Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  InCompletAbil fantastic

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Eco et co


Manu Anghelescu

01.05.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Se camuflase pentru a prinde peştele cel mare. Era de o măiestrie fantastică. Nimic nu-i scăpa. Pe toţi îi ghicea. Intuiţia era acel centru pe care se baza până la refuz. Ocheanul nu lăsa loc de interpretare. Oricine ar fi încercat ceva în afara normelor prestabilite ar fi urmat calea uitării. Somnul avea ţepi şi mâinile zgâriate erau mărturie. Poate abia acum începea să priceapă că nu mai era cale de întoarcere. Cariera era departe şi urmele lăsate de ei pe piatră aveau să fie uitate. Paşii de cauciuc erau singurii care aveau să mai ţină minte. Răsuflarea lui accelerată nu era aceeaşi chestie cu accelerarea materiei. Ea avea să rămână în acelaşi stadiu de instabilitate emoţională. Cele cinci luni ieşeau la suprafaţă. Nimic nu putea trece peste ceea ce fusese prefabricat. Frumuseţea atipică îl făcea să regrete minutele de strălucire internă care fentaseră multe feţe luminate. În fabrică titlurile făceau legea. Vibraţiile alterate ar fi interferat cu planurile îndrăzneţe ale celor aflaţi pe drumul cunoaşterii. Ei ar fi dat orice pentru a afla cheia celor extrasenzoriale. Descântatul în stele putea fi util în unele cazuri, atâta timp cât nu era testat pe animale. La plăcea să vieţuiască în cabane ecologice. Convieţuirea în straturi mistice le lua minţile multor doritori de ştiri externe. Marrachesul lui era Mecca lor. Petele solare făceau şanţ printre stufăriile moleculare. Oricum ar fi, sfatul lui pentru cei neiniţiaţi era să nu încerce a pătrunde taine care nu le aparţineau. Pentru că aspru aveau să fie pedepsiţi cei care forţau porţile informaţiilor confidenţiale.

Nu avea cum să treacă peste acele idei preconcepute care lăsau atâta loc de interpretare. Aşa că se hotărî să se retragă pe malul compasiunii care de pe acel ponton al memoriei avea să pară ridicol. Se orientase bine. Material vorbind, nu mai avea nici un obiectiv clar. Era la îndemâna hazardului, aşa cum toţi erau la cheremul materiei finite. Finanţele lui erau egale acum cu zero. Ei reuşiseră operaţiuni hiperbolice în drumul lor diabolic către subterane. Zonele obscure ale tuturor activităţilor pe care avea să le manevreze din acel punct erau ocrotite de legi interne. Nu avea principii, aşa cum nu avea raţiune, dar ştia că atâta timp cât va continua să manevreze puterea absurdului, va reuşi. Cărţile îi dictaseră multe inepţii. De ce trebuia să se confrunte cu aceeaşi putere a eşecului şi de ce alegea să rămână sub puterea şarmului lui casnic?

Respira acel aer de capăt de lume care îi dădea atâta simţ ecologic. Puterea cuvântului era mai presus de puterea gândului. De acolo se trăseseră toate. Anii nu erau ceva care să poată pătrunde taina trăirilor. Trebuia să recunoască subţirimea sentimentelor şi grosimea utopiei. Teama că se putea întâmpla ceva celulei pe care o formase cu atâta migală îl făcea să renunţe uşor la idei. Din câte avea să înţeleagă, era celor privilegiaţi de maluri sfinte se apropia de subînţelesul sfârşit. Privirea lor era obturată de acel val protector pe care mulţi se dădeau cu placa. Traseele clasice erau preferatele lui. Înălţimea colinelor, dezinteresul şerpilor, lungimea spiralei şi gustul magneziului erau ingredientele pentru o viaţă împlinită. Obsesia pentru discernământ nu erau punctele lui forte. Învăţa din interes pentru prezent. De aceea îi era atât de greu să uite trecutul eco. Et co.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer