Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jurnal de case-în-vise (I)


Augustin Ioan

10.04.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Că visez mai degrabă spaţii, arhitectură, oraşe, nu este neapărat ciudat, dată fiind profesiunea. Că mă întorc obsesiv la câteva astfel de spaţii, arhitecturi şi oraşe (două) - da. Pot controla aceste întoarceri, le pot provoca? Nu. Dar, de îndată ce mă întorc, ştiu unde am lăsat explorarea şi o continuu. Ştiu ce am de văzut din ceea ce nu am văzut încă. Adeseori mă trezesc (adică, vorba vine, fiind în vis: îmi dau seama că mă aflu) în fix acelaşi punct de unde am început visul şi în dăţile anterioare: la acea intersecţie de drumuri forestiere din cheiele unei ape de munte, între versanţi înalţi şi împăduriţi, unde, dacă o iau la stânga şi trec apa cea repede, intru de îndată într-un tunel pe care nu l-am explorat încă, iar dacă ţin drumul drept, urcând, ajung într-o staţiune de munte care are doar o creastă cu clădiri, restul văii fiind neconstruită; sau în acelaşi punct de pe acelaşi pod care traversează o altă apă, în lungul căreia, dacă privesc, văd confortabil tot centrul istoric al oraşului pe care îl visez obsesiv şi căruia deja îi pot face planul destul de riguros: în stânga, privind de pe pod, un versant muntos; în faţă, centrul istoric, prin care am umblat de câteva ori. La dreapta, urcând o pantă mai lină, trei drumuri paralele care duc, dincolo de dealul acela, la gară, trecând prin cartiere de case unifamiliale. Am privit şi din locul de altitudine maximă a dealului aceluia, în dreapta, spre gară, şi în stânga - înapoi spre versant şi spre podul de pe care, de regulă, mă uit în vale. Am fost şi în gara provincială. Apa de sub podul de unde privesc, zbuciumată, desparte versantul golaş de centrul istoric, care rămâne în întregime în dreapta apei.

În multe cazuri, este vorba doar despre o nouă ipostază a obsesiei că nu am un loc al meu (cameră la cămin, de regulă, dar şi adăpost în genere). Recurente sunt şi visele în care îmi amintesc de locuri reale, precum Şcoala 7 de pe str. Libertăţii 76 din Tulcea, unde ai mei au fost pe rând directori şi unde am stat din 1974 până în 1982, în şcoală, în ceea ce se numea, dar nu era de fapt, locuinţa directorului. Când se petrec schimbări importante, mai ales geografice, în biografia mea, pentru o bună perioadă de timp visez: adeseori somptuos, amintindu-mi visele ziua următoare, ca şi când excesul de vis compensează, cumva, trauma dislocării. La Oxford, unde, am mai povestit, m-am trezit într-o dimineaţă că sunt în exteriorul limbii române şi că trebuie să asum în ce limbă să încep să gândesc, am visat cu o violenţă care m-a răvăşit câteva luni absolut fiecare detaliu, inclusiv olfactiv, al casei bunicilor, unde am copilărit până la zece ani (după care ne-am mutat la Şcoala 7 din Tulcea). Absolut totul: puteam, după aceea, să îmi imaginez absolut orice loc, fiece cotor de carte din bibliotecă, acumulatorii de maşină uzaţi, pe care tata îi ţinea îndărătul garajului, treptele scării care ducea în podul corpului de casă al bunicilor, gustul cleiului pe care îl mâncam de pe scoarţa gutuiului dindărătul bucătăriei de vară; mă uit şi acum, când scriu, în zare, pe ecraniu, şi văd locurile, drumurile, peisajele - absolut tot, de la această explozie interioară de amintiri. Probabil, o formă de regresie prin care mintea mea s-a apărat dinaintea violenţei din schimbarea exterioară. Cum era regula aceea, formulată de profesorul de estetică şi mentorul meu Cezar Radu? Aflat în faţa unei dificultăţi de decodare, subiectul tinde să se retragă / replieze pe codurile tari. Merge şi-n psihanaliză, nu numai în descrierea mecanismului de producere a kitsch-ului, unde o folosea dânsul.

La Bucureşti nu prea visez, sau nu îmi amintesc: sunt acasă; dar la Sinaia, pe de altă parte, unde merg destul de des, o fac, pentru că folosesc deliberat locul acela pentru introspecţie şi pentru scris. Acum, înainte de a pleca spre Cincinnati, am găsit pagini dintr-un jurnal început de mine pe la finele lui 1990, care este şi un jurnal de vise. Citesc şi îmi reamintesc o parte din aceste vise, dar nimic din ceea ce descriu că se va fi întâmplat în lumea exterioară: mitinguri, alegeri, certuri în familia lărgită. Dar visele pe care le descriu mi le amintesc. Mai ales cele care sunt asociate cu locuri, peisaje, case. Nu o să mă apuc să le transcriu aici. Sunt mai interesat în a le descrie pe cele mai recente.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer