Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Spovedanie la Tanacu


Tatiana Niculescu Bran

28.05.2012
Editura Polirom
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Tatiana Niculescu Bran
Spovedanie la Tanacu
Editura Polirom, 2012

ediţie digitală şi print


Citiţi o cronică a acestei cărţi.

*****
Intro

Tatiana Niculescu Bran a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi Institutul European de Jurnalism de la Bruxelles. Între 1995 şi 2004 a fost redactor la Radio BBC World Service, secţia română de la Londra. Între 2004 şi 2008 a condus biroul BBC World Service de la Bucureşti.
Primul roman non-ficţional din literatura română, Spovedanie la Tanacu a fost adaptat pentru scenă, în dramatizarea autoarei, împreună cu Cartea Judecătorilor (2007). Piesa Spovedanie la Tanacu a avut în 2007 premiera la New York, la Teatrul LaMama, în regia lui Andrei Şerban. În 2012, Cristian Mungiu a fost selectat în competiţia oficială la Festivalul de la Cannes cu filmul După dealuri, inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran.
În 2010, Liternet i-a publicat piesa de teatru Brîncuşi contra SUA, o abordare inedită a celebrului proces cu acelaşi nume intentat de Brîncuşi statului american în 1926.
La Editura Polirom, Tatiana Niculescu Bran a mai publicat romanul Nopţile Patriarhului (2011).

Avînd ca punct de plecare scandalul declanşat în 2005 de moartea suspectă a "măicuţei" Irina, Spovedanie la Tanacu reconstituie evenimentele respective pe baza informaţiilor şi a datelor obţinute de autoare în cursul propriei investigaţii. Sosită la mănăstirea Tanacu pentru a vizita o prietenă călugăriţă, Irina doreşte să se alăture comunităţii monahale de acolo. În urma spovedaniei însă începe să aibă manifestări violente, pe care medicii le atribuie schizofreniei, în timp ce călugăriţele şi preotul mănăstirii sînt încredinţaţi că fata e posedată de diavol. Şi unii, şi alţii încearcă să o "vindece": primii, cu ajutorul medicamentelor administrate în cantităţi mari, cei din urmă, cu ajutorul unui ritual de exorcizare.

***
Fragment

- Părinte, cum facem cu Irina? întrebă Neonila.

Lumea plecase, sătenii se întorceau pe la casele lor, musafirii din ţară se duceau la tren, iar maicile se grăbeau să strângă farfuriile de pe mese şi să pună totul în ordine la bucătărie. Era duminică seara, 12 iunie.
- De mâine, postim toată lumea post negru şi ne rugăm pentru ea. Nu-i daţi nici ei nimic să mănânce, ca să ia anafură şi agheasmă. Mâine dimineaţă s-o aduceţi în biserică la 7, să-i citim Sfântul Maslu şi Molitvele Sfântului Vasile. Să fie bine legată, ca să nu riscăm. Caută nişte scânduri prin curte, prosoape, lanţuri... Vezi ce se poate! I-am spus lui Vasile să vină şi el, spuse preotul, şi se vedea pe faţa lui că atât avusese de zis, iar acum vroia să rămână singur.

Neonila nu mai insistă.
- Blagosloviţi!

Preotul îi dădu binecuvântarea şi plecă spre chilia lui.

Neonila se gândea în fel şi chip: s-o lege pe Irina de un scaun, în biserică? Dacă se smucea şi cădea cu capul de ciment şi cine ştie ce se mai întâmpla...?!

Ieşi în curte şi făcu câţiva paşi. Văzu lângă gard câteva scânduri pe care le foloseau muncitorii la pus ciment. Se apropie şi se uită mai bine la ele. Să fi avut cam doi metri lungime şi cam 25 de centimetri lăţime. Dacă le puneai împreună, ieşea un fel de targă, lată de jumătate de metru şi lungă de doi metri, tocmai bună de transportat un om pe ea. A doua zi, înainte de slujbă, puteau să prindă în cuie cele două scânduri una lângă alta, să o lege pe Irina cumva pe ele şi să o ducă aşa în biserică. Călugăriţa se aplecă, le ridică, le puse sub braţ şi le duse lângă paraclis, ca să fie la îndemână.

Luni dimineaţă se trezi devreme. Le trezi şi pe Anastasia, Siluana şi Pahomia. Vasile era deja în curte. Ieşiră şi ele şi bătură în cuie cele două scânduri. Anastasia aduse apoi o pătură şi le înveli de jur împrejur. Pe urmă, se duseră cu "targa" la chilia Irinei. Dar când s-o pună pe ea, îşi dădură seama că fata nu avea cum să stea întinsă, cu faţa-n sus şi cu mâinile legate la spate. Văzându-le, începuse iar să se zbată şi să urle. Noroc că avea prosopul în gură şi nu se auzea prea tare.
- Mai trebuie o scândură să-i legăm mâinile, zise Neonila şi ieşi iar în curte.

Se întoarse repede, cu o scândură de gard, îngustă. Să fi avut vreo 15 centimetri lăţime.
- Maică, adu ciocanul şi cuiele, îi zise uneia dintre ele, nici ea nu mai ştia cui.

Pahomia veni cu ciocan şi cuie, scoaseră din chilie cele două scânduri prinse împreună şi fixară pe spatele lor scândura îngustă. Le ajută şi Vasile, cum se pricepu. Acum era ca un fel de cruce. O ridicară pe Irina şi o puseră cu faţa în sus. Aduseseră nişte prosoape roz, sintetice. Cu ele i-au legat picioarele de scândură, apoi au legat-o şi peste mijloc, ca să nu scape, apoi i-au dezlegat cu grijă mâinile de la spate şi i le-au legat tot cu prosoape, lateral, de o parte şi de alta a scândurii înguste. Irina încerca din răsputeri să-şi tragă mâinile în jos, ca să scape de legături. Când trăgea, trăgea şi prosoapele şi legăturile slăbeau.
- Nu merge, zise Neonila, gândindu-se la vorbele părintelui Daniel: "S-o legaţi bine". O să se dezlege. Anastasie, ia-l pe Vasile şi du-te şi vezi că am cumpărat vreo zece metri de lanţuri noi pentru câini. În magazie. Şi trebuie să fie şi nişte lăcăţele din alea, de poartă.

Se apropia ora la care trebuia să fie în biserică şi să înceapă slujba. Irina se zbătea grozav, trăgând de prosoape cât putea. Pe Chiţa n-o mai văzuse de mult, dar nu se aştepta să-i vină în ajutor. Doar o trădase spunând la toată lumea că ea curvise cu diavolul. Nu înţelegea de ce o puseseră pe scândurile alea, nu înţelegea bine nici cine o pusese, poate că dracii o furau de la mănăstire şi vroiau s-o chinuiască pentru păcatele ei.

Anastasia se întoarse cu lanţurile şi cu lăcăţelele, dar nu era sigură că aveau să ţină. Câinii le rupeau mereu şi pe urmă fugeau prin curte târându-le după ei.
- Le petrecem aşa, peste prosoape, şi le aducem în faţă, zise Neonila. Dar trebuie bătute nişte cuişoare, ca să băgăm pe ele verigile. Altfel, n-or să ţină, când o munceşte cel rău.

Puseră lanţurile peste prosoape: la mâini, la picioare, la brâu, şi le fixară cu lăcăţele. Apucară scândura: două de o parte, două de alta, Vasile, şi el, pe lângă ele, şi o duseră aşa în pridvorul bisericii. O puseră pe jos, fiindcă era cald. În jur de 25 de grade. Era mai bine să stea acolo în timpul liturghiei, care dura peste o oră. Maica Anastasia rămânea lângă ea, iar celelalte se duceau la strană. Aveau s-o aducă în biserică atunci când începea Sfântul Maslu.

Părintele Daniel se afla în altar şi era gata. Din strană, călugăriţele îl văzură din spate, cum ridică Evanghelia cu ferecături de pe Sfânta masă a altarului:
- Binecuvântată este Împărăţia, zise. A Tatălui, şi atinse muchia de jos a Cărţii Sfinte de altar, în faţă. A Fiului, şi atinse din nou muchia Cărţii, de data asta mai aproape de marginea dinspre el a mesei. Şi a Sfântului Duh, şi atinse cu colţul din stânga al Evangheliei, în stânga altarului. Amin, şi încheie semnul crucii, atingând cu colţul din dreapta al Bibliei partea dreaptă a altarului.

În timpul ăsta, Irina continua să se agite. Înainte să înceapă liturghia, strigase iar "poponarilor", şi vorbe grele despre Ana şi despre negrese, şi câte şi mai câte măscări. Maicile îi legaseră atunci la gură o bucată mare de tifon prinsă cu leucoplast pe după cap, ca să nu-i alunece. Măcar nu deranja slujba. Între locul unde se afla şi altar, erau cam 25 de metri.

La un moment dat, maica Anastasia băgă de seamă că agitaţia fetei creşte. Se uită spre strană, se uită spre altar. Părintele Daniel ieşea cu Sfintele Daruri:
- Pe preasfinţitul părintele nostru Ioachim să-l pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăţia Saaaaaaaaaaa, auzi glasul preotului şi văzu că se îndrepta spre pridvor, unde erau ele.

Irina începu să se zbuciume. Încerca să-şi elibereze mâinile şi picioarele, se răsucea trăgând din răsputeri de prosoape şi de lanţuri şi urletul ei înăbuşit răzbătea în biserică. Anastasia o apucă de cap, încercând să i-l ţină nemişcat, cum le învăţase părintele când îi făcuse un "tur de cap". Neonila şi Siluana se pregăteau să lase strana şi să vină s-o ajute. Dar preotul le făcu semn din priviri să stea la locul lor şi continuă slujba, apropiindu-se de Irina cu Sfintele Daruri. Ajunse lângă ea şi aşteptă să se mai liniştească. Când văzu că se mai domolise, îi atinse fruntea cu Sfântul Potir şi se întoarse în biserică.

Duse liturghia până la sfârşit. Din ziua precedentă, de la apusul soarelui, nu mai pusese nimic în gură, dar postul negru parcă-i dădea putere. Se simţea treaz la minte şi toţi muşchii i se încordaseră într-o voinţă de oţel. Aduse o masă în mijlocul bisericii şi puse pe ea Evanghelia, crucea, agheasma, untdelemnul, firele de busuioc, aşteptând ca maicile s-o aducă pe Irina în biserică.

Neonila, Siluana şi Pahomia împreună cu Anastasia, Paraschiva şi Vasile au cărat targa pe care se afla Irina şi au pus-o pe două taburete: unul la picioare şi unul în dreptul umerilor, unde era scândura de gard de care-i legaseră mâinile. Toate maicile s-au aşezat în genunchi, de jur împrejurul fetei, aşa încât scândurile le veneau cam în dreptul pieptului. Anastasia stătea în dreptul capului, iar celelalte, în dreptul mâinilor, la dreapta şi la stânga, şi la picioare, ca să-i tragă şosetele în jos când era de miruit.

Sfântul Maslu, ultima din cele şapte Taine ale Bisericii, este destinat de Duhul Sfânt creştinilor în suferinţă, celor ce zac în grele boli sufleteşti şi trupeşti, bătrânilor, muribunzilor, celor ce nu au niciun liman decât pe Dumnezeu. Pentru aceasta, Sfântul Maslu se mai numeşte şi taina mângâierii, scria arhimandritul Ioanichie Bălan în cartea de căpătâi a multor preoţi din Moldova, Puterea Sfântului Maslu. Tot el amintea că, potrivit canoanelor, la Sfântul Maslu era bine să ia parte mai mulţi preoţi: de la trei la şapte. Părintele Daniel ştia, dar de unde era să mai aducă preoţi? Era de părere că preoţii de mir, însuraţi şi cu familie, nu aveau destul har, iar călugări nu avea de unde să ia, fiindcă episcopul Bârlădeanu refuzase, cu ani în urmă, să-i hirotonească doi-trei călugări pentru "Sfânta Treime". În cazuri extreme, se putea şi fără mai mulţi preoţi!
- Părinte Sfinte, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, tămăduieşte pe roaba ta Irina de neputinţa trupească şi sufletească ce a cuprins-o...

Cu tifonul la gură şi legată de scânduri, Irina îl auzea, dar parcă nu înţelegea niciun cuvânt. Parcă toţi erau împotriva ei şi parcă trecuseră câteva vieţi de când se întorsese din Germania. Era înspăimântată de ce i se întâmpla, dar îi şi plăcea să-i înspăimânte pe cei din jur. Parcă asta îi dădea putere asupra lor. Toţi oamenii pe care-i întâlnise vreodată şi toate locurile prin care fusese i se amestecau în minte cu o repeziciune care o ameţea. Era când la Cuptoare, când la spital, la Vaslui, când la Sankt Oswald, când la Bârlad, când la Perieni, când la Daubach. Şi cei pe care-i vedea pe-acolo aveau gheare, coarne, cozi, cum văzuse prin icoane. Dac-o violau? De asta se temuse şi se ferise de când era mică şi de când, la cămin, înţelesese cum mergea treaba cu băieţii mai mari. Nimeni nu reuşise s-o pună jos până atunci.

Se smuci din toate puterile, trase de prosoape şi de lanţuri, încercă să-şi îndoaie genunchii, ca să mai slăbească legăturile de la picioare, dădu să mişte capul într-o parte şi să scape de tifonul de la gură, încercă să-şi umfle burta ca să-şi dea seama cât era de strânsă legătura de la brâu şi dacă ar fi putut s-o clintească. În zadar. Se străduia să-şi amintească vreo figură salvatoare din filmele cu karate. Dar mintea i se întunecă. Se făcea că un pitic cu barba roşie se apropia de ea râzând, că nişte rădaşce negre roiau în juru-i, cu cleşti mari, gata s-o prindă, şi că un obiectiv de fotografiat îi aspira pe toţi, rând pe rând, şi-i vărsa pe lumea cealaltă, într-un lac de ulei încins.

Simţi la încheieturi, unde pielea îi era jupuită de frecarea cu prosoapele, o alinare, ca o mângâiere binecuvântată. Înseamnă că uleiul nu era totuşi încins. Părintele Daniel tocmai o atinsese cu untdelemn sfinţit.

Începu iar să se zbată şi să strige de sub tifonul prins cu leucoplast. La un moment dat, simţi că se îneacă şi că nările i se umplu de muci. Respira greu. Cineva îi îndepărtă tifonul şi preotul se apropie cu o linguriţă de agheasmă.
- Poponariiiiiiiii! Lua-v-ar draciiiiii! Nu, nu, nu, Ana ţiganca, uite "fetiţa", ich möchte Mädchen, ţipa Irina, scuipând în toate părţile.

Preotul le făcu semn călugăriţelor să-i lipească tifonul la loc şi continuă rugăciunile. Trecu la Molitvele Sfântului Vasile.

Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul domnilor, făcătorul cetelor celor de foc şi lucrătorul puterilor celor fără de trup, meşterul celor cereşti şi al celor pământeşti, pe Care nimeni dintre oameni nu L-a văzut, nici poate să-l vadă, de Care se teme şi se cutremură toată făptura
...
- Mmmmmmm... mmmmmmm, gemu Irina zvâcnind, trăgând de legăturile de la mâini şi frecându-se de prosoapele cu ţesătură aspră, de plastic. Să fi fost de bumbac, le-ar fi slăbit mai greu, dar nu s-ar fi julit. Frecuşul neîncetat îi ardea încheieturile, iar lanţurile ţineau prosoapele lipite de piele.
- Cel ce a aruncat din cer pe căpetenia îngerilor, continuă preotul, care din trufie şi-a încordat grumazul oarecând şi s-a lepădat de slujba sa prin neascultare, şi pe îngerii cei împreună cu dânsul potrivnici...

Irina se linişti câteva clipe. Îşi aduna forţele ca să încerce din nou să se desfacă din legături. Îşi roti ochii de jur împrejur, la maicile care stăteau pe lângă ea, cu feţele lor alungite de post, cu mâinile lor care i-ar fi împiedicat orice mişcare, cu amestecul de spaimă şi de dezgust din privirile lor, şi-şi aminti cum îi spusese Chiţa că ea vrea să fie mireasa lui Hristos, fiindcă numai El te-ajută la greu.
- Te blestem pe tine, începătorul răutăţilor şi al hulei, căpetenia împotrivirii şi urzitorul vicleniei..., îl auzi zicând pe părintele Daniel, apoi pierdu şirul şi începu să se zbată iar, cu toată voinţa ei, cu toţi muşchii ei, cu toată forţa cu care învăţase karate, cu toată ura, frica şi nebunia deznădejdii.
- Te blestem pe tine, duh necurat, cu Dumnezeu Savaot şi cu toată oastea îngerilor lui Dumnezeu, Adonai, Eloi, Dumnezeul cel atotputernic. Ieşi şi te depărtează de roaba ta, Irina, citi cu glas cutremurat părintele Daniel din Molitvele Sfântului Vasile, apropiindu-se de Irina cu precauţie.

Ştia că nu e de glumă cu îndrăciţii.

Irina urla pe sub banda de tifon lipită la gură şi se zbătea din toate puterile. Văzuse odată, la televizior, un film cu o femeie îngropată de vie şi care se chinuia să respire în coşciug, acolo, sub pământ. Deodată se întunecă totul, parcă nu mai avea aer şi i se păru că hoarde mari de draci mici şi negri i se urcau pe trup ca nişte furnici carnivore şi îi smulgeau carnea, înaintau treptat, până la brâu, până la sâni, o cotropeau, i se suiau pe gât, îi intrau în urechi, în gură, în nări, în ochi şi pe urmă în tot corpul, în loc de celule, avea draci mici, microscopici, legaţi între ei prin legături chimice din ce în ce mai complicate, şi i se făcu o poftă grozavă de ceva dulce.
- ... Cel ce ai dezlegat sufletele cele legate cu moartea şi prin Unul-Născut Fiul Tău ai luminat pe omul ce pătruns de întuneric... Aşa, Dumnezeule, depărtează de la roaba Ta toată vraja, toată fermecătura, slujirea idolească, căutarea în stele, vraja cu mort, vraja cu pasăre, patima desfătării, iubirea trupească, iubirea de argint, beţia, desfrânarea, neruşinarea, mânia, iubirea de ceartă, neastâmpărarea şi tot cugetul viclean..., continuă părintele Daniel fără ezitare şi fără să ia seama la zbuciumul fetei.

Din tot ce citise şi auzise şi văzuse cu ochii lui, ştia că toţi îndrăciţii se zbat la auzul rugăciunilor "tari" ale Sfântului Vasile. Era o dovadă în plus că Irina era îndrăcită. Curvia cu diavolul nu era păcat uşor. Preotul se apropia de finalul molitvei:
- Aşa, Doamne Dumnezeul nostru, insuflă într-însa Duhul Tău cel paşnic, ca, fiind păzită de El, să facă roade de credinţă, de fapte bune, de înţelepciune, de curăţie, de înfrânare, de dragoste...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre După dealuri
 Toate articolele despre Spovedanie la Tanacu


0 comentarii

Spacer Spacer