Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  InCompletAbil fantastic

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ape termale


Manu Anghelescu

05.06.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Se scurgea nisipul de pe clădiri ca stropii de pe zidurile cu igrasie. Începutul timpurilor îl prinsese acolo, la adăpostul termic al pântecului matern. Lângă hotelul cu ape termale se făceau poze pentru eternitate. Unele grupuri alternative supravieţuiseră la baza stâncii. Altele dispăruseră dincolo de orizonturi lascive. Oamenii din poieniţe erau încă acolo, alergând printre vibraţii. Jos în vale timpul trecea peste esteticul unei epoci romane. Miracolul apelor făcuse ravagii printre localnici. Epoca marilor descoperiri lăsase moştenire o glorie apusă. Sub pustiul caselor surpate se ascundea încă marea poveste. Sub bagheta marilor vrăjitoare apele aveau să reînvie peste ani. Era cea mai frumoasă imagine închipuită de subconştientul colectiv care se clocea undeva printre văile pline de capete luminate.

Soarele ardea minţi răcorite de poţiunile magice ale transcedenţei spirituale, fără să facă vâlvă în acest sens. Majoritatea celor ascunşi în anonimate ar fi vrut să-i arunce în focuri purificatoare pe toţi cei care lăsaseră clădirile să putrezească. Se anunţa vânzarea frumoaselor bazine plutitoare dar preţul plătit părea prea mare pentru escrocheria secolului. Plutind peste vîrfurile pinilor negri, oamenii poienilor stăteau suspendaţi în hamace prinse prin inginerii alpinistice. Erau aceeaşi, plini de tatuaje maorice. Fiecare ştia să lege noduri de asigurare a viitorului apropiat. Soarele ardea stânca ziua. Seara apa ardea epiderma.

Locul fusese gândit în aşa fel încât nici chiar zeii să nu aibă nimic de comentat. Perfecţiunea respira prin toţi porii. Ionii negativi zburdau printre trăiri pozitive şi toată lumea era mulţumită. Dar timpul, acest concept abstract, începu să se facă materie. Clădirile începuseră să se scurgă şi apele să-şi arunce acidul sulfuric peste năravul de neclintit al oamenilor care lăsau urme peste tot pe unde treceau. Atunci istoria începu să se enerveze pe cei ce îşi băteau joc de ideal.

Puţini rămăseseră să contemple zonele neatinse de suspiciuni şi avariţie. Ei se ascundeau de obicei printre fisuri care duceau către tărâmul viperelor cu corn. Ele erau cele care stăpâneau încă adâncimile cărora nu le păsa de civilizaţia nocivă. Cândva şi acea materie se va face scrum.

De sus totul părea într-o stare de degradare nocivă creierului. De acolo, din Fisura Diavolului, fumul care ieşea din cărnurile încinse părea să se nască dintr-un vulcan de vicii umane. Fiecare pas către înălţimi le purifica inimile şi creierele post-moderniste. Acolo numai vulturii respirau un aer de înălţare. Nu visau să cucerească nici spaţiul, nici stâncă, doar propria voinţă de a crede că ceea ce reprezintă ei are un sens universal valabil.

Din ruine creşteau copaci plini de sevă. În Cambogia există Angkor Wat. Noi mergem la Herculane.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer