Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De ce poem


Bogdan Ghiu

08.04.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
I

Artistul chinez Ai Weiwei exhibiţionist narcisic
de renume mondial
care oricum trăieşte sub autosupraveghere
prin autosupraveghere din supravegherea de sine
viaţă-foto bio-video
fotografiindu-se adică şi filmîndu-se tot timpul
cu tot ce prinde
iar azi e tot mai posibil tot mai simplu
şi postînd transmiţînd viaţa se autoarhivează
văzînd că e detronat concurat expropriat supravegheat video cel puţin
în exterior ca şi cum ar fi el însuşi
de către puterea politică exorbitantă imensă (crede vrea
ea) a imensei ţări
(puterea rezumă ţara dar n-o înlocuieşte nu o
acoperă nu poate s-o egaleze)
căreia îi aparţine
într-un gest ironic iconic dar în care trebuie să vedem
cred eu disperarea şi nu doar (sau chiar deloc) aceea
cetăţenească că este supravegheat de imensa putere a imensei ţări
ci aceea de artist căreia i se fură ideea conceptul
secretul de om
arta săracă de a-şi urmări salva nu detrona singur viaţa
(ca poate abia aşa în imagine ca imagine să şi-o poată trăi)
dreptul la propria viaţă dreptul la propria imagine
dreptul de proprietate de autor asupra fluxului de imagini
al propriei vieţi
şi-a instalat în plus faţă de camerele de smuls vederi
din afara casei ale poliţiei politice a partidului comunist
care nu se mai ascunde nu-şi mai ascunde ochii şi urechile
ca să ştim o dată pentru totdeauna
că acolo unde există putere (care întotdeauna nu e decît
voinţă de putere) nu există ascundere posibilitate de a te ascunde
dar artistul chiar asta vrea chiar asta e chiar asta face
dar din proprie iniţiativă trăieşte public
re-naşte omul
dar asta e deja politică
şi politica e interzisă există monopol asupra gesturilor politice
la care nu are drept decît puterea tocmai politică
noi trebuie să trăim nud să trăim pur şi simplu
să ne vedem orbeşte de vieţi
să trăim fără imagine sau ca şi cum am trăi
doar din imagini
Ai Weiwei atunci
Ai vai vai
a instalat patru camere video suplimentare în casă
una dintre ele chiar deasupra patului
de somn
şi le-a conectat la internet
să poată fi văzut urmărit tot timpul chiar şi cînd doarme
să ajute la propria supraveghere
şi să-şi ia şi arta ideea conceptul de viaţa artistică
de om-artist
înapoi
gînd la gînd cu bucurie
partidul comunist chinez şi artistul protestatar provocator chinez
vor şi fac acelaşi lucru
a fost imediat somat să-şi demonteze camerele
nu are voie să participe la propria supraveghere
să maimuţărească imensa putere de care are nevoie imensa ţară
ca să redevină o putere imensă
ego de stat
şi atunci le-am scris următorul poem
Marele secret
chiloţii albi sau roşii
murdari sau curaţi
dar niciodată cei roşii dacă îi poartă prea mult
să fie atent să nu-i murdărească
dacă îi schimbă înseamnă că trădează culoarea lor roşie
dacă îi spală să fie atent să nu se decoloreze
culoarea revoluţiei
(Sîngele curge întotdeauna numai din piept
şi prin împuşcare)
(Nu din fund
nu prin scărpinare)
Şi l-am intitulat Marelui partid comunist
supraveghetor al măruntului artist
Puterii îi place să se vadă în suflete
să se admire în minţi
nu în chiloţii noştri
în maţele fripte
în coatele goale
(Cum ne frige maţele
şi ne goleşte coatele
cu care trudim
pe care înaintăm)
Am adăugat
Pentru că arta este politică
şi arta îi reaminteşte întotdeauna politicii
că e artă o somează
să fie artă
politica urăşte arta şi o expropriază
o fură
Puterii îi place să se vadă în sufletele noastre
să se admire în minţile noastre
de-asta ne scoate din minţi
Mai adaug acum
Pentru că subiectul-obiect al marelui
act de narcisism creator prin care izbuteşte omul să
persiste să dureze arta
este de fapt un act născător de putere
care produce puterea însăşi a omului
omul-putere
pe care puterea politică
invidioasă şi fără dinţi
cu dinţi de lapte muşcînd la sînge
întotdeauna ultimă şi întîrziată
tocmai de aceea plină de caractere pedomorfice
dar institutoare
vine s-o sugă.

II

Dar de ce poezie
De ce poem?
De ce n-a scris acum Günther Grass
un articol un eseu un roman o nuvelă un story
un interviu o declaraţie un statement
memorii blog etc.
genurile şi speciile de succes planetar
literatura devenită cu succes (o! fenomenologie)
(o! transsubstanţiere) marfă
ficţiune de ficţiune
Revoluţia reinventează în sfîrşit neîncetat lumea
De ce nu audiovideo ci scris
De ce a ţinut să scrie neapărat un poem
Poate pentru că nu a avut încotro
Pentru că voia El spune să iasă din tăcere
să rupă tăcerea
să iasă din şantajul întotdeauna obiectiv
suprapersonal supranaţional supraraţional iraţional
Să iasă în acelaşi timp din tăcerea impusă
şi din vinovăţie Să străpungă straturile şi păturile de
vinovăţie care ajung să se facă planetă să
ţină de cald lumii
Între dificultatea de a vorbi
şi imposibilitatea de a tăcea
Günther Grass a ales poemul
să scrie un poem
ca să iasă din situaţia de foaie de hîrtie
faţă-verso de tăcere impusă
versus imposibilitate de a tăcea
înainte de marea tăcere
(Günther Grass este bătrîn)
situaţie non-mediată fără ieşire în care se
află el însuşi
în care se află
statul Israel însuşi
fără mediere de sine
Ceea ce nu se poate spune decît într-un poem
decît ca poem
Pentru că poemul e (perceput ca) ultimul refugiu
ultima libertate ultima portiţă de evadare
din tăcerea şantajului
faţă versus verso
Perceput ce bine ca putînd încă să ţină piept
în balanţă istoria
Poemul cît o istorie
tocmai pentru că nu e ficţiune
nu e literatură-marfă
Tăcerea spune Günther Grass e minciună
Să fugim prin poem
să scăpăm
să ne regăsim vorba vorbirea
să recucerim limbajul
respiraţia de om
"cu ultima răsuflare a stiloului"
spune Günther Grass.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • urme de distrugere pe terra
    Stefan Manasia, 08.04.2012, 18:14

    colosală senzaţia de adecvare, de formă îmbrăcînd perfect conţinutul, pe care o lasă poemele lui bogdan ghiu.

Spacer Spacer