Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

10 pentru TIFF 2012 - M-am născut cu un ADN vesel şi jucăuş


Genţiana Ionescu, un interviu cu Lucreţia Mandric

03.06.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"O actriţă de vârstă" - o auzeam deunăzi spunând cuiva, cu referire la propria persoană. "O actriţă de forţă" - aş spune eu, părându-mi-se cu mult mai potrivit! O cunosc de aproape 6 ani, de când am venit la Piatra Neamţ, unde am văzut-o pentru prima oară jucând. De patru decenii Lucreţia Mandric întruchipează cu farmec şi dăruire, personaje dintre cele mai diverse (ultimii 22 de ani pe scena Teatrului Tineretului).
O bucurie de om! Nu ştiu dacă am mai regăsit până acum atâta poftă de viaţă, dragoste şi veselie, toate adunate la un loc, într-un singur om... O bucurie pe scenă! Lucreţia Mandric este o actriţă puternică, o actriţă dăruită şi îndrăgostită de scenă.
Lucreţia Mandric nu oboseşte! Nu oboseşte să joace. Nu oboseşte să zâmbească. Nu oboseşte să iubească.


Genţiana Ionescu: Cum ai primit vestea că te numeri printre cei 10 actori români care în 2012 vor fi prezentaţi profesioniştilor din lumea filmului şi publicului în cadrul TIFF?
Lucreţia Mandric: Într-o zi am primit un telefon prin care mi se comunica faptul că sunt unul dintre actorii selecţionaţi pentru noul proiect 10 pentru FILM al Festivalului Internaţional de Film Transilvania - TIFF. La început am crezut că mi se face o farsă. Tu ştii că unii dintre colegii noştri mai fac glumiţe... unele chiar foarte reuşite. Dar în final m-am trezit la realitate şi mi-am dat seama că este adevărat. Simţeam nevoia să mulţumesc cuiva, dar nu ştiam cui... Şi, totuşi, MULŢUMESC!

G.I.: Cum te face să te simţi această alegere? Cum priveşti această provocare?
L.M.: Mă onorează prezenţa mea printre cei 10, dar, în acelaşi timp, este încărcată şi de multă emoţie şi responsabilitate. Am şi un mic regret: că nu a venit măcar cu zece ani mai devreme... Dar cum niciodată nu-i prea târziu...

G.I.: Cu ce gânduri te îndrepţi către TIFF 2012?
L.M.: 10 filme la Hollywood! Ahhh, ce mi-ar plăcea să-i am ca parteneri pe colegii mei de peste ocean: Al Pacino, Brad Pitt, Robert De Niro, Jack Nicholson, Meryl Streep, Emma Thompson... Alţi actori... îi aştept la audiţii. Deocamdată, după cum vezi, sunt foarte bună la scenarii SF. Glumesc! Aş fi foarte fericită să fac măcar un film.

G.I.: Ai mai jucat în filme?
L.M.: O singură dată... o mică încercare. Am ajutat un student pentru examenul de diplomă.

G.I.: Şi cum te-ai simţit în faţa camerei de filmat?
L.M.: În primele secunde, puţin emoţionată. Dar, eu fiind o fire sociabilă, ne-am împrietenit repede.

G.I.: Care sunt "ingredientele" care te fac să te simţi confortabil pe scenă? Crezi că te vei simţi confortabil şi pe platoul de filmare?
L.M.: Nu prea ştiu cum este pe platoul de filmare, dar sper să aflu. Ştiu cum este în teatru: dacă ai un regizor bun, care ştie ce vrea şi mai ştie să şi lucreze cu actorul, dacă ai parteneri buni, nu poţi decât să te simţi confortabil.

G.I.: Ştiu că nu eşti actriţă la Piatra Neamţ dintotdeauna... Pe ce scene ai mai "umblat"?
L.M.: Acum ştii şi tu foarte bine că am fost şi sunt plimbăreaţă... Am început cu teatrul din Brăila, dar după un an de zile m-am mutat la Botoşani. După alţi patru ani m-am gândit să văd cum este şi în Ardeal, aşa că m-am dus unde se agaţă harta în cui: la Baia-Mare. Aici am poposit ceva mai mult: 14 ani.

G.I.: Ce te-a adus la Piatra Neamţ?
L.M.: Trenul în care m-am urcat avea staţii numai în oraşe cu litera B: Botoşani, Brăila, Baia-Mare. Mă cam plictisea această literă. M-am gândit s-o schimb şi iată-mă la Piatra Neamţ! Lăsând gluma, am ales să vin aici pentru că era un teatru cu tradiţie şi nu numai. Aici îmi era şi familia.

G.I.: Ce te-a făcut să rămâi aici toţi aceşti 22 de ani?
L.M.: Pe lângă cele spuse mai înainte, am găsit aici o trupă profesionistă, cu un spirit de echipă ce nu prea găseşti în orice teatru. M-am simţit şi mă simt bine, aşa că am rămas şi cred că nu-mi mai fac bagajele...

G.I.: Cum de ai ales teatrul? Ce te-a ademenit către o carieră în viaţa artistică?
L.M.: Nu-mi place să mă scol dimineaţa prea devreme. Teatrul este singura instituţie unde lucrul începe la ora 10 (adică repetiţiile).

G.I.: Serios, acum! Trebuie să mai fie ceva... Nu pot să cred că în spatele alegerii tale se află doar asta...
L.M.: Normal că nu! Teatru = microb. Dacă ai avut fericirea să te contaminezi, nu mai poţi scăpa de el. Am să-ţi spun o povestioară: Cândva, pe vremuri, într-un spectacol al unei trupe particulare de teatru, printre interpreţi era şi un câine. După ce-şi termina treaba cu brio primea de mâncare. Dar spectacolul a fost scos de pe afiş. Totuşi câinele îşi aştepta cuminte, în fiecare seară, în culise, intrarea.... A refuzat să mai mănânce şi a murit...

G.I.: Printre cele mai îndrăgite roluri se numără....
L.M.: Scufiţa Roşie interpretată la grădiniţă, regia doamna educatoare. Ileana Cosânzeana - Făt Frumos din Lacrimă, regia Zoe Anghel Stanca. Doamna Courtnei - Uşa închisă regia Vlad Massaci. Louise - Herr Paul, regia Radu Afrim.

G.I.: Există un rol la care ai visat şi pe care nu l-ai interpretat până în momentul de faţă?
L.M.: Aproximativ o sută!... Nici un actor nu poate să-şi îndeplinească toate visele şi să joace toate rolurile pe care şi le doreşte. Şi poate că-i mai bine aşa! Ce-ar fi un actor fără vise şi dorinţe?

G.I.: Care ar fi personajul în pielea căruia nu te-ai simţit tocmai confortabil?
L.M.: Am jucat în Bolnavul închipuit, regia Bogdan Voicu, care-mi cerea să interpretez un personaj între precupeaţă, şarpe şi pasăre... De ce zâmbeşti, Genţiana? Eu aveam prea puţine mijloace artistice ca să-i îndeplinesc dorinţa...

G.I.: Este vreun personaj care te-a bântuit? Care-ţi apărea noaptea în coşmaruri?
L.M.: Slava Domnului, nu! Dar mă bântuie întrebări şi idei când lucrez la un spectacol. Şi uneori am coşmaruri: că uit textul sau nu pot ajunge să intru în scenă.

G.I.: Cum te împrieteneşti cu un personaj care nu prea-ţi merge la suflet?
L.M.: Dă el cu mine de pământ, dau şi eu cu el... Şi până la urmă ne împrietenim.

G.I.: Dar cu un text care nu te atrage?
L.M.: La fel! Ne luăm la trântă şi vedem care pe care...

G.I.: Ai refuzat vreodată un rol?
L.M.: Niciodată! A refuza un rol înseamnă a refuza să-ţi faci meseria.

G.I.: Rolul meu preferat (de când te cunosc: 6 ani) este Louise din spectacolul Herr Paul de Tankred Dorst, regia Radu Afrim. Cum te-ai împăcat cu acest personaj?
L.M.: Este un personaj foarte drag sufletului meu, dar care mi-a cerut - şi cred că i-am şi oferit - foarte mult: răbdare, energie, inventivitate şi multă, multă, multă dragoste.

G.I.: Când eşti pe scenă ţi-e frică de ceva?
L.M.: Să nu mă împiedic... Să nu uit replicile...

G.I.: Ne împărtăşeşti un moment penibil trăit pe scenă? O bâlbă memorabilă?
L.M.: Aş avea un top... Dar le voi scrie în memoriile mele. Când le voi scrie? În 2050!!!

G.I.: Cum arată o mare bucurie trăită de Lucreţia Mandric - actriţa?
L.M.: Am fost o răsfăţată a sorţii. Bucuriile sunt în sufletul meu şi le păstrez acolo... Sunt egoistă?

G.I.: Nicidecum! Şi micile bucurii? Cele care dau farmec unei zile obişnuite?
L.M.: Mă bucură tot ce-i frumos în jurul meu. Viaţa m-a învăţat cum să văd frumosul şi cum să transform griul în roz.

G.I.: Ai avut vreo cumpănă? Un moment dificil în viaţa artistică, o provocare foarte mare... O clipă în care să spui "Gata! Nu mai pot!"?
L.M.: Aproape înainte de fiecare premieră îmi spun "Gata! Nu mai pot!". Dar spectacolul iese - de multe ori chiar foarte bine - şi atunci tot eu spun "Ba mai pot!".

G.I.: Scena este un loc al întâlnirilor. Care anume ar fi aceea de neuitat pentru tine?
L.M.: Nimic nu se întâmplă pur şi simplu. Pentru mine, fiecare întâlnire a fost importantă. La timpul ei, cu ceea ce a însemnat ea. Ştiu şi pot să găsesc partea bună a fiecărui moment. Fiecare personaj, text, regizor m-a îmbogăţit. Chiar şi din nereuşite am învăţat ceva. Măcar să nu mai repet greşeala...

G.I.: Ce te defineşte ca actriţă?
L.M.: Implicarea totală. Îmi iubesc meseria!

G.I.: Ce iţi place la Lucreţia Mandric?
L.M.: Aşa-i că am ochi frumoşi?

G.I.: Aşa-i, <>nobr>>aşa-i! >Şi pe lângă ei...
L.M.: Eiii, pe lângă ei.... Ştiu că nu-i frumos să răspunzi la o întrebare cu o altă întrebare, dar cum scopul scuză mijloacele... Ţie ce-ţi place la mine?

G.I.: Mie? Păi, de exemplu, îmi place exuberanţa şi vitalitatea ta. Îmi place forţa ta. Îmi place ca se luminează încăperea când intri. Îmi place pofta cu care joci pe scena. Îmi place că ai o veselie molipsitoare. Îmi place perseverenţa, răbdarea... Să continui?
L.M.: Nu, nu, nu!

G.I.: Bine! Atunci, poate ne spui ce nu-ţi place la Lucreţia Mandric.
L.M.: O Doamne, sunt perfectă!!! Şi am şi umor, nu?

G.I.: Acum să nu crezi că mă voi apuca să răspund tot eu în locul tău! Aşadar...
L.M.:... Rămâne secretul nostru!

G.I.: Nu mă pot abţine să pun o întrebare clişeu! Şi anume: dacă ţi s-ar oferi posibilitatea să o iei de la capăt, ai alege acelaşi drum?
L.M.: Da! Din toată inima!

G.I.: Veselia asta debordantă o găsim şi pe dinlăuntru, la tine?
L.M.: M-am născut cu un ADN vesel şi jucăuş. Şi din puţinele mele informaţii ştiinţifice, ştiu că ADN-ul nu se schimbă...

G.I.: Privind în urmă, cât la sută din Lucreţia Mandric este teatru şi cât la sută, viaţă personală?
L.M.: Nu pot face diferenţa. Eu nu pot separa omul de actor şi nici invers. Ştiu doar că şi în viaţă, ca şi pe scenă, trăiesc din plin.

G.I.: Ne împărtăşeşti un vis împlinit?
L.M.: De când mă ştiu mi-am dorit să fac film. Acum, parcă-parcă, se întrezăreşte ceva...

G.I.: Şi o părere de rău... vreo alegere pe care o regreţi?
L.M.: Non, je ne regrette rien!

G.I.: De unde găseşti resurse pentru atât de multă dragoste şi bucurie?
L.M.: Din tot ce mă înconjoară... natură, oameni, animale... Maturitatea mi-a adus înţelepciunea să mă plasez într-un punct de unde totul se vede foarte frumos. Şi aici vreau să rămân.

G.I.: Oboseşti vreodată?
L.M.: Niciodată!

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2012


1 comentariu

  • Frumos!!!!!!!!!!!!
    Lumiana Dumitras, 03.06.2012, 22:22

    Mi-a facut placere sa citesc un asemenea interviu.Este scris inteligent si cu umor.Mult succes Lucretia Mandric!

Spacer Spacer