Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  InCompletAbil fantastic

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Curent alternativ


Manu Anghelescu

15.05.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Prezentul trăgea curent pe nară. În lipsă de altceva, era bun şi acest fir de mişcare aeriană. Avea nevoie de alternanţă, aşa că mergea şi un curent alternativ în cursul narativ. Sfaturi pentru diversificarea bucătăriei moleculare? Propunem o abordare cu protecţie mare. Iar pentru cei veniţi din ţări solare, recomandăm o condimentare aparte. Încercarea moarte n-are în uzul obiectiv de parasolare. Miezul lucrurilor stă în cursa pentru valoare. Numai un plan fără eroare l-ar fi putut scuti de evaziuni fiscale. Puterea îşi juca ultima carte.

După mulţi ani de experimente lenoase, se hotărî să îşi dozeze energia în porţii mai sănătoase. Asta pricepea, asta făcea. Fenta. Sistem după sistem, vamă după vamă, în doze de contrabandă. După multe drumuri găunoase, găsi un moment de pace. Fiecare se prezenta cu carisma lui de petrecere, aşa că adevărul pierdea teren la greu. Nu mai avea pe nimeni în modul de relaxare. Stand-by pe-o gură de rai.

Pe pajiştea cosită nu era loc de o minte tocită, aşa că porni către o altă fandoseală de paradă. Şalul avea mai multe conotaţii populare. Unul dintre ele era mitul iniţierii globale. După câţiva ani de contorsionări internaţionale, veni momentul pentru o deplasare mentală. Mai la est, lumea vibra alte sinapse. Trăsese prea mult curent alternativ. După colţ îl pândea otita medie. La jumătatea drumului aveau ei să facă media. După cinci săptămâni transversale, erau pe picioare egale. Majoritatea avea idei unilaterale. Alterarea venea cu odată cu apa. Oricât ar fi dat cu sapa, timpul îi trăgea clapa. Cultul pianului dispărea.

Post meridian, situaţia era aceeaşi. Primii paşi semănau între ei ca zmeii. Deasupra dealurilor ideale treceau curenţi de schimbare profană. Nici unul dintre simboluri nu prezenta goluri. În schimb fiecare particulă îşi cerea dreptul la replică. Viaţa făcea aceeaşi mutră ciclică: teama de zborul cu avionul, piatra filosofală, fizica cuantică, suferinţa şi iniţierea, pacea şi puterea, orgoliul şi motorul, poarta şi soarta, moartea şi arta. Şi bis: bate toaca, sparge gheaţa, sapă groapa, taie băţul, arde laţul, mergi pe sârmă, vorba lungă.

În hamacul metafizic se legănau cu toţii. Dincolo de orizontul lor era linişte.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer