Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De ziua soră-mii care n-a vorbit niciodată cu mine


Simona Cratel

14.04.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Când, la 17 ani, mă plimbam cu ea în căruţ prin Parcul Moghioroş, un domn m-a abordat şi mi-a oferit o sumă importantă ca să i-o vând. Mi-a zis că sînt mult prea tânără să mă ocup de un copil şi că cel mai bine ar fi să i-l dau lui. Va avea mare grijă de el. Trebuia să iau banii şi să fug în lume. Puteam să plec în străinătate şi să o iau acolo de la zero cu banii aceia. Să fac facultatea acolo, cu o bursă pe care aş fi primit-o în mod sigur atunci, când uşile erau deschise celor din fostul bloc comunist, doar fugeau de persecuţia politică, nu ca acum, când vin să fure slujbele occidentalilor cinstiţi (sau să fure pur şi simplu şi să distrugă civilizaţia superioară indigenă). Ori trebuia să plec în acea croazieră la care încă visez, peste tot în lume dacă se poate, dar pe mare. Să văd doar de la distanţă continentele, eventual să cobor pentru câteva ore într-un orăşel exotic, de unde să achiziţionez ca amintire vreun şal şi o scoică uriaşă cu o formă care să mă uimească. Deşi nu ştiu dacă nu aş suferi de rău de mare, la fel cum sufăr de rău de maşină. Dacă n-ar fi trebuit să stau cu degetele încleştate de o pungă, lividă şi încercănată, urlând "opriţi să mă dau jos!", ori să îl rog pe căpitan să facă pauză din jumătate în jumătate de oră, timp în care cineva să facă valurile să stea. Deşi nu ştiu dacă nu cumva s-ar fi scufundat vaporul pe care m-aş fi aflat din cauză că s-ar fi ciocnit de un iceberg, precum Titanicul. N-aş fi vrut ca vânzarea soră-mii să îmi aducă moartea.
 
În loc de asta, de douăzeci şi trei de ani trăiesc înfuriată că nu vorbeşte cu mine. De ce nu vorbeşte cu mine, mă rog? Nu sînt destul de bună pentru ea? Nu sînt un partener de discuţie îndeajuns de bun? Crede că n-am avea despre ce discuta? Am putea vorbi despre Pokemon de exemplu. Pentru că am un băiat de zece ani sînt bine informată în privinţa asta. Aş putea fi Floink, iar ea Nagelotz! Nu, că i-am ales pe cei mai slabi, să spunem că eu aş putea fi Arceus, care s-a născut dintr-un ou şi apoi a format lumea, iar ea Giratina, care poate călători prin univers. Sau am putea vorbi despre motanul Garfield, sînt un mare fan. Citesc benzile desenate şi mă tăvălesc de râs, nu oricum. "Sînt gras, leneş şi mândru de asta", cine rezistă la aşa ceva? Aş întreba-o: "Ştii faza când Garfield vrea să fie pernă, ca să stea toată ziua în pat şi oamenii să-şi pună capul pe el?" Şi am râde împreună.
 
L-a primit cadou de ziua ei pe Garfield din pluş. Stă cu el în braţe tot timpul şi vorbeşte cu el. Îl ia chiar şi afară cu ea la plimbare, dar într-o pungă, pentru că maică-mea i-a interzis să meargă cu el în braţe pe stradă. Şi eu vorbesc cu personaje care nu există, am avut din totdeauna prieteni imaginari, încă port conversaţii elaborate cu ei, şi am preferat tot timpul persoanele imaginare celor reale. Şi eu ţin în braţe lucruri care nu există dar sînt mai bune decât realitatea PENTRU CĂ SÎNT mai bune decât realitatea. Avem atâtea în comun, aş putea spune şi nu aş greşi deloc.
 
Când s-a născut, eu abia începeam să mă visez. Începeam să iau contact cu personajul imaginar Simona. Vroiam să fiu cineva rău şi periculos, inaccesibil şi inabordabil, care să inspire teamă, lumea să spună: "Nu, nu, mulţumesc, eu cu fata aia nu vreau să am de-a face şi nici nu am curajul să îi fac ceva, ori să îi spun ceva. Nu, mulţumesc, mai bine mă feresc. Mai bine trec pe trotuarul de vizavi. Dacă stau lângă ea în autobuz, să nu îndrăznesc să o ating din greşeală. Dacă e aglomeraţie şi îmi intră părul ei în ochi, mai bine nu ţip la ea să-şi strângă părul. Mai bine o las în pace să trăiască." De aceea m-am şi mirat că acel bărbat a avut curajul să vină la mine şi să încerce să-mi cumpere sora. M-am uitat la el, încercând să înţeleg cum de poate crede că eu am făcut vreodată sex şi am mai şi adus pe lume o fiinţă umană cu mâini şi picioare şi ochi. Pentru că eu eram periculoasă. Cine să facă dragoste cu o persoană periculoasă?  Ascultam Sex Pistols, care cântau despre lucruri pe care nu le făcusem niciodată, despre o viaţă pe care nu o avusesem niciodată, despre o violenţă cu care nu avusesem niciodată de-a face.
 
Dar nu, când s-a născut, aveam încă păr lung. Abia când ea a împlinit un an m-am tuns scurt şi mi-am ras jumătate de craniu şi am purtat o geacă de piele (din petice, pentru că nu aveam bani de una ca lumea cum aveau unii din colegii mei, cei care călăreau şi motociclete, cei cool cu adevărat, cu porecle precum Mortul, Robotul şi mai ştiu eu ce). Sigur că nu eram adevărată, dar aş fi vrut să fiu, cu sinceritate. Iar în momentul în care mă plimbam cu sora mea, cea care avea să nu vorbească cu mine niciodată în viaţa ei, mi-aş fi dorit să o vând şi să fug cu banii. Undeva unde să nu mă mai găsească nimeni, să nu îmi mai dea niciodată nimeni de urmă, să se întrebe: "Oare ce s-a întâmplat cu fata aia pe care am cunoscut-o cândva, cum îi zice, avea un nume cu M... sau S... sau I... Nu vorbea aproape niciodată şi era foarte liniştită. Invizibilă, practic."
 
Bun, primii douăzeci şi trei de ani de vorbit una cu alta, i-am ratat. M-a ţinut doar de mână pe stradă de câteva ori. Poate că nu vrea să fiu sora ei, poate vrea altă soră, una mai nu ştiu cum. Să zicem că nu e mulţumită de mine. Poate că nu vrea să fie deloc înrudită cu mine, poate vrea să ne dez-înrudim. Poate aşteaptă să îi spun ceva inteligent în sfârşit, căci nimic din ce i-am spus până acum nu a fost demn de un răspuns. Poate aşteaptă să fac 40, peste câteva luni împlinesc această vârstă şi poate că din acel moment va începe să vorbească cu mine. Poate că aşteaptă să fac 50, oare ce aşteaptă? N-ar fi fost mai bine s-o fi vândut atunci?

Nu ştiu cum a crescut, ce a făcut, cu ce s-a jucat. Nu am observat-o. Eram prea preocupată de mine, de viaţa mea, de prietenii mei de atunci. Cât a fost bebeluş, pentru că plângea foarte mult, am legănat-o, de fapt o luam în braţe şi făceam ture prin casă zdruncinând-o uşor, aşa cum se procedează în astfel de cazuri. De ce nu-şi mai aminteşte? Iar când avea trei sau patru ani, am luat-o în Parcul Moghioroş cu mine când m-am întâlnit cu un coleg de facultate mai mare. Am stat la o terasă şi am băut bere, iar ea a făcut ture ca un titirez de colo-colo, ca un metronom, imposibil de pus la pământ şi de oprit din mişcare. Colegul meu m-a întrebat enervat ce e în neregulă cu acest copil.

Nu am idee cum a crescut. Am dus-o dimineaţa la grădiniţă, asta îmi amintesc, ea de ce nu-şi aminteşte? O luam de mânuţă şi o duceam acolo, nu am idee dacă îi plăcea, ştiu că educatoarele o plasau de la una la alta şi nu o vroia nimeni, până maică-mea a dat peste una care a ţinut-o. În perioada aceea eu eram deja altcineva, aveam părul lung şi acceptasem că nu sînt periculoasă decât pentru mine, că oamenii îmi vor spune mereu tot ce le trece prin cap şi îşi imaginează că au dreptul să-mi spună, şi că îmi vor face tot ce-şi imaginează că au dreptul să-mi facă. Nu mă mai opuneam, dar îmi doream să devin ca ei. Să am replica pregătită, să fiu în permanenţă gata de atac, de ură, de apărare, de ofensivă, de ofensivă preventivă, de ură preventivă. Nu mai ascultam Metallica şi cred că şi colegii mei de şcoală cu porecle ca Mortul sau Robotul sau mai ştiu eu ce se căsătoriseră şi lăsaseră motocicletele şi cuţitele şi beţiile să ruginească.

Nu ştiu când a crescut, cum a crescut, şi categoric nu am fost pentru ea acolo. Deşi am jurnale datând încă de pe vremea când aveam şaisprezece ani, pe nici o pagină nu este menţionată. Naşterea ei ori măcar prezenţa ei în oricare ipostază posibilă. Nici măcar un cuvânt despre ea. Pagini întregi cu citate din cărţi din loc în loc, promisiuni către mine că o să devin aia sau ailaltă, dar nimic despre ea. În anii aceia eram îndrăgostită de un băiat şi scriam doar despre el. Ce a mai făcut, ce a mai zis, cum îi arăta părul, dacă avea cearcăne sau era doar vesel. Ea trăia doar în acea casă din care eu am plecat când aveam 21, poate un fel de mobilă în mintea mea. M-am întors la 24, am stat până când s-a îmbolnăvit tata, iar când el a avut nevoie de camera lui în care să poată muri fără să fie deranjat, m-am mutat în altă parte. M-am dus la bunică-mea în apartament, unde am trăit printre stive de cărţi pe o saltea, într-altă lume imaginară, paralelă cu a ei, plină de noi citate din cărţi şi semne de carte, notiţe pe margini de pagină, îndrăgostită de ăla şi ălălalt şi apoi de nu ştiu care, preocupată de ce au zis, de ce au făcut şi ce aveau să facă. Am lăsat-o pe sora mea acolo în casa în care tatăl nostru murea încet, iar eu am umblat nopţile gata de atac şi cu replica potrivită să înţepe adânc pe oricine ar fi îndrăznit să se apropie. Preocupată de salvarea mea. Nu de a ei.

Am o singură poză cu ea când era mică, adică mă refer la una în comun. Eu stau într-un leagăn cu ea în braţe. O ţin doar cu o mână, pe cealaltă o ţin în buzunarul gecii de blugi, sînt tunsă foarte scurt şi în ciuda tinereţii am o expresie bătrână. Ea plânge şi ţine mâinile întinse spre cel care face poza, violent hotărâtă să se îndepărteze de mine. Categoric nu mă vrea, nu vrea s-o ating şi nu vrea să vorbească cu mine.

Ce ştiu eu despre ea? Probabil că atunci când era mică am reacţionat enervată când îmi stătea în drum, nu îmi amintesc. Nu îmi amintesc mare lucru. A fost mereu ceva, a fost facultatea, au fost petrecerile, dramele şi măreţiile, muzica, da, toată acea muzică, şi toate mi-au blocat câmpul vizual, umbrind locul în care se afla ea. Ea a trăit mereu în alt timp. În altă dimensiune. Dar i-aş spune: "Ştii care este una din legile lui Garfield? Pisicile sînt atrase în mod natural de un singur tip de om. Cel alergic la pisici." Ori i-aş spune: "Nu te-am vândut."

De curând maică-mea a auzit un zgomot pe hol şi a deschis uşa şi a văzut-o pe ea în genunchi, cu fruntea sprijinită de podea şi braţele în lături. Avea o criză de epilepsie, în mijlocul unei încercări nereuşite de a-i înlocui nişte medicamente care îi distrug ficatul. Nu am văzut-o niciodată având o criză de epilepsie. Eu o trăiesc din relatări la a treia persoană, de când am părăsit Bucureştiul şi am lăsat totul în urmă, mă simt de fapt ca şi cum aş fi vândut totul bucată cu bucată şi aştept marea croazieră. Şi icebergul.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




2 comentarii

  • povesti de familie
    Claudia Tanasescu, 14.04.2012, 13:46

    sunt atat de grele povestile astea de familie..familia care orice am face si unde am pleca e tot cu noi, in noi
    Mi-a placut foarte mult textul tau, ca si celelalte, de altfel

    • RE: povesti de familie
      Simona Cratel, 15.04.2012, 08:46

      Multumesc.

Resurse

Simona Cratel este autoarea volumului Străinii, publicat de Editura LiterNet.
Siteul personal al Simonei Cratel

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestioara cu prăjiturele, Simona Cratel (4.7/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Adevărul despre mine, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Falling from grace, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mi-e dor de Praga, Simona Cratel (4.5/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Orice femeie ar trebui să aibă un stăpîn şi-un sclav, Simona Cratel (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer