Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

10 pentru TIFF 2012 - Filmul e dovada vie a vremurilor noastre


Oana Cristea Grigorescu, un interviu cu Cristian Grosu

06.06.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Oana Cristea Grigorescu: Te interesează filmul, ca actor?
Cristi Grosu: William Shakespeare spunea că "Teatrul e oglindă vremii noastre". Îmi permit să spun că, de când s-a născut, Filmul e "Dovada vie a vremurilor noastre". Întotdeauna am privit filmul ca pe un revers al medaliei, unde îmi pot mânui cu precizie milimetrică arta: Actoria.

O.C.G.: Cum crezi că influenţează experienţa din film, jocul în scenă?
C.G.: Jocul în scenă este influenţat de foarte mulţi factori. Ideile mari vin deopotrivă atunci când repeţi, meditezi sau, dimpotrivă, când amesteci zahărul în cafea, dimineaţa, năucit de somn. Aşa e şi cu experienţa în film. Te influenţează, chiar dacă nu în mod direct. Oricum, eu sunt la început de drum în ceea ce priveşte filmul, aşa că nu pot încă să conştientizez concret felul în care acest drum mă influenţează pe scenă.

O.C.G.: Prima amintire legată de scenă şi actorie.
C.G.: Îmi aduc bine aminte de o secvenţă din copilărie când împreună cu un alt actor de la Teatrul Naţional din Cluj, Radu Lărgeanu, jucam pe o scenă improvizată din spatele blocului, pentru copiii din cartier nici unul dintre noi neştiind ce înseamnă a juca, nici unul dintre noi neştiind ce înseamnă teatrul, căci pe vremea aceea eram la o vârstă la care nu îţi puneai prea multe întrebări. În toamnă aceea intrasem în clasa I. Apoi amintirile se împletesc şi îmi apar în minte tot felul de replici şi tot soiul de măşti, căci fără ştirea părinţilor mei, în clasa a III-a sau a IV-a, m-am înscris la Palatul Copiilor fostul Palat al Pionerilor la secţia Teatru / Teatru de păpuşi şi marionete. Poate că destinul meu a fost unul privilegiat şi a ales el pentru mine. Poate că am fost predestinat să fiu ucenic al Teatrului...

O.C.G.: E rar ca doi prieteni din copilărie să ajungă actori, şi încă în acelaşi teatru. E o chestie de destin sau şi de idealuri comune, de generaţie?
C.G.: Cine se aseamănă se adună! Iar dacă la Teatru sunt "acasă", mi se pare firesc să-i am alături pe cei dragi. Am noroc de faptul că sunt coleg cu Radu Lărgeanu. Şi, da, aici s-au împletit armonios mâna destinului cu apartenenţa la aceeaşi vârstă.

O.C.G.: Ce crezi ca te-a propulsat pe lista celor 10 actori propuşi de TIFF?
C.G.: Cred că "publicitatea" este foarte importantă pentru un actor, cu atât mai mult cu cât el "vinde" IMAGINE. Aşadar cred că am fost ales între cei 10 norocoşi pentru că sunt un actor vizibil. "Inclusiv pe facebook". În plus, cred că în viaţa profesională a unui actor un "rol" esenţial este jucat de întâlnirile pe care le are: sunt sigur că nu aş fi ajuns aici dacă nu îi cunoşteam pe regizorii Mihai Măniuţiu, Andrei Şerban sau David Esrig.

O.C.G.: Ce aştepţi de la acest proiect TIFF?
C.G.: Aş vrea să învăţ un alt soi de profesionalism, cu care nu am fost obişnuit până acum. Este vorba despre profesionalismul actorului de film, în întâlnirile sale cu publicul, cu regizorii, cu producătorii, cu echipele de filmare.

O.C.G.: Există un blog al jurnalistului cristiangrosu.ro. Dacă te caut pe google ajung la el şi la o falsă identitate. Cum te descurci în viaţa civilă cu multiplele identităţi sub care te prezinţi în scenă? Ce urme lasă ele?
C.G.: Aceasta este o întrebare pe care mi-au pus-o de-a lungul vieţii de mai multe ori prieteni şi jurnalişti. În viaţa civilă nu se pot amesteca identităţile pe care le construiesc şi le expun pe scenă. Viaţa civilă e superficială şi profană... şi nu poate asimila frumuseţile actului artistic.

O.C.G.: Între actori e o competiţie nedeclarată, pentru roluri, pentru recunoaştere... Cum apreciezi ceea ce ai realizat până acum?
C.G.: Dimpotrivă, competiţia de care spuneţi este foarte "declarată" şi continuă. Însă este una constructivă. Eu îmi doresc însă îm fiecare zi să fiu mai bun decât am fost eu ieri, şi nu neapărat mai bun decât un coleg de breaslă. În acelaşi timp funcţionează puterea exemplului bun şi rău, aşa că îmi este imposibil să nu mă compar cu alţii. Iar când mă încearcă sentimente de invidie, muncesc şi mai mult.

O.C.G.: Care sunt pragurile pe care a trebuit să le depăşeşti în anii de experienţă directă pe scenă, la Naţionalul din Cluj?
C.G.: Cel mai greu mi-a fost până am fost acceptat în grup. Actorii sunt dificili, competitivi şi răi. Durează până intri cu totul în breaslă. Dar odată intrat, nimeni şi nimic nu te mai dă afară.

O.C.G.: Cel mai usturător eşec teatral?
C.G.: Sunt prea tânăr ca să răspund la această întrebare. Sunt roluri de care îmi aduc aminte cu plăcere şi roluri pe care le-am uitat deja. Însă Eu cel de acum sunt produsul lor, aşa că niciunul nu poate fi considerat eşec. Mă folosesc de orice moment pentru a mă dezvolta, chiar dacă unele sunt măreţe, iar altele sunt mai greu de "digerat".

O.C.G.: Şi cea mai dulce victorie?
C.G.: Cea mai dulce victorie a fost întâlnirea cu regizorul Andrei Şerban şi faptul că m-a distribuit în rolul Graham din spectacolul Purificare, rol pentru care am luat premiul UNITER pentru Cel mai bun debut. Este însă o victorie mai veche şi prefer să nu mă bucur prea intens de ea. Ştiu însă că "mâine" voi avea o mare victorie. Nu am cum să ştiu ce vă fi, dar cred în ea.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2012


0 comentarii

Spacer Spacer