Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cum vă place... Shake-speare


Ioana Bâldea Constantinescu

24.04.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ne place: că e mereu acelaşi - enciclopedic, ventriloc, turbulent, violent chiar, subtil, pişicher, tragic, pasional, volubil, balerin abil, apropriindu-şi tentacular teritorii spectaculoase pentru un absolvent de grammar school în secolul al XVI-lea: medicină, astronomie, anatomie, filozofie, istorie universală, arhitectură, strategie... Ne place că e controversat, că e genial, că nu e, sigur-sigur, Shakespeare, că a îmblânzit, deopotrivă, scorpii, regi, iubiri neîmplinite, setea de sânge şi de putere, singurătatea, războiul, magia, moartea. Mie îmi place pentru Prospero, pentru sonete, pentru Julieta, pentru Lady Macbeth, pentru Catarina, pentru Antoniu, pentru Lear, pentru Miranda, pentru Desdemona, pentru curajul de a iubi o doamnă brună şi întunecată în epoca de glorie a donnei angelicata, pentru verva, nebunia, ironia, tenebrele şi dragostea plină de îngeri şi demoni, de infernuri interioare eterne şi trecătoare momente paradisiace petrecute între muritori. Îmi place pentru Hamlet. Îmi place pentru Shylock. Îmi place pentru că e transgresiv, obsedant, suav, dacă trebuie şi vorace, ... dacă trebuie.
 
Nu ne place: că era oportunist, că avea simţ practic şi că nu s-a topit pe altarul artei lui, ci, din contră, a făcut din ea o afacere rentabilă, şi-a pus pe picioare propria piaţă de desfacere (Teatrul Globe), a scos bani de pe urma morţii Ofeliei. Că s-a căsătorit la 18 ani cu Anne Hathaway din presupuse motive financiare. Că era promiscuu, descurcăreţ şi posesor al unei coloane vertebrale... flexibile. În sfârşit, că nu e sigur-sigur Shakespeare. Că avea un scris de mână atroce, din care i-au ieşit vorbe că ar fi fost, în fapt, analfabet. Că "fura" trame - semn că oricât de mare creator de personaj şi stil ar fi fost, omul avea un punct slab: intriga. Nu ne place că alerga după protecţie, cea mai cunoscută fiind a lui Henry Wriothesley, al treilea duce de Southampton. Că a strecurat o şopârlă aproape leonardescă în însuşi numele lui: Shake-speare. Cratima care apare în semnături pune un mare semn de întrebare, dat fiind că, în piese, multe din numele personajelor care au ceva de ascuns (cel mai adesea, identitatea), beneficiază de această cratimă, devenită, în timp, o mască ortografică, un trop, un artificiu de scriere şi stil. Că era puţin chel, nu tocmai slab şi, una peste alta, nu prea pare măcinat interior de suferinţele tipic proprii unui poet. Mie nu-mi place că în biografia lui tronează două paranteze, cunoscute ca "anii pierduţi": 1578-1582 şi 1585-1592. Că e inegal şi imprevizibil ca stil, că nu ştiu mare lucru despre el, oricâte cărţi aş citi. Că e posibil ca Shakespeare să fi fost Francis Bacon, ducele de Essex, Christopher Marlowe, ducele de Oxford, ducele de Derby, ducele de Rutland sau, poate, altcineva, situaţie din care ies foarte prost - nu prea am idee dacă Shakespeare îşi bate joc de mine, de cititorul generic, sau nu. Nu-mi place că îmi scapă, că e un veritabil trickster elisabetan, că (încă) nu-l cunosc.
 
Ne fascinează, însă. Şi, da, fascinează. Indiferent de atipiile şi paradoxurile lui, de necunoscute, de ecuaţiile pe care nu ştiu să le rezolv. Iubea muzica. Era contaminat de teatru. Funcţiona ca un compendiu ambulant de istorie a regilor Europei, respira alegorie, iubea credibil şi real, dincolo de convenţiile literare, sociale, omeneşti. Sufletul epocii lui, dacă e să-l cităm pe Ben Jonson. O figură, dacă e să-l traducem în limbaj contemporan. Scandalos de modern în maniera de a aborda nebunia, somnul, narcisismul, patima. Shake-speare. Poetul. Dramaturgul. Actorul. Îndrăgostitul. Managerul. Oportunistul. Genialul. Necunoscutul. Ne fascinează. Mă fascinează. Pentru toate lumile lui interioare, suprapuse, interpuse într-o literatură care vrăjeşte, secol după secol, care prinde viaţă, nerv, sânge şi carne cu fiecare nou cititor, pierdut în mrejele minunii care zace în pieptul şi sub fruntea unui om, care se zbate imprevizibil, superb, coşmaresc, în rostirea prinţilor şi a ucigaşilor, a reginelor şi a vrăjitoarelor, în versuri niciodată putrede, niciodată lipsite de nuanţă, niciodată altfel decât vii...
 
"Sir, in my heart there was a kind of fighting
That would not let me sleep."
(Hamlet)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer