Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

Search Belu, search Bitang!


Cristian Geambaşu

21.05.2012
Gazeta Sporturilor, mai 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
S-au întors. Nu au obosit, nu şi-au pierdut inspiraţia. Şi-au păstrat obiceiul ciudat să scoată aur din piatră seacă.
 
Nu am premeditat nimic, dar uneori coincidenţele lucrează pentru noi. S-a întîmplat că în aceeaşi zi, 12 mai 2012, în care fetele de la gimnastică se reîntîlneau cu aurul unei competiţii importante să fie publicată în Gazetă şi discuţia pe care am purtat-o recent cu Andreea şi Cristi Frîncu. Despre isprăvile echipei antrenate de Belu şi Bitang ştiţi cu toţii, dar citiţi şi interviul-reportaj cu Andreea şi Cristi, doi oameni care au făcut mare performanţă în meseria de informaticieni. Din dialogul meu cu ei se desprindea printre multe altele şi ideea spiritului de echipă. A lucrului în echipă. A lucrului bine făcut în echipă.
 
Andreea şi Cristi au fost campioni la locul de muncă - Intel şi Google, deci nu chiar orice fel de loc de muncă! - şi, încercînd să îmi explice cum se petreceau lucrurile pe acolo, prin State, au apelat la o comparaţie din gimnastică: "Concurăm şi individual, vrem să ne clasăm fiecare cît mai bine, dar echipa este mult mai importantă. Echipa contează în primul rînd", îmi explicau ei, după ce îmi povestiseră cum au învăţat să schimbe în bine ceva care mergea rău. Fără să te plîngi, fără să aştepţi să vină schimbarea peste tine din cer. Echipa înainte de toate. Dincolo de orgolii personale, deasupra trufiei care cîteodată ne întunecă dreapta judecată. "Ne ajutăm, nu ne decimăm. Gîndeşte-te, cum e să alergi suta de metri de unul singur şi cum este să o alergi cu cineva care te stimulează, care te ajută să te autodepăşeşti".
 
M-am gîndit. Am ajuns repede la concluzia că este potrivit să vorbim şi despre echipa care antrenează echipa de gimnastică a României. Belu şi Bitang sînt o echipă. Experimentată, calificată, cu soluţii acolo unde alţii nu văd decît prilej de lamentaţii. Au fost şi au rămas o echipă, deşi destui anticipau că întoarcerea lor la "munca de jos" va fi un eşec. "Specialiştii" citiseră în ei o oboseală cronică, imposibil de alungat după nişte ani de pauză, pe parcursul cărora păreau că s-au ascuns la umbra propriei glorii. Se şoptea că acceptaseră funcţiile din înalta administraţie a statului tocmai pentru că şi-au consumat rezervorul de inspiraţie. Şi din cauză că se temeau pentru că nu mai au material uman.
 
Înţeleg că Europenele de la Bruxelles sînt încălzirea pentru Olimpiada de la Londra. Acolo ne aşteaptă chinezoaicele şi americancele, plus rusoaicele bătute de Sandra şi Cătălina foarte aproape de locul (Waterloo) în care însuşi Napoleon pierdea titlul continental. Cred în priceperea Marianei Bitang şi a lui Octavian Belu, în pasiunea care i-a adus înapoi în sala de antrenament, locul acela în care munceşti nevăzut şi neştiut, munceşti, munceşti, tu şi fetiţele cu sacîzul de pe mîinile şi picioarele lor numai fibră. Cred în ei, în forţa lor de a se schimba, de a abandona resentimentele şi de a merge înainte sfidînd oboseala, blazarea, nedreptăţile. Cred în ei pentru că ei ştiu ce fac.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer