Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  InCompletAbil fantastic

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Capcana


Manu Anghelescu

24.04.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pe tărâmul vulcanului era soare. Spasmele dimineţii treceau cu încetinitorul, în aşa fel încât să facă loc unei noi ere ganglionare. Pardoseala era dezinfectată cu picături mici şi dulcele curgea printre crăpăturile arămii. Soarele ar fi apărut de după ziduri dacă liniile de praf alb nu i-ar fi obturat viziunea elongaţiei spirituale. Ziua bântuia cotloane ascunse ale cuibului de circumvoluţii care ascundeau şi de data asta gânduri ultraviolete. Stânca se scurgea printre degete. Era o piatră delicioasă care te făcea să te urci cu limba pe ea. La capătul ei ai fi dat de un ser fiziologic de la Marea Moartă. Tot ce puteau şti cei de la baza traseului era că nu ar fi urcat nici în ruptul capului cu cineva care ar fi avut vreodată antecedente dubioase. Printre acestea se numărau nasul uscat şi limba geografică.
 
Dincolo de stupoarea spatelui care vibra a zbârnâieli adiacente se ascundeau planuri de evadare. Locul era verde şi mlăştinos. Vietăţi gigantice se târau printre firele de lemongrass auriu. Marea era adâncă şi vocea interioară urla a durere. Poate că fiecare clipă ar fi trecut mai uşor dacă nu ar fi pândit la fiecare pas pericolul înfundăturii. Parşivitatea clipei dăinuia printre ghirlandele sculptate a cărei unic scop era acela de a fi static. Bălăurea printre scheme sculptate în timp şi cu fiecare gest aruncat la întâmplare urca mai sus în clipă.
 
Pe tărâmul de sub ape curgeau vâscozităţi periculoase. Toate urmele pământenilor se târau printre trotuare îmbârligate. Era singură printre stalactite purulente şi cu fiecare expiraţie vibra frica. Cântecul lui era un şuierat profund care uita de game şi reguli de armonie. Pătrimile şi doimile erau fentate cu pedala şi oricât şi-ar fi dorit să fie alături de pianişti, nu putea decât să se bucure de poziţia corectă a mâinii stângi. Deşi curăţenia de primăvară o făcuse să arunce la gunoi multe trăiri trecute, nu putea ieşi dintr-o bulă de contratimpi. Cum ar fi fost dacă...era eterna problemă de matematică abstractă care îi făcea tâmpla să zvâcnească a durere. Toate firele dintre dinţii istoriei scoteau rămăşite ale unei zile trecute cu greu. Toată atenţia trebuia îndreptată înspre colţurile insulei albastre de la capătul celălalt al lumii unde ultima fază a existenţe reale se consumase. Spre stupoarea reprezentanţilor acelei ere, fazele din momentul prezent erau de domeniul fantasticului.
 
Problema stătea în sensibilitatea exagerată care îi fusese hărăzită. Realitatea lui nu era realitatea lor şi de aici toate conflictele care îi făceau fiecare moleculă să transpire. Convulsiile nu păreau a fi ceva ieşit din comun în contextul în care toate creaturile pământului se cunoşteau în acest mod bizar. Calea către autocunoaştere era plină de capcane.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer