Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Club A - 42 de ani. Muzica tinereţii tale


Doru Ionescu

TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Doru Ionescu
Club A - 42 de ani. Muzica tinereţii tale
Editura Casa de pariuri literare, 2011



Citiţi cuvântul înainte al acestei cărţi.

*****

A fost o dată... din 1969

Înainte de a intra în carne, câte ceva despre... epidermă. Club A a fost înfiinţat oficial în martie 1969 (după ce a funcţionat câteva luni înainte, în acelaşi subsol) şi peste tot prin carte aveţi tot felul de amănunte organizatorice, despre filmări la diverse concerte, festivaluri şi baluri...

Speaking of the devil, arhiva TVR deţine un document foarte vechi (dacă nu cel mai vechi) cu un reportaj întreg de la un bal al bobocilor din 1967. Unde "orchestra" Sideral deschidea spectacolul, acompaniind-o mai încolo pe Puica Igiroşanu, apoi pe Dorin Anastasiu. De asemenea, mai cântau Andantino, singuri, dar şi cu Fraţii Menzel.

Tot aici am găsit mai nimerit să transcriu cum arăta programul unei săptămâni întregi, deşi în filmele lui Mirel Leventer există şi o astfel de "trecere în revistă"... În Buletin A, nr. 2 din octombrie 1975 (postat şi pe site-ul clubului), există un program pe zile care va oferi unora răspunsuri despre cum era posibilă acea oază de libertate în strada Blănari, nr. 14:

Sâmbătă (1 noiembrie): Discotecă - Bujor Pokorny, F.S. Ursulescu
Duminică: Film Artistic / Folk / Tradiţia japoneză în arhitectură şi muzică / Discotecă - Bebe Teodorescu
Luni: Vizionarea TV a desfăşurării lucrărilor Congresului X al UTC (dezbatere a lucrărilor congresului / arhitectură: diapozitive şi muzică. Prezintă prof. arh. Mihai Caffe)
Marţi: Invitatul serii - Adrian Rizza
Miercuri: Discuţii pe marginea lucrărilor Conferinţei X a UASCR şi Congresului X al UTC
Joi: Seară de muzică contemporană militară - corul din opera Nabucodonosor de Verdi / Jazz - Aura Urziceanu
Vineri: Seară cultural-educativă realizată de anul III
Duminică: 9-13 BridgeClub "A" / 15 filme desene animate / 16.30 Folk - Mircea Popa - chitară, sitar / 17.30 Proiecţii diapozitive - Arhitectura modernă URSS / 19.00 Muzică Rock / 21.45 Discotecă - B. Pokorny, F. S. Ursulescu (Vin singur)
Luni: Radio-Televiziunea - Spectacol realizat de Comitetul UTC şi RTV (Mihaela Cristea şi Sorin Caracseghi): O seară de poezie patriotică contemporană - teatrul Podul / Camelia Stănescu / Sorin Caracseghi / Florian Pittiş
Marţi: Concert Folk - Mircea Florian, Mircea Vintilă, Gabi Căciulă, Andrei Oişteanu şi Ceata melezoică [o fi greşeală de tipar? - n.a.], Csaby (D.L. Zaharia)
Miercuri: 15-19 BridgeClub "A" / 20.00 Telecinemateca / 21.30 Filme documentare - Arta modernă (SUA)
Joi: Inaugurarea ciclului "Cultura modernă şi unele probleme ale sincretismului artelor": "I. Legătura artelor plastice cu arhitectura - Titus Mocanu"
Vineri: 20.30 Program de club - jocuri, audiţie muzică pop, discotecă
Sâmbătă: 20.00 Program TV / 22.00 Discotecă - Costel Tutunaru.

Primul Festival Naţional de Muzică Pop "Club A" (16-22 decembrie 1969)

Revenind la muzica din club, prima "atestare" video descoperită de subsemnatul în Arhiva Multimedia TVR prin 2002 constă într-o filmare Sideral, de primăvară (nu-i exclus ca acele trei melodii filmate în regim de playback să fi fost incluse într-un program din apropierea deschiderii oficiale din martie, unul dintre spectatori fiind Nicu Covaci!). Cum mai găsisem o variantă filmată a piesei De-aseară latră, încă din 2001, care avea şi sunet, am recunoscut relativ uşor una dintre melodii, citind pe buzele soliştilor. Iar sunetul celorlalte piese aveam să-l dibuiesc pe la sfârşitul lui 2003: Mai stai o clipă şi Am iubit. Data difuzării "Albumului cinematografic" (emisiunea în cauză): iunie 1969.

Şi am ajuns la oficializarea primului festival naţional de muzică pop organizat de studenţii arhitecţi în anul deschiderii. Din nou, arhive preţioase, dar nu din TVR: o sumă de fotografii de la Emilian Urse (conducătorul cineclubului "CineStud", cenaclul de film de la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti) absolut incredibile, care au declanşat emoţii puternice tuturor celor ce le-au văzut din 2007 încoace, atunci când dl Emilian mi le-a înmânat şi am început identificările (mult mai grele decât pe film).

Iată câteva extrase din presa vremii de la Andrei Ignat (Sideral Modal Quartet) cu mulţumiri înmulţite acum! Datorită claviaturistului (astăzi, arhitect cunoscut la Stockholm - printre multe altele, a fost în echipa care a proiectat clădirea Parlamentului suedez) am putut transcrie reacţii din presa vremii: România liberă, din 26 decembrie 1969, articol de Radu Rupea, intitulat "Premianţii pe strune / o floare pentru chitare" despre primul festival de muzică pop "Club A" din 16-22 decembrie 1969, de la CCS "Preoteasa" (cu gala la Sala Palatului):

"O amintire strălucitoare, cuprinzând mii de tineri aplaudându-şi colegii muzicieni. Festivalul a demonstrat, în primul rând, o multitudine de orientări estetice, care fac din acest gen muzical un adevărat continent. De la impecabila ţinută muzicală, amintind free-jazzul, a Sideralului şi a formaţiei Roşu şi Negru, la accesibilitatea şlagărelor lansate de Mondial, de la preocuparea, cu orice preţ, pentru expresie a Olympicului până la varietatea de inspiraţie a Phoenixului, Festivalul a demonstrat: studenţii, în ceasurile lor de răgaz, au izbutit să impună un stil românesc formaţiilor de chitare electrice şi el s-ar numi «seriozitate» (timp de patru ceasuri, în Sala Palatului, cu câteva rare excepţii, trei mii de tineri au ascultat, cu gravitate, o muzică ce a depăşit de mult limitele... muzicii de dans).

Festivalul şi-a avut eroii săi: strălucitorii instrumentişti Mugur Winkler şi atât de maturul baterist de... 15 ani, Ovidiu Lipan, Dimitrie Inglessis (Olympic) şi Liviu Tudan - compozitori oarecum cunoscuţi, organistul de mare subtilitate muzicală Andrei Ignat, formaţia Chromatic Grup care a dat o probă de înaltă colegialitate, punându-şi instrumentele şi la dispoziţia altor formaţii. Am simţit bătând un vânt de entuziasm şi generozitate pe care - mărturisim - nu-l vom putea uita. Numai un an pentru că, sperăm, peste un an să ne reîntâlnim. Nu numai zece formaţii câte am ascultat acum...

Palmaresul festivalului studenţesc de muzică uşoară:
Trofeul «Club A» (Marele Premiu): Roşu şi Negru (Iaşi);
Premiul pentru stil românesc şi concepţie de spectacol: Olympic '64;
Premiul pentru virtuozitate instrumentală: Sideral Modal Quartet;
Premiul pentru originalitate: Phoenix;
Premiul pentru melodii de popularitate: Mondial;
Premiul pentru cel mai bun chitarist solist: Mugur Winkler;
Premiul pentru cel mai bun chitarist basist: Dan Dimitriu;
Premiul pentru cel mai bun organist: Nancy Brandes;#
Premiul pentru cel mai bun baterist: Ovidiu Lipan;
Premiul pentru concepţie muzicală: Liviu Tudan;
Menţiune Specială pentru colegialitate: Chromatic Grup.

Au mai participat: Orion şi Romanticii (Bucureşti), Cascada şi Clasic XX (Timişoara). În această săptămână veţi putea urmări selecţiuni din Festival."

Sânziana Pop în România liberă, cu articolul "La o închidere de festival": "Formaţiile existau, unele cunoscute deja - Sideral, Olympic '64 şi Phoenix -, altele necunoscute, numai iniţiativa de a le grupa la un loc, în cadrul unei serbări, a lipsit. Cutez chiar să afirm că virtuozitatea instrumentală şi cunoştinţele de muzică modernă ale câtorva dintre formaţiile pe care le-am aplaudat în cadrul festivalului împing valoarea artei lor interpretative în zona unor competiţii internaţionale. Fiindcă muzica pop, ca şi jazzul, vădind un coeficient de accesibilitate mai scăzut decât ceea ce numim şlagăr îndeobşte, dar situându-se mult mai sus din punct de vedere al dificultăţilor de interpretare, nu aproape, ci chiar lângă muzica simfonică, este o muzică ce reclamă, cred, neapărat profesionalizarea.

Cel puţin patru din cele zece formaţii ale festivalului, Roşu şi Negru, Olympic '64, Sideral Modal Quartet şi Phoenix, formaţii deţinătoare ale celor patru distincţii acordate de juriu, au prezentat un repertoriu apt a ţine afişul oricărei săli de spectacol şi al unui public oricât de pretenţios. Recunoscându-i fiecăreia dintre formaţii independenţa originală, am să remarc totuşi faptul că, în ansamblu, efortul comun evident a fost acela de creare a unui gen românesc, a unui stil recognoscibil, atât prin scriitura muzicală, pornind evident de la folclor, cât şi prin instrumentele muzicale folosite, legate strâns de melosul românesc. Se naşte, în felul acesta, indiferent dacă e uşoară sau nu, termenul e uzat şi nesigur, o muzică cu adevărat virtuoasă şi cu adevărat românească, o muzică reprezentativă şi care va suna distinct în concertul internaţional. Aşa încât, scriind acum câteva nume proprii cu majuscule: DORIN LIVIU ZAHARIA, DIMITRIE INGLESSIS, DAN DIMITRIU, LIVIU TUDAN, NANCY BRANDES, MUGUR WINKLER, SORIN TUDORAN, NICOLAE COVACI şi FLORIN BORDEIANU, nu fac decât să premerg o consacrare realizată în parte, în parte depinzând de viitor. Şi bine ar fi, formidabil de bine ar fi dacă acest viitor, care depinde în mare măsură de câteva instituţii cu nume concrete, cum ar fi OSTA, Electrecord, Radio-Televiziunea, Uniunea Compozitorilor, ar deveni un viitor activ şi util de pe-acum, un viitor practic în ceea ce priveşte destinul unei generaţii studenţeşti vădind virtuţi muzicale de absolută excepţie. Mai bine acum decât niciodată."

Roşu şi Negru

Grupul (celebru din perioada sa ieşeană, când a definitivat o componenţă realmente celestă) şi-a început saga la Bucureşti. Liderul primei perioade, Silviu "Nancy" Brandes (intervievat în premieră în 2002, chiar în Club A) reface cum poate începuturile trupei, vorbind despre momentul '63, când era în clasa a X-a, la Liceul "Mihai Viteazul", şi îi enumeră pe colegi - toboşarul Costel, Florin, Dinu..., apoi sala de repetiţii de la Casa Scânteii, când au fost luaţi de Studioul cinematografic "Sahia"... "Eram noi şi Olympic '64, singurele trupe de chitare electrice." Basistul Dinu Rădescu, trecut deopotrivă şi pe la Olympic, pomenea, tot la o întâlnire din subsolul Arhitecturii, de trupa cu Laghis, Nancy, Radu Constantin, singurele amintiri mai clare referindu-se la faptul că la modă era curentul străin, drept care şi ei doar asta cântau, prin restaurant ori bar.

Student la Conservatorul "George Enescu" din Iaşi, Brandes se mută cu tot cu firmă acolo. De la Carmen Olaru şi TVR Iaşi, am o surpriză de proporţii: imagini fără sunet de la cineclubul studenţesc de la Iaşi, fără Ţăndărică, cu Nancy la triolă sau clavietă, cum s-o fi numind instrumentul de suflat cu clape de acordeon! Iar în 2010, Ţăndărică îmi dă telefonul lui Emil Trocan, chitarist şi basist strămutat de mult la Tulcea: "Imaginile provin dintr-un spectacol pe care l-am dat noi în toamna lui '67 la Casa de Cultură a Studenţilor. Atunci, Nancy a renumit trupa Roşu şi Negru, pentru că înainte ne spuseserăm Gaudeamus. Baterist era Bondy Stenzler, chitarişti - eu şi Florin Marcovici, Moby - basist."

Brandes rememorează momentul magic al apariţiei lui Ovidiu Lipan: "Aveam urgent nevoie de cineva la tobe şi aud de un copil de 13 ani, care cânta la o nuntă ţărănească. Mă duc şi observ nişte mişcări de baterist cum nu mai văzusem... De fapt, în timp ce bătea, trebuia să supravegheze şi o oală cu sarmale, aşa că el se străduia prin acele mişcări dezarticulate să alunge un câine care tot dădea târcoale... Aşa l-am cunoscut pe Ţăndărică, într-un balet ciudat!"

Primul dintre intervievaţi pe care l-am dus să revadă vechiul Roşu şi Negru în arhive (se întâmpla prin 2000) a fost Ovidiu Lipan "Ţăndărică", pornit pe o altă serie de amintiri: "Am repetat de copil, de pe la zece ani; în casă exista o tobă a bunicului meu, dar umblam şi pe la oale şi castroane. Cu prietenii, ne culcam şi ne sculam cu Beatles, apoi Rolling Stones, dar şi The Monkeys, Troggs, Kinks, The Who, apoi jazz şi jazz-rock, aia era epoca lor. De la Max Roach la Ginger Baker, am luat la rând toţi bateriştii, încercam să bat şi eu la două tobe mari... Blind Faith îmi mai plăceau mult, muzici complicate.

Când m-a luat Nancy, prin 1968, a venit şi Liviu Tudan. Când am început să repetăm pentru primul festival pop, am abordat deja ceva mai intelectual. Aveam şi un public al nostru, format din studenţi la Universitate, lume elitistă; pentru că era un fel de jazz-rock progresiv pe vremea aceea, o muzică mai profundă. Roşu şi Negru a fost, cred, primul grup care a cântat cu o Filarmonică, la Teatrul de Stat din Iaşi."

Aici e momentul marelui muzician de recunoaştere mondială Sabin Pautza, care le-a fost studenţilor ieşeni mentor şi colaborator, dincolo de profesorat: "Am început să orchestrez pentru ei, să colaborăm. Momentul cheie a fost când s-a ridicat Nicky Dorobanţu şi mi-a zis: «Maestre, ne tot predaţi Stravinski şi Brahms, dar ştiţi ce cântăm noi, ce ne place... nu putem face şi altceva?» Bine, a doua zi eram la ei cu discuri cu Jimi Hendrix, Rolling Stones şi Beatles... Din acel moment, toţi studenţii au fost de la prima oră la sala nr. 26, că auziseră de unul care făcea jazz şi rock în loc de folclor şi istoria muzicii; am şi avut probleme cu unii profesori mai în vârstă. Cât despre concertul de rock simfonic: maestru de sunet a fost Florin Bogardo, venise o săptămână în Iaşi. Maestrul Ion Baciu, directorul Filarmonicii, mi-a cerut să orchestrez câteva piese (ca şi lui Nancy Brandes, de altfel) în acel concert în care Roşu şi Negru era parte integrantă a unei orchestre simfonice. A fost ceva unic atunci, în '70 sau '71 cred, ei erau încă studenţi. Poate greşesc, dar parcă s-a ţinut în aer liber, un spectacol grandios." Într-un dialog pe care-l intermediez între intervievaţii mei (maestrul Pautza e într-un turneu prin ţară, chitaristul îl tot sună din Germania pe mobil), Nicky Dorobanţu face conexiunile: "Concertul de la Filarmonică a constituit o apariţie unică la acel timp, însă fără ajutorul lui Sabin Pautza nu se putea realiza acest act. Printre altele, am cântat Prelude I de J.S. Bach. Regret şi acum că nu am luat parte la toate orele de Armonie pe care le-a predat; cântând noaptea în bar, eram prea obosit să mă trezesc dimineaţa la prima oră..."

Anul 2007, înainte de Paşti. Pătrund în premieră în Fonoteca TVR. În primul registru stau înscrise benzile audio corespunzătoare diverselor emisiuni muzicale, care au început să fie arhivate din 1971 (deşi TVR emitea de mult şi bine, din 1956). Nu e rost de enervare, ci de atenţie maximă. Şi la poziţia 28 dau de o selecţie de la Spectacolul de Gală al Festivalului studenţesc de muzică pop. Clar, e de fapt acest prim festival patronat de Club A, pentru că, imediat după aceasta, Sideral (de fapt, S. Modal Quartet) a dispărut. Iar Televiziunea a înregistrat şi acolo; Dumnezeule mare, de ce nu există imagini? Ştiu eu, dar o dau cotită, că n-am vizionat nici pe departe totul şi poate cineva din secolul XXX îi va da de capăt şi va afla ceva...

Nu ştiu dacă TVR a şi retransmis ceva pe post, cert e că realizatoarea Carmen Dobrescu a notat pe banda respectivă de magnetofon Roşu şi Negru cu două piese - Blues (un fragment cu multă orgă, compus de Tudan, îi recunosc vocea) şi Tăcerea, în limba engleză (aranjament Nancy Brandes), Opereta Phoenix prin Culegătorul de melci (melodie îndepărtată sau dispărută între timp), Sideral Modal Quartet cu două piese - Steaua (scoasă - se specifică - pentru a fi folosită la filmul Electronii, probabil pentru efectele de senzaţie care apăreau în atmosfera psihedelică de care şi-aduc unii aminte; formula cvasipsihedelică trebuie să le fi dat destule idei şi... efecte inedite de sunet realizatorilor filmului ştiinţific!) şi încă o piesă în engleză, de negăsit, din păcate -, plus două şlagăre Mondial, Atât de fragedă şi Romanţă fără ecou. Totul live.

Ascult înregistrările şi dau sfoară în ţară (de fapt, pe net, în ţara fără frontiere şi grăniceri), până la cei doi "foşti" SMQ, Andrei Ignat şi Şerban Ciurea, cu care mă mai conversasem, face to face sau la telefon. Andrei Ignat: "Am ascultat mp3-ul primit şi prima impresie este că nu e vorba de Sideral Modal Quartet, nimeni nu avea la noi o voce de blues asemănătoare (dar ar putea fi vocea şi basul lui Liviu Tudan cu Roşu şi Negru, sau Picky Inglessis), chitara solo nu cred că este a lui Mugur Winkler (el avea un ton mai lung, distorsionat şi cu mulţi «cârnaţi» legaţi), la tobe parcă ar fi Ţăndărică (Costin Dobrin avea bătaia pe premier a toboşarilor de jazz-swing, «necurată») şi la orgă probabil Nancy Brandes (şi eu improvizam blues cam la fel...). Sau Mondial '70-'71 cu Mircea Drăgan?"

Încă o încercare, cu încă un răspuns: "Ceea ce am ascultat reprezintă Toccata şi Fuga în re minor de Johann Sebastian Bach, cred că sunt cântate de Nancy Brandes la orgă, cu Liviu Tudan şi Ţăndărică. Cei doi ar putea confirma autenticitatea înregistrării. Nicio altă trupă de la festivalul din 1969 nu ar fi fost capabilă de performanţa aceasta, cu excepţia celor de la Roşu şi Negru şi Sideral Modal Quartet. Şi noi cântam Bach, preludii la orgă după războiul instrumentelor, dar imprimarea nu este SMQ de la festival. Toboşarul nu este Costin Dobrin. Basistul ar putea fi Liviu Tudan, el a învăţat cadenţele la Grădina de vară... de la Johnny Răducanu. Sunetul de orgă ar putea fi de la un Hammond din studioul Radio, niciun organist de atunci nu avea posibilitatea materială de a cumpăra un astfel de instrument. Dar nici Vox sau Farfisa nu pot fi excluse. Sau poate un jam session? Muzica-mi aduce aminte de grupul olandez Ekseption şi de un duo suedez Hansson & Karlsson la începutul deceniului '70."

Între timp, adică în ianuarie 2008, în trecere prin TVR, Nancy şi Ţăndărică mi-au confirmat şi bluesul lung de 11 minute ca aparţinând tot recitalului Roşu şi Negru, cu Liviu Tudan solist şi basist, de altfel o compoziţie a sa. Plecat cu scandal din Conservatorul bucureştean şi, prin urmare, de la formaţia sa Sideral, Liviu Tudan a ajuns la Conservatorul din Iaşi: "N-aveam ce face, m-am dus la Iaşi, iar acolo am fost acostat chiar de Nancy Brandes, organistul de la Roşu şi Negru, pe culoarele şcolii. Mai erau Ovidiu Lipan «Ţăndărică» la tobe, Nicky Dorobanţu şi Florin Marcovici la chitare. Nu erau foarte cunoscuţi când am venit eu, mare vedetă la Sideral - care trupă primise invitaţie să cânte la primul Festival «Club A», exact când începuseră restructurările în grup. Şi-atunci, eu le-am propus organizatorilor să venim şi noi. S-a acceptat, şi aşa am cântat cu noul meu grup, la «Preoteasa», Nebunii care cred, în varianta originală Fool prayers. O dramă lirică free, i-am zis eu, care pleca din câteva teme de blues în solouri prelungite... până spre o oră jumate."

Întâlnit în mai 2010, acolo unde s-a stabilit de ani buni, pe malul Rinului, la Koblenz, chitaristul Nicky Dorobanţu şi-a mai amintit, fredonând inclusiv la pian: "La Bucureşti am cântat în primul rând solist vocal; ţin minte trei piese legate, din repertoriile lui Little Richard, Ray Charles şi James Brown. La altele am cântat şi cu chitara."

Abrupt, o prezentare a lui Alex Niţă şi Mihaela Mihai într-o emisiune muzicală TVR de la începutul lui '72: "Roşu şi Negru, formaţia care s-a bucurat de cele mai frumoase aprecieri în 1971, culegând la sfârşitul anului un adevărat buchet de locuri întâi din cele stabilite de topul revistei Săptămâna: Cea mai bună formaţie a anului 1971; Cadrane, compoziţia lui Nancy Brandes, conducătorul grupului - şlagărul anului 1971; Ovidiu Lipan - cel mai bun baterist al anului; Nancy Brandes - cel mai bun organist de muzică uşoară al anului. Pentru aceste performanţe, felicitări!"

Am ajuns, aşadar, la al doilea Festival "Club A", din primăvara lui 1971. Mare lovitură pentru ieşeni cu lucrarea amplă Soare şi vânt prezentată într-o formulă extinsă (după modelul Blood Sweat & Tears, dacă vreţi) cu suflători, coarde şi un set de percuţie impresionant cu care copilul minune Ovidiu Lipan a ţinut audienţa cu sufletul la gură, pe parcursul unui lung solo entuziasmant şi extenuant, de unde şi Premiul pentru cel mai bun baterist.

Ca şi la prima ediţie, liderul Nancy Brandes a fost premiat pentru prestaţia sa la claviaturi, dar nu trebuie uitat aici nici aranjamentul orchestral al întregului poem.

În arhiva TVR am avut norocul (mulţumită lui Dumitru Moroşanu - care, de altfel, a înregistrat un prim fragment pentru Radio Iaşi -, dar şi Aurorei Andronache) să găsesc chiar piesa titulară, filmată de două ori, cu flaut, violoncel, suflători cât cuprinde, instrumentaţie rock spre simfonic! Separat, am găsit-o şi în fonotecă, conservată impecabil (dar cine să o editeze?!). Lângă imaginile fără sunet de pe scena Sălii Palatului (film de 8 mm), am găsit la Mirel Leventer şi un jam session din noaptea galei, din Club A, unde i-am putut vizualiza alături pe Tudan - Ţăndă - Nancy (plus Dan Aldea pe scaun lângă Liviu). Tudan dirijează, Nancy şi Ţăndă sunt în delir instrumental.

Filmări cu ieşenii sunt destule în TVR, după cele două festivaluri. Bunăoară Leopardul din Kilimanjaro - piesa (preluare B S & T) a şi fost editată pe primul disc mic al trupei, alături de Cântecul pădurii şi Cadrane, înregistrat în 1971. Aceasta din urmă (un mega-hit în acel an) a beneficiat de o senzaţională filmare de platou a colegilor mei din TVR de peste decenii, cu un ceas uriaş pe fundal, ca scenografie.

Apoi, De ce nu-mi vii (compoziţie Pautza), Oameni de zăpadă (cu grupul vocal Aurora), Iar şi iar, Şi dacă, Amurgul (temă de George Grigoriu, fructificată jazz-rock)... În aprilie 2011 (p-asta n-a văzut-o încă Ţăndă), a mai ieşit de la "răcoare" şi un live de 12 minute în platoul TVR cu trioul Brandes-Lipan-Trocan dezlănţuit, incredibil! N-a mai apucat să apară în "Integrala Remix" de trei ore din 2010, dar nu-i bai...

După 1971, perioada fastă continuă la Bucureşti, fără genialul basist, chitarist şi solist vocal (plecat dintre noi definitiv în 2000) Florin Marcovici. Imnul copiilor şi Pădurea l-a gonit, respectiv Pastorala şi Oameni de zăpadă sunt editate pe alte două discuri single. La bas, episodic, Geza Baranyi, înlocuit rapid de Bubu Viski, basistul care, ca şi Florin Marcovici în prima perioadă, apare în cele mai multe filmări. Imnul copiilor a fost editată şi pe debutul seriei Electrecord "Formaţii de muzică pop", în 1975, cu specificarea componenţei: Nancy Brandes - orgă, voce; Sorin Tudoran - chitară; Liviu Tudan - bas, voce; Ovidiu Lipan - baterie.

Deci Liviu Tudan again: "Am revenit într-o formulă senzaţională, inclusiv cu Mircea Vlad vocal. Super-grup e puţin spus, ăsta a fost vârful tehnic al adevăratului Roşu şi Negru din anii '70, cu melodii (înregistrate atunci) ca Pădurea l-a gonit şi Copiii păcii. Pe urmă Nancy a plecat în Israel, eu am refăcut trupa cu Nicky Dorobanţu şi un pachet de suflători; atunci am scos Vrei şi Drum în piatră, apoi a fugit Ţăndărică cu Phoenixul."

Aici se încheie şi prima perioadă Roşu şi Negru, cu sau fără Liviu Tudan. Cuvânt de final de la fondator, Nancy Brandes: "1975, pe 12 mai, nu uit ziua asta. Primim a douăzeci şi una oară răspuns negativ la cererea de plecare în străinătate, pentru un turneu. Şi nu era cine ştie ce - în Bulgaria, la Nisipurile de Aur, tot în lagărul socialist, pentru care nici nu aveai nevoie de viză! M-am dus la directorul de la ARIA, Bălan parcă, să-l întreb ce facem. «Tovarăşul Brandes, eu am un plan pentru dumneata, de spălare a dosarului, de curăţare: pleci la Slatina, la combinatul de aluminiu, ca instructor al brigăzii artistice a întreprinderii. Lasă Roşu şi Negru, tunde-te, stai trei ani, te întorci şi mai vedem, te mai gândeşti până atunci!». M-am dus acolo şi după aceea direct la secţia de paşapoarte de la Ambasada Israelului. Am plecat şi, după un an, de la New York, i-am trimis o ilustrată şefului - poate Balaban îl chema, nu mai reţin exact - pe care am scris două cuvinte: "M-am gândit!». Asta a fost tot."

În rest, ajuns în Israel, într-o lume liberă, Nancy Brandes a trebuit să reia totul de la zero. Se ridică, treaptă cu treaptă, până la pupitrul orchestrei reprezentative pentru "Eurovision" (câştigat o dată!), produce vedete de primă mână - culminând cu Ofra Haza - şi apare în show-uri TV de divertisment, cu audienţă fulminantă ani de zile. Compune, orchestrează, dirijează şi produce în continuare şi totuşi: "Cred că, din punct de vedere muzical, niciodată n-am atins în Israel ce-am făcut aici cu Roşu şi Negru. Muzica lucrată acolo e mult mai comercială. Eu vorbesc de muzica cu valoare absolută!"
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer