Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Clavecinul bine temperat (scrisori pentru Cristina)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

34. (continuare) Tu no tienes la culpa mi amor


Cornel Mihai Ungureanu

01.03.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
29 decembrie 2000
Dacă ştiam numărul tău de telefon, te sunam aseară să-ţi zic că-ncepe un film pe TVR2. Aşa, m-am uitat de unul singur la "Compagna di Viaggio". Cu aceeaşi plăcere cu care priveam cîndva "Anul broaştei ţestoase". Întîlnirea dintre tinereţe şi bătrîneţe, incredibilă ca relaţie, fascinantă tocmai prin aceea că e un vis. Îmi plăceau picioarele fetei şi fusta ei scurtă. Şi că nu se ruşina (să dăm ca exemplu scena imediat următoare după ce ea vomită). Chiar şi duritatea ei cu bărbaţii ("Îmi e somn. Mereu ai avut efectul acesta asupra mea"; "După trei ani împreună nu găseşti să-mi spui decît un clişeu"). Şi replica de după încercarea de sinucidere: "Ce te-a apucat?"; "Mi-era urît".

Îmi plăcea politeţea bătrînului, încăpăţînarea inconştientă cu care apuca mereu în sens invers. Oile care păşteau printre blocuri, în marginea Romei. Trenurile. Gările alea mici. "L-aţi citit pe Isaac Babel? E o frază, în "Amintiri" care corespunde situaţiei noastre, dar nu mi-o mai amintesc". Îşi amintea doar că pe fata lui o cheamă Ada. "Bărbatul ei e ziarist. Nu-mi amintesc cum îl cheamă". Mi-a plăcut la expoziţia de mobilă, cum vede un pat şi-şi scoate ceasul de masă, papucii, se culcă – şi cum umbla mereu cu geamantanul şi colivia cu "una graura" pe care-l luase de la Udine. Ce să mai spun de zîmbetul din final?

N-am putut adormi pînă în zori. Altădată, dimineaţa devreme, priveam clipurile de pe M6. Aveam o prietenă pe care o chema Nadia. Eram îndrăgostit de ea. Oricît aş prezenta în negativ gesturi ale ei de cînd eram împreună, o iubeam cum nu cred că voi mai iubi pe cineva.

Am revăzut finalul filmului. L-au dat în reluare. Ce zîmbet frumos! Tu l-ai văzut? Mie mi s-a părut extraordinar. Zîmbetul.

Aseară am găsit caseta aceea cu galben şi portocaliu. Am ascultat cîntecele Adei şi cîntecul Ioanei cu domniţa (era de fapt poezie incaşă). "Pe domniţa asta ce de dragoste nu ştie / s-o zvîrlim în apa lacului sălcie / ca să afle acolo bînd apă tulburie / că trebuie să fiu iubit" – spunea strofa a doua.

Cînd voi face eu o lansare de carte, mi-ar plăcea să vină Ada şi să cînte. Cînd a înregistrat cîntecele astea pentru mine (pe o casetă foarte uzată şi un casetofon tot aşa) era la liceu – şi se simte. Adică versurile sunt tot cu "dirigu", "mamă, mamă, nu mai vreau la şcoală", "mă doare fizica" şi alte asemenea lucruri debordînd veselie. Dar sunt şi cîteva profunde, n-aş zice triste, doar frumoase. Mă întreb dacă ea le mai ştie. Cred că le are înregistrate. Eu n-o cunosc pe Ada Milea.

Aşa sărbători ca o primăvară de nestăvilit, n-am mai văzut. E aşa de cald, soarele acesta-i de-a dreptul năucitor! Cristi a venit din Portugalia. Ieri. Va trece astăzi pe la noi. Cristi e fratele Ramonei. S-au născut în acelaşi an. Au fost colegi de clasă. Dar nu sunt gemeni.

Citesc cuvintele lui Tzvetan Todorov şi-mi zic că-s cam apatic, că aştept prea mult şi am puţine iniţiative. Închiderea în turn, scrisul, fiind consecinţe (rezultînd pe cale de consecinţă, cum ar spune unii domni). În camera mică sunt. Corina găteşte de cîteva ore, iar eu nu i-am fost de ajutor. "Yo llevo en el cuerpo un dolor / que no me deja respirar / llevo en el cuerpo una condena / que siempre me echa a caminar" – ascult Manu Chao "Desaparecido". Caseta pe care i-am înregistrat-o Nadiei pe vremea cînd nu ştiam că mă înşală.

"Tu no tienes la culpa mi amor / que el mundo sea tan feo / tu no tienes la culpa mi amor / de tanto tiroteo". Nu ştiu spaniolă, dar îmi place cum sună.

Acuma-i noapte. Aşa frumos e afară! Oraşu-i tot luminat – în centru se tot învîrt tiribombele şi au vată-n băţ şi mere glazurate – ştrumfii sunt bucuroşi! Şi e o atmosferă frumoasă, oamenii trăiesc sărbătorile. Deşi-i aşa de cald! Era seară bine şi termometrul (electronic) arăta 18 grade Celsius.

Îmi pare rău că am tot supărat-o pe Corina, adică i le-am tot zis, în toamna asta. Şi aş vrea nu doar să mă potolesc, dar să mă şi revanşez cumva. Şi pe tine te-am bombardat cu toate gîndurile mele, dar o să-mi treacă, o să-mi revin eu la normal, atîta cît pot. Eu nu ştiu cum ar fi fost viaţa mea dacă aş fi fost singur la părinţi.

În mileniul următor am să-ţi trimit rîndurile astea.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer