări una pe alta şi îşi vor arde labe în cap. Dacă se vor şi împerechea acolo în întuneric, nu ştiu, şi nu e treaba mea. (Ar zice Alina) Despre George, ce să spun, el arată ca un Iisus hipiot, are plete şi barbă şi e foarte slab. Am un prieten care arată ca Iisus, dar varianta rock'n'roll. L-am aşteptat o dată la o gură de metrou, iar când a apărut, era îmbrăcat în hainele de călugăr şi i s-a înfoiat fusta în curentul de aer şi părul dat pe spate şi lung până la brâu... dar să revenim la George, pentru că el nu s-a călugărit încă, deoarece nu s-a inventat o religie care să-l convingă, aşa că arată ca un Iisus hipiot fără religie şi tatuează peşti pe fundul femeilor, da, un simbol biblic veţi spune, dar cu George nu e de glumit, pentru că, mai înainte de toate, s-a axat pe un albastru de facebook. Pe Alina e okay dacă o voi întâlni pe întuneric, ba cred că asta ar şi dori, întrucât ea crede că aspectul ei exterior este o chestiune privată, atât de privată încât ar da în cap cu aparatul de fotografiat oricui ar îndrepta un obiectiv spre ea, şi nu doreşte să fie văzută, recunoscută pe stradă sau asociată cu propriul său nume. Îmi imaginez că dacă aş aborda-o pe stradă, mi-ar spune "Pardon, mă confunzi. Eu nu ştiu cine este această Alina Andrei."

Şi nici nu ştiu ce aş putea să le povestesc, pentru că sînt convinsă că nu o să mi se întâmple absolut nimic pe drum şi va trebui să născocesc ceva, dar se spune că toţii scriitorii mint, că sînt mincinoşi patologici, aşa că trebuie să dovedesc că sînt expertă în minciuni şi mint chiar şi când spun adevărul, aşa că le voi spune că navigatorul m-a purtat pe un drum fără nume plin de hârtoape. Ştiţi cum sînt navigatoarele astea, dau mereu greş şi te bagă în bucluc. Şi o să tot urc pe drumul ales fals de către navigator, conducând cu grijă să nu cad în prăpastia ce se va căsca în partea dreaptă şi o să tot urc şi o să tot urc. Nicăieri nu va exista vreun semn de circulaţie sau vreun indicator, habar n-o să am spre ce oraş sau loc o să mă îndrept. Dar eu o să conduc mai departe până o să zăresc conturul unei aşezări umane. Când o să mă apropii, un "La mulţi ani 1923" o să mă întâmpine, în limba rusă, pe care evident că nu o cunosc. O să continui să merg cu cincisprezece kilometri pe oră până o să dau de un han. Iar acolo o să refuz să dorm pe pat dacă n-au pat cu saltea cu apă, dar transparentă şi cu peşti înăuntru. Peşti multicolori. Iar ei atunci vor apăsa pe un buton sub o tejghea şi mă vor teleporta în 2089, unde au aşa ceva, dar desigur nu mai au Aline şi Georgi, căci pe toţi îi cheamă Sorin.

Nu, nu, nu m-ar crede că mi s-a întâmplat aşa ceva. Dar jur că o să mi se întâmple.

2. Alina Andrei



O cafea lungă. Fără zahăr, fără lapte. Atât. Mulţumesc. Aţi ajuns de mult? Vă rog să mă scuzaţi amândoi că sunt costumată în fantomă! Simona, sper că nu eşti şocată, nu? Faţă de voi îmi permit să mă port cum am chef. Vreau să-mi fac autoportrete aşa, în cearceaful ăsta alb. E un proiect. Mi-am decupat găuri mari la ochi - la gură e cam mică - nu ştiu cum o să-mi beau cafeaua. Chelnerul nici n-a tresărit, aţi observat?

Cum a fost drumul? Ok. A fost bine. M-am rătăcit de câteva ori, da' nu-i nimic. Da, tot timpul am fost costumată aşa, cum am ieşit din casă. Dacă nu sunt atentă mi se văd bocancii, dar nu-i nimic. În rest, sub cearceaf, n-am nimic pe mine, doar şosetele şi bocancii. Sper să nu răcesc. M-am fotografiat lângă tomberoane (când am dus gunoiul), în staţia de autobuz, pe străzi, la aprozar (vreţi portocale?). Vânzătoarea mi-a dat fructele moca. Fain, nu?? Chiar nu vreţi? Sunt dulci. Controlorul de bilete nu mi-a cerut nimic. Nici tipul care m-a luat la autostop n-a zis nimic. A tăcut tot drumul. L-am pozat şi pe el - e ăsta cu ochii holbaţi. În parc cineva a sughiţat când m-a văzut. Nu pricep de ce. M-am fotografiat lângă el - vreţi să vedeţi pe display? Uite - acolo în fundal, bărbatul care fuge dând din mâini. M-am pozat şi lângă o maşină buşită în stâlp. Mă bucur că e verde. Îmi place verdele. Şoferul n-a păţit mare lucru, chiar dacă e sânge acolo. În casa asta au murit doi oameni. Intoxicaţi cu gaz metan. M-am pozat acolo pentru că aşa am simţit. Lângă aprozar, într-o noapte, un om a fost omorât pentru că n-a avut ţigări de dat. L-au lovit până l-au lăsat lat. Da, se mai întâmplă, ştiu. E ceva obişnuit. Aici, chiar pe banca unde m-am pozat, a murit un cuplu. Nu de tot, înţelegeţi ce vreau să spun. Ea a spus nu ştiu ce, el a ţipat nu ştiu cum şi gata, s-a terminat. I-am văzut. Acum nu mai sunt împreună, dar e normal şi asta. Le-a ajuns cât timp au fost fericiţi. Mai mult nu se poate.

Am fotografiat mierlele care stăteau deasupra capului meu, pe o cracă. Nu George, nu sunt ciori! Da, şi în pădure mi-am făcut autoportrete, lângă molizi. Cred că era şi o bufniţă pe acolo, dar nu se vede. La un moment dat a urlat un lup. Aşa lungggggggggg de tot! Voi l-aţi auzit? Nu, nu, nu! Nu mi-a fost frică. Pe cuvântul meu! Jur! În pădure e ok, pe stradă e mai rău. Cred. De fapt nu sunt sigură, mă mai gândesc. Simona, uite, aici e un nor mare, aproape rotund. Ţi-ar fi plăcut să-l vezi în realitate. De ce m-am fotografiat cu vrabia moartă? Pentru că am dat peste ea, aici, la doi paşi. A omorât-o un copil, cu un bolovan.

Atât despre mine, prea am trăcănit. Povestiţi voi.

3. George Roşu


Cu căştile în urechi este posibil să te rătăceşti.

Sigur mă rătăcisem deşi explicaţiile şoferului de tir care mă adusese până la marginea pădurii fuseseră destul de clare atunci. Trebuia doar să traversez pădurea şi ajungeam la locul întâlnirii. Mergeam deja de o oră. Cât naiba ţine o pădure? De parcă nu era întâlnirea asta destul de misterioasă... mă mai şi rătăceam acum. Sau poate ăsta era scopul celor ce mă chemaseră la întâlnire. Dacă pensiunea nici nu exista şi doar voiau să mă sperie sau chiar să mă omoare. Ce căutam aici?

Primisem un email acum o săptămână. Era doar atât:
"Sunteţi aşteptat în data de (azi) la cutare pensiune. Veniţi negreşit."

Nu ştiam cine şi de ce îmi trimisese aşa ceva şi foarte clar îmi era acum că nu ştiam nici unde. Dar acel negreşit îmi producea o oarecare teamă. O teamă că voi pierde ceva foarte important dacă nu mă duc, deşi habar nu aveam ce ar fi putut fi. Dar când toată copilăria citeşti Sherlock Holmes şi primeşti o invitaţie la care eşti aşteptat negreşit, pur şi simplu te duci. De asemenea când citeşti toată copilăria Sherlock Holmes nu prea îţi mai e frică de lupul din Scufiţa Roşie deşi recunosc că imaginea unui lup negru în spatele meu, îmi bântuia mintea în timp ce căutam un indiciu spre ieşirea din pădure.

Destul cu muzica şi destul cu lupii, mi-am zis. M-am oprit, mi-am scos căştile şi am căutat în rucsac sticla cu cafea. "O cafea la momentul potrivit te scăpă neurmărit." Îmi treceau prin cap rime tâmpite şi sloganuri pentru reclame la cafea. Păţesc asta în momente de criză.

Nu ştiu ce copaci erau în pădurea asta. Pentru mine toate pădurile sunt la fel: nelocuibile. Trebuia să ajung la pensiunea aia sau înapoi la autostradă. Dar în momentul ăsta nu ştiam în ce parte se aflau. Eram înconjurat de copaci. Nu se auzeau nici maşini care m-ar fi putut conduce către autostradă. Nu se auzea nimic de fapt. Poate dacă stăteam până avea să se întunece? Aşa poate aş fi văzut vreo lumină către care să mă îndrept. Vreo maşină sau chiar pensiunea. Dar e ceva legat de noapte si de pădure care te face sa vrei sa nu le vezi la un loc. Poate e totuşi frica de lup.

Hotărâsem să iau o pauză, să termin cafeaua şi să mănânc un sandvici şi praline cu ciocolată pe care le luasem pentru gazdele mele, când ceva a foşnit în tufiş. Am tresărit bineînţeles. Un lup? Nu avea cum să fie lup. Ce fel de lup ar fi fost să se ascundă în tufiş? Nu, era ceva mai mic. Un viezure, o veveriţă... din tufiş a ieşit un cap de pisică. Normal, trebuia să apară şi o pisică. Era prietenoasă. Poate fiindcă aveam sandvici pe care l-am împărţit cu ea. Apoi a făcut ce fac animalele de treabă în filme proaste americane. Ajută omul. Pisica ştia desigur drumul la pensiune. Am urmărit-o prin pădure mai atent decât m-aţi ascultat voi. Dar e OK.:) Acum am ajuns. Cine vrea praline?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Amintirea posibil comună nr. 56, George Roşu (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Amintirea posibil comună nr. 35, George Roşu (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Problemă de matematică cu urşi, explicată pe înţelesul tuturor, George Roşu, cu o poveste de Alina Andrei (4.5/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Camera mea, fără tavan, George Roşu, cu o poveste de Alina Andrei (5.0/5 - 9 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Amintirea posibil comună nr. 31, George Roşu (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Atelier grafic
Sageata Déjà vu
Sageata Sindromul Stendhal


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer