Radioul, a treia minune a lumii

În cadrul târgurilor de carte organizate de Societatea Română de Radiodifuziune sau pe la expoziţiile găzduite în holul Studioului de Concerte Mihail Jora, veţi găsi întotdeauna fotografii sepia cu imagini din Bucureştiul interbelic şi pe nişte standuri speciale - o colecţie de aparate de radio din aceeaşi perioadă. Lustruite şi încă în stare de funcţionare, radiourile zumzăie încetişor, fiecare pe postamentul lui, parcă pentru a demonstra că încă mai au ceva de spus. Dacă vi le puteţi imagina scoase din context, le veţi vedea cu uşurinţă la loc de cinste în sufrageria bunicilor, puse la mijlocul scrinului şi şterse în permanenţă de imaginare fire de praf. Preţioase prin simpla lor aparenţă, sunt puse la loc de cinste la toate manifestările unde radioul naţional este prezent. Cel care le-a adunat de prin târguri şi poduri, de la prieteni sau de la necunoscuţi încântaţi se numeşte Mihai Gheorghe. Este electronist şi de peste 20 de ani se ocupă de recondiţionarea acestor adevărate bijuterii. L-am cunoscut în noiembrie 2002, când standul de prezentare al RRI era vis-a-vis de cel care ilustra istoria radioului. I-am oferit o cafea într-una din dimineţile de târg. În schimb, în fiecare zi după aceea Mihai a avut pentru mine un măr sau o bucăţică de ciocolată. “Sărutmâna, doamna Andreea” îmi spunea, “v-am păstrat un măr”. Când i-am propus să îmi acorde un interviu m-a privit uşor neîncrezător, puţin amuzat...

”Ce să vă spun eu? Eu am grijă de aparatele astea şi atât. Am construit aparate cu galenă: cu asta am început, de aici a pornit această pasiune fierbinte: tata mi-a făcut primul aparat de radio cu galenă. Eu l-am stricat şi am încercat să îl refac dar nu îmi ieşea. Plângeam şi îl luam de la capăt; nu m-am lăsat până nu am reuşit.”
“Cum se construieşte un aparat de radio?”
“Un radio se face uşor: cu o simplă bobină montată pe o bucată de carton sau pe o bucată de placaj, cu borne, şi bucşe, iar ca antenă e de-ajuns un fir de 10 - 20 de metri şi bineînţeles un cristal de galenă.”

Într-o epocă în care televiziunea şi internetul par să fi cucerit definitiv spaţiul privat şi timpul liber, este o minune că încă mai avem ocazia de a vedea radiourile de la începutul secolului 20. “Aparatele vechi sunt foarte rare” spune Mihai “dar le găsesc, prin prieteni, cunoştinţe, prin târguri, pe unele le cumpăr, altele îmi sunt făcute cadou. Chiar şi acum, în timpul târgului a venit cineva şi mi-a oferit câteva aparate. Sunt chiar curios să văd în ce stare sunt. Bineînţeles, nu întotdeauna aparatele pe care le primesc sunt extraordinar de frumoase; unele nu arată bine sau nu funcţionează, sunt stricate. Eu le restaurez complet, dacă e cazul până şi lemnul de la exterior îl refac complet. Cel mai vechi aparat de radio din categoria aparatelor pe lămpi este un Telefunken care datează din 1925, fiind unul dintre primele aparate produse de această companie. Pe acesta mi l-a făcut cadou un prieten care îl avea de la bunicii lui. Pentru mine, radioul este a treia minune a lumii: la început a fost cuvântul, apoi cuvântul scris şi în cele din urmă, comunicarea audio.”

Mihai a strâns 29 de aparate, pe care le-a donat Societăţii Române de Radio. “Ele fac parte din sufletul meu, nu le pot vinde, nu i le pot da cuiva, oricui; eu am vrut să le donez radioului naţional, pentru că aici este toată istoria Radioului, începând de la actori, muzicieni, cântăreţi, până la tehnicieni. Radioul este urechea poporului, este sufletul poporului. Iar eu am donat aceasta colecţie pentru a fi în permanenţă aproape de Radio. Vreau ca această colecţie să reprezinte radioul în general, să fie o emblemă.”

L-am fotografiat acolo, între aparatele sale. Am păstrat imaginea aceea în sertar vreme de câteva săptămâni, până când a deschis uşor uşa. “Sărutmâna, doamna Andreea, mă iertaţi că vă deranjez, am o bombă de presă pentru dumneavoastră... Ştiaţi că Nicola Tesla era de fapt român?”. A scos dintr-o sacoşă un dosar gros, plin de pagini dactilografiate. “Îl chema de fapt Teslea, am aici toate datele”. Am zâmbit amar. Desigur, încă o teorie de demonstrat... Recent, o publicaţie de mare tiraj a tipărit un articol pe această temă. Prilej destul de bun ca să punem şi noi în discuţie subiectul cu pricina. Ca un făcut, exact în ziua în care mi-am amintit de teoria lui Mihai Gheorghe, a venit din nou să mă întrebe ce mai fac şi dacă nu mai am cumva fotografia de la târg, i-o furaseră, de fapt, cineva i-a furat geanta. Nu mai aveam nici fotografia nici clişeul dar i-am făcut cadou 10 minute de glorie în care să îşi susţină teoria despre Teslea - Tesla. “Sunt foarte fericit. Nici nu ştiţi ce bucurie mi-aţi făcut...Dar poate totuşi găsim fotografia...”
“Nu cred că mai găsim fotografia... lasă că facem alta.”

Poate doriţi să-l vizitaţi... În foaierul Studioului de Concerte Mihail Jora din strada Berthelot, electronistul Mihai Gheorghe îşi veghează colecţia de radiouri. Vă va povesti şi despre Tesla. Vă va lăsa să atingeţi aparatele. Le va pune în funcţiune pentru dumneavoastră. Dacă aveţi vreme, treceţi pe la noi... E deschis.