Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  InCompletAbil fantastic

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Aspiraţia


Manu Anghelescu

13.03.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Evoluţia microbului
Era derutat. Cine îi era prieten şi cine nu. Devenise destul de suspect legat de cine era de partea lui şi cine împotrivă. De multe ori păreau una şi aceeaşi persoană. Când îi făcea rău, când bine. Şi era clar că era acelaşi ceva care îi ţinea şi de foame şi de sete. Doar că tot acel ceva părea să nu aibă alt obiectiv în afara maltratării fiinţei care nu dorea altceva decât pură evoluţie. Poate era mai mult speriat. Începutul era fragil şi durerea părea să vină la pachet cu tot restul care ar fi trebuit să fie imaculat. Drumul până la substanţe fusese periculos de scurt. Cei din afară se obişnuiseră cu organisme puternice care ştiau să lupte singure. Nimic nu depăşea o limită a periculosului. Totul părea sub un control acceptabil, stropit cu adrenalină. Vedea clar că unii trăiseră mult mai intens lucrurile şi, în plus, ştiuseră să le şi reprezinte ca lumea. Nu mai avea chef să tot inventeze realitatea pentru a fi cu un pas înaintea mulţimii. Aspiraţia devenise singura cale de a curăţa un organism care era obligat să lupte cu impurităţile. Cel ce monitoriza procesul uitase că găsise linişte în agitaţie şi curăţenie în mizerabil.

Dilema aspiraţiei
Trecuse ceva vreme şi nu ştia cum să se uite în urmă. Devenise un om de casă, un om pe lângă casă, şi cea mai mare plăcere devenise timpul petrecut cu oamenii de acelaşi gen şi sânge. Ei trebuiau să fie prezenţi acolo, în orice situaţie şi pentru orice cauză. Fiecare fisură în sistem trebuia fixată cu ajutorul lor. Erau blocaţi în concepte şi nu se puteau dezlipi de ceafa datoriei. Da, unele poveşti erau sinistre şi prinseseră turnuri atroce. Numai drumul până la ceea ce numeau ei furnizorul de substanţe care te făceau bine era un infern prin ploaie şi ceaţă. Era disperat să salveze de la chin acel organism nou. Pentru a desfunda acea suflare înfundată şi-ar fi vândut o parte din neuronii care de la lipsa somnului profund deveniseră un maldăr de aţe obosite.

Soluţia salină
Nimic nu mai lua prea mare amploare în afara inspiraţiei şi expiraţiei profunde de care depindea ca de o pârghie invizibilă tot arsenalul de evenimente cotidiene. Dezvoltatorul ar fi mers pe dealuri mai înalte şi ar fi scris pe foi mai groase de pânză, dar cel care se cerea aspirat hotărâse fără voia sa cursul lucrurilor. Şi nevoia de a fi prezent în prezent devenise o axiomă. Gesturile sensibile îi uniseră pe cei care deveniseră sclavii unei lumi incolore prin însăşi abundenţa de culori. Paşii îl ardeau de frica minutului de neputinţă. Pierduse şirul intuiţiei şi energia părea să se scurgă în alte părţi decât cele dorite de cei care se doreau mai importanţi decât alţii. Graficul era dat peste cap şi regimul din ce în ce mai spartan. Regulile se făceau singure dar nu aveau deloc un aer şmecher. Lumea din afara acvariului solar avusese alte pretenţii de la ei, curajoşii urbei care aveau să fie modelaţi după bunul plac al unei bacterii care avea să pună la îndoială şi cele mai sofisticate filozofii. Ideea era să nu se piardă cu firea. De aceea trecea la aparat la cinci dimineaţa şi se punea pe aspirat, pentru a extrage din gaura neagră a universului ultimul microb mondial. Şi acela era frustrarea.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer