Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cînd porcul capitalismului zboară!


Bogdan Ghiu

10.06.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mai mult decît mulţi dintre artiştii contemporani, Daniel Knorr e un copil care construieşte propriile jucării din jucăriile vinovate, epuizate, criminale ale adulţilor, propunîndu-ne altele. După ce, în urmă cu cîţiva ani, se jucase cu tramvaiele Bucureştiului, de data aceasta iată-l tipărind bani (dolari, banul arhetipal) uriaşi (banii nu mai înseamnă nimic, valoarea lor e tot mai mică), pe care însă îi transformă la loc în ceea ce sunt, punîndu-le forma în acord cu semnificaţia atent pliată (istoric), redîndu-le povestea ascunsă, relaţia esenţială: bani-porci.
 
Ca un copil, Daniel Knorr reamorsează o bombă veche, pliindu-i la loc semnificaţiile explozive. Aproape că nici nu bănuim ce se ascunde în pliurile acestor porci-de-bani! El reface istoria esenţială a capitalismului (bani-porci) printr-un origami (aproape) monumental ca largă accesibilitate socială, ca spiritualitate populară. Înapoi la copilărie! Din bani (dolari) nu mai putem face decît porci de hîrtie! Să-i depliem.
 
Numai de copii, de lecţii, de învăţătură, de pedagogie, de educaţie şi de permanentă reeducare va fi (e tot timpul) vorba. Să ne aducem aminte.
 
  • "Remember that TIME is Money. (...) Remember that Money is of a prolific generating Nature. Money can beget Money, and its Offspring can beget more, and so on. (...) The more there is of it, the more it produces every Turning, so that the Profits rise quicker and quicker. He that kills a breeding Sow, destroys all her Offspring to the thousandth Generation. He that murders a Crown, destroys all it might have produc'd, even Scores of Pounds."
  • ("Ia aminte că timpul înseamnă bani. (...) Ia aminte că banul are o natură productivă şi rodnică. Banii pot produce bani, iar aceştia, la rîndul lor, pot produce şi mai mulţi. Şi aşa mai departe. (...) Cu cît există bani mai mulţi, cu atît ei produc în circulaţie mai mult. (...) Cine taie o scroafă nimiceşte pe toţi urmaşii ei pînă într-a mia generaţie. Cine distruge o monedă de cinci şilingi asasinează tot ce s-ar fi putut produce cu ei: coloane întregi de lire sterline.")
 
Biblic: capitalismul ca nebunie întru Domnul, mai exact întru Sfîntul Duh-Capital. Istoria capitalismului ca unică fenomenologie a spiritului.
 
Advice to a Young Tradesman, Written by an Old One, celebra lecţie istorică adresată, în 1748, de către Benjamin Franklin copilului întru capitalism, modernitate, revoluţie industrială & comp care era (între timp a ajuns un vicios copil bătrîn) burghezul încă neînţărcat de feudalitate şi de Vechi Regim, de economie domestică, a făcut obiectul a cel puţin unei controverse, la fel de celebre.
 
În Etica protestantă şi spiritul capitalismului (1934), Max Weber vedea în acest text "un document al acestui «spirit»", "într-o puritate aproape clasică", o "ilustrare" a ciudatei, revoluţionarei datorii faţă de capital ca "«etică» sui-generis" (ce de ghilimele! cîtă prudenţă! cîtă nesiguranţă!), ca "ethos sui-generis" specific "numai capitalismului vest-european şi american": "cîştigarea de bani, de toţi mai mulţi bani, concomitent cu evitarea strictă a tuturor plăcerilor neînfrînate".   
 
Omul de ştiinţă Max Weber avea dreptate să ezite, să ne propună să aşteptăm sfîrşitul cercetării ca sfîrşit al istoriei, dacă vrem să lămurim "conceptul cam pretenţios de «spirit» al capitalismului". Vedem, azi, că "inversarea", că erezia capitalistă a fost resorbită, corectată, şi că banii au ajuns să fie produşi, în cantităţi niciodată prea mari, tocmai prin plăceri şi pentru plăceri. Adevăratul "spirit" al capitalismului nu este cel ideologic-religios ascetic al începuturilor pioase, edificatoare, misionare, mincinoase, ideologice, ci hedonismul, adică voracitatea. Bani-porci. Prima normalizare.
 
Este tocmai ceea ce denunţa Georges Bataille în Partea blestemată (1949), contrazicîndu-l pe Weber: "spiritul şi morala capitalistă nu au fost aproape niciodată exprimate în stare pură", de unde "caracterul de la bun început (s. a.) greu de apărat al capitalismului"; principiilor eretice ale capitalismului "a fost cu neputinţă să li se dea curs fără un preambul, fără a li se conferi, în prealabil, masca unei divinităţi de neatins". "Principiul lui Franklin (bani-porci, n.m., B.G.) continuă, fireşte - rareori formulat, însă, ca atare -, să conducă economia (fără îndoială, spre impas)."
 
Spre deosebire de Bataille (sau confirmîndu-l paradoxal, după modelul propriei sale "economii generale"), deşi capitalismul "a distrus lumea sacră, lume a consumării neproductive, şi a dat pămîntul pe mîna oamenilor care nu aveau în vedere decît producţia, pe mîna burghezilor", se pare că azi am revenit pe calea cea bună, capitalismul s-a "corectat" antropologic, nu mai constituie o erezie: este pe deplin sacrificial. Capitalism hedonist-sacrificial, deci. Nicio contradicţie. A doua normalizare.
 
Dar şi nicio noutate. Aceeaşi lecţie adresată omului-copil dresabil, dar needucabil. Dintotdeauna, adică de mult, copiii sunt învăţaţi să economisească (să deprindă falsul capitalism ideologic, fabula capitalismului pios, ascetic, pînă ce prinde ca nouă religie) cu ajutorul unor puşculiţe în formă de purceluş cel mai adesea roz: piggy bank. Uşor de introdus în el doar cîte o monedă, dar greu de scos, porcul trebuie spart, distrus. Porcul măruntelor economii ale oamenilor, ale oamenilor-copii nu a fost oare spart? Oare nu tocmai la spargerea puşculiţei-porc, la spargerea băncilor-porci ale capitalismului global asistăm? Nu este ideologia capitalismului o povestioară edificatoare depăşită, contrazisă tocmai de către învăţătorii ei? Porcul care a înghiţit şi a transmutat (în el însuşi: Duh-Capital) economiile oamenilor a fost spart. Artistul-copil reface ironic porcul, banii înşişi sunt puşculiţa, economia. Fără transmutaţie şi transsubstanţiere însă: hîrtie din hîrtie, Capital adevărat!
 
Porcul este simbol tradiţional, pre-capitalist, pre-industrial (deja în viziunea aurorală a lui Franklin, banii-purcei erau produşi industrial, ca în abatoarele post-Shoah de azi: producţie de fiinţă pentru sacrificiu, bio-necro-politică) al abundenţei, al prosperităţii, al norocului: al economisirii vii. Omnivor, metabolismul porcin e alchimie capitalistă pură, economie trăită: creuzet viu, transformă totul în carne-rezervă, depozit. Porcul e garanţie. Bio-bani, "viaţă nudă" direct producătoare, prin însuşi faptul că e, de profit. N-am ajuns noi înşine nişte porci-puşculiţe? Cu o consistenţă tot mai butaforică, de hîrtie?
 
În sfîrşit, origami: veche artă de spiritualitate populară extra-europeană. Artă-lecţie, artă-terapie: iar copii, iar învăţătură! Din nou asceză, nemincinoasă însă, ne-sacrificială, creatoare. Arta-meşteşug a celor 1 000 de cocori salvatori.
 
La Daniel Knorr, banul devine, din formă (goală, vorace), substanţă pentru alte forme.
 
Model în mic, operaţia artistului. Lecţie nepedagogică. În capitalismul financiar actual, nu cum să faci bani e problema (bani se fac din orice, nu doar "timpul înseamnă bani", lumea toată devine automat, direct bani), ci ce să faci cu banii, din bani, în ce valori să transsubstanţiezi "spiritul" Capitalului. Ajuns valoare supremă, ultimă, pierzîndu-şi caracterul tranzitiv-instrumental, Banul-Dolar nu mai mai trimite dincolo de sine, nu mai poate produce valori transcendente, ci se reproduce sacrificial, vorace, omnivor, porceşte: capitalism antroporcesc.
 
Grămezi, purcoaie, porcoaie de bani-porci, de bani-puşculiţă crescînd, îngrăşîndu-se tocmai pentru că nu mai au nicio valoare, niciun exterior, nicio lume, sunt hîrtie şi atît. Banii redevin disponibili ca materie indiferentă. Redevin precari, aerieni. "Cînd o zbura porcul!"
 
E o artă, azi, să mai faci ceva din bani, cu banii. Aşa-numita Criză actuală e una de devalorizare prin hipertrofiere: semnul omnivor explodează, echivalentul universal nu mai are ce să echivaleze, şi pentru cine. Nu întîmplător asistăm ici şi colo la reluarea istoriei banilor, a monedei: o întoarcere la copilărie.
 
Artistul-copil reface povestea capitalismului implodat ca simplă poveste, arătînd spre un post-capitalism ironic-pneumatic în care numai artele imediate, accesibile, marginalizate batjocoritor de modernitate (arte manuale, meşteşuguri, jocuri de copii), mai sunt posibile.
 
Daniel Knorr redă spiritul "manual" al unei ieşiri netraumatice, re-copilăreşti, din capitalism. Lecţie veche, dar fără pedagogie. Ironia sa vine din comedia istorică a ceea ce, pliind, depliază.
 
Knorr face în sfîrşit să zboare porcul capitalist.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer