Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Texte, Pretexte, Contexte (şi Subtexte)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Artistul şi comunitatea


Saviana Stănescu

23.06.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
A vorbi despre "comunitate" într-o ţară post-comunistă este un demers riscant, ce poate plasa vorbitorul / instructorul într-un climat de neîncredere dintru început. În România mai ales, cuvântul a fost compromis de abuziva demagogie a sistemului totalitar al lui Ceauşescu şi vor trece probabil ani şi generaţii pentru ca acele conotaţii negative să fie definitiv uitate.

Rămâne întrebarea: se poate recicla şi refolosi un termen utilizat până la banalizare şi epuizare în discursurile propagandistice ale ideologilor marxist-leninişti de dinainte de 1989? Răspunsul optimistului: DA, orice termen poate fi reîncărcat cu noi valenţe specifice unui context diferit. Răspunsul pesimistului: NU, odată intrat în psihologia colectivă, un cuvânt are o anumită încărcătură socio-politico-emoţională ce se manifestă visceral, făcându-l imposibil de golit de semnificaţii.

Ştiam toate acestea când, acum câţiva ani, am acceptat propunerea preşedintei ECUMEST, Corina Şuteu (actualmente director al Institutului Cultural Roman din New York), de a conduce un workshop pe această temă la Bucureşti, cu participanţi din zona sectorului privat - operatori culturali şi manageri ai unor organizaţii artistice non-profit - care doreau să extindă obiectul activităţii lor înspre schimburi internaţionale.

Am riscat aşadar să revin în România după cinci ani de studii şi practică în New York, încercând să integrez experienţa şi cunoştinţele dobândite în SUA cu realitatea românească pe care o regăseam schimbată în bine după "cincinalul" petrecut peste ocean.

Una dintre surprizele din primul meu an de student masterand la New York University (Performance Studies) a fost un curs de marxism pe care colegii mei îl găseau nespus de interesant. Am realizat atunci pentru prima dată cât de importante sunt contextele socio-politice pentru ca anumite concepte să capete valenţe pozitive sau negative. Nu m-am înscris la acel curs, dar am învăţat să regândesc multe din noţiunile inscripţionate în mintea mea prin educaţia primită într-o ţară prizonieră a unui sistem unic de valori, şi acela tarat de o ideologie alterată de megalomanie şi distorsionată de incompetenţă.

Din observaţiile mele empirice, acel model unic, dictatorial, are încă repercursiuni grave în psihologia românilor. Mulţi dintre cei educaţi înainte de 1989 au în continuare probleme în a aprecia cu adevărat DIFERENŢA şi DIVERSITATEA de opinii şi idei. Alţii le confundă cu o cacofonie haotică unde totul e posibil. Unii strâmbă din nas asociindu-le cu restrictiva corectitudine politică, o nouă formă de auto-cenzură şi propagandă capitalistă. Alţii recită aceste cuvinte cheie ca pe nişte formule magice care trebuie invocate în prezenţa americanilor dacă vrem o bursă, ceva.

Formele fără fond nu sunt o noutate pentru români. Nu trebuie să le lăsăm totuşi să re-penetreze zona artistică, locul cel mai potrivit pentru a accepta şi stimula o gamă cît mai largă de abordări estetice şi tematice pentru a clădi o cultură solidă ce capturează inteligent problematica şi sensibilitatea contemporană, la nivel global şi în zoom-ul local.

Grupurile şi organizaţiile culturale independente nu trebuie să între într-un raport antagonist. Felul în care unele grupuri se definesc şi încearcă să se impună în România este de multe ori printr-o retorică ÎMPOTRIVA unor asociaţii similare, cu un obiect de activitate din aceeaşi zonă artistică. Aceste grupuri ţin să precizeze că ei deţin "certificatul de valoare" în bătălia estetică neîntreruptă cu restul lumii culturale.

Argumentele nu sunt neapărat de ordin estetic: uneori vârsta / tinereţea este folosită ca dovadă convingătoare, alteori bătrâneţea / experienţa poartă pecetea confirmării valorice, în alte cazuri validarea internaţională a Vestului (Londra, Berlin, Paris, New York, etc) funcţionează ca argument solid în sprijinul valorii absolute.

De fapt nu există valori absolute în cultură, ci doar relative. Până vom înţelege asta, vor mai există ierarhii impuse "de sus" sau transmise din vorbă în vorbă şi celular în celular de cei convinşi că deţin adevărul artistic unic.

O diferenţă fundamentală între SUA şi Europa este felul în care se articulează proiectele şi programele culturale:
În Europa, un proiect se concepe în funcţie de cerinţele specifice ale instituţiei care a propus concursul de proiecte pentru a le alege pe cele pe care le va sprijini financiar;
În SUA, o companie artistică decide în cele mai mici amănunte asupra proiectului pe care vrea să-l implementeze, după care începe să strângă fonduri (publice şi private) pentru a-l pune în practică.

Nu putem să neglijam această majoră deosebire între cele două sisteme de lucru în domeniul artelor din SUA şi Europa. Nici unul nu este ideal, artiştii se plâng de sistem în ambele cazuri, dar este o diferenţă pe care trebuie să o explorăm şi să o înţelegem, dacă vrem să ne mişcam dincolo de graniţe şi paradigme, în acel spaţiu al globalismului, care reprezintă utopia sau realitatea noastră comună.

Din motivele expuse mai sus, am organizat workshop-ul din Bucureşti astfel ca în prima sesiune să analizam diverse mission statements ale unor cunoscute instituţii culturale din SUA; în a doua sesiune participanţii au avut de scris o mission statement a propriei organizaţii, au citit-o în faţa grupului, au răspuns la întrebări şi provocări; a treia sesiune fiind dedicată lucrului în echipă şi parteneriatelor.

Cei prezenţi au fost împărţiţi aleator în grupuri de către 5-6, după care patru subiecte au fost propuse spre alegere, scopul exerciţiului fiind conceperea unui proiect pe tema selectată de către membrii grupului prin consens / vot. Fiecare persoană a fost sfătuită să respecte misiunea organizaţiei pe care o reprezintă, dar să lucreze împreună cu ceilalţi, într-un mod constructiv, pentru realizarea proiectului comun.

Temele oferite au acoperit o gama acceptabila din zonă social-politicului şi esteticului:
1. Decada integrării Romilor în Europa
2. Reconfigurarea clasicilor
3. Violenţa domestică
4. Dislocare / emigrare / migrare

Proiectele concepute în timpul celei de-a treia sesiuni au fost extrem de imaginative şi interesante, un rezultat pozitiv fiind şi faptul că legăturile dintre participanţi au continuat, ideile generate împreună fiind aprofundate şi generând proiecte comune.

Am structurat workshop-ul în aşa fel încât să stimulez dezvoltarea câtorva "muşchi" mai puţin folosiţi deocamdată în manageriatul artelor în România:
conceperea şi articularea unei misiuni (mission statement) clare şi concise ce reflectă activitatea / scopul organizaţiei
definirea misiunii într-un mod pozitiv, constructiv, evitând o campanie negativă bazată pe denigrarea altor organizaţii
specificitate în găsirea şi promovarea cuvintelor şi conceptelor cheie
precizie şi originalitate în crearea celor câteva propoziţii ce exprimă misiunea, evitând însă excesul de stilizare

Participanţii au fost foarte creativi, oferind frumoase şi baroce mission statements, majoritatea au avut însă probleme în articularea unor idei precise şi clare, în care conţinutul să nu cedeze în faţa înfloriturilor stilistice.

Verificându-se încă o dată bătrânul adagio cu romanul născut poet, cei prezenţi au excelat în articularea unor fraze plăcute auzului, menite să dezvăluie talentul celui care le-a scris, în loc să se concentreze pe economia mijloacelor de exprimare. Am insistat pe faptul că o mission statement trebuie să poată fi rostită rapid, aruncată într-o conversaţie, "mitraliată" de la o tribună, astfel încât să inoculeze instantaneu în mintea celorlalţi o imagine clară şi cât se poate de completă a organizaţiei pe care vorbitorul o reprezintă.

Iată ce se învaţă în New York despre subiectul în cauză, în felul acela simplu şi direct, extrem de eficient, ce reprezintă deja un stereotip şi un adevăr referitor la modul american de lucru:

What is a Mission Statement?
You should think of a mission statement as a cross between a slogan and an executive summary. Just as slogans and executive summaries can be used in many ways so too can a mission statement. An effective mission statement should be able to tell your company story and ideals in less than 30 seconds.

How should I write a Mission Statement?
Here are some basic guidelines in writing a mission statement
:
A mission statement should say who your company is, what you do, what you stand for and why you do it.
An effective mission statement is best developed with input by all the members of an organization.
The best mission statements tend to be 3-4 sentences long.
Avoid saying how great you are, what great quality and what great service you provide.
Examine other company's mission statements, but make certain your statement is you and not some other company. That is why you should not copy a statement.
Make sure you actually believe in your mission statement, if you don't, it's a lie, and your customers will soon realize it.

Vorbind de cuvinte şi concepte cheie în articularea unei misiuni, am apelat la câteva exemple de companii americane din zona artelor performative (teatru, dans, dramă):

1 - LARK PLAY DEVELOPMENT CENTER
A laboratory for new voices and new ideas, the Lark Play Development Center provides American and international playwrights with indispensable resources to develop their work, nurturing artists at all stages in their careers, and inviting them to freely express themselves in a supportive and rigorous environment. By reaching across international boundaries, the Lark seeks out and embraces new and diverse perspectives from writers in all corners of the world. With the aim to integrate audiences into the creative process from its initial stages, the Lark brings together actors, directors and playwrights to allow writers to learn about their own work by seeing it-and by receiving feedback from a dedicated and supportive community
.

După cum se poate observa (am folosit un font bold pentru termenii de analizat), LARK - o instituţie din New York, specializată în dezvoltarea de piese contemporane - are ca scop stimularea şi sprijinul noilor voci şi idei, atât americane cât şi internaţionale.
Misiunea lor specifică este accentul pus pe PROCESUL DE LUCRU, de dezvoltare a piesei. Actorii, dramaturgii şi regizorii participă împreună la aceasta, ca membrii ai comunităţii şi sistemului de valori Lark.

Mai mult decât atât, cei de la Lark vor să arate că oferă un mediu riguros şi util, plus o comunitate de artişti şi spectatori care ajută la perfecţionarea piesei prin feedback-ul oferit în varii faze ale procesului de lucru.

2 - DANCE THEATRE WORKSHOP (DTW)
Mission: to identify, present, and support independent contemporary artists and companies to advance dance and live performance în New York and worldwide
.

Iată ca misiunea DTW este exprimată mult mai succint, într-o enumerare de verbe şi substantive (plus doar două epitete indispensabile), ce reflectă faptul că organizaţia sprijină artişti contemporani independenţi, precum şi companii, specializându-se pe tot ce ţine de dans şi performance, în SUA şi în lume.
Se încadrează în acele "magice" 30 de secunde ideale pentru o mission statement.

3 - PS122
Mission
: Performance Space 122 is a multi-disciplinary arts center dedicated to finding, developing and presenting new artistic creations from a diversity of cultures and points of view. P.S. 122 provides emerging and mid-career artists an environment that encourages exploration, innovation and risk-taking.


În cazul cunoscutului centru PS122, misiunea acestuia ne convinge că acesta e locul potrivit pentru artiştii interesaţi de interdisciplinariate, inovaţie, risc, diversitate, aflaţi la început de carieră sau având ceva experienţă, fără a fi însă deja consacraţi.

Este de la sine înţeles că un dramaturg care vrea să scrie o nouă piesă, nu din cale afară de experimentala, vă prefera să lucreze cu Lark Play Development Center, nu cu PS122.

Un scriitor interesat să exploreze teatralitatea unui text, valenţele vizuale sau coregrafice ale unei potenţiale montări, posibilităţile multi-media, se va duce la PS122, care şi-a câştigat o reputaţie pentru originalitatea şi multidisciplinaritatea producţiilor sale. Sau la La MaMa.

Un teatru faimos în întreaga lume, La MaMa este cunoscut şi în România mai ales datorită celebrităţii lui Andrei Şerban care a montat acolo antologica sa Trilogie Greacă. Să vedem care este misiunea declarată a instituţiei:

4 - LA MAMA THEATRE
La MaMa Experimental Theatre is a world-renownedcultural organization founded by the late Ellen Stewart. For 50 years La MaMa has passionately pursued its original mission to develop, nurture, support, produce and present new and original performance work by artists of all nations and cultures. We believe that in order to flourish, art needs the company of colleagues, the spirit of collaboration, the comfort of continuation, a public forum in which to be evaluated and fiscal support
.

Cuvintele şi conceptele cheie sunt aici EXPERIMENTAL dar şi ELLEN STEWART pentru că în acest caz fondatoarea teatrului este cea care i-a asigurat continuitatea şi succesul. Observăm că teatrul pune accentul pe originalitate şi diversitate, pe colaborare şi colegialitate. Dar şi pe nevoia de sprijin financiar al artiştilor.

La MaMa - un teatru cu tradiţie - mizează pe această istorie a sa pentru a vorbi despre un prezent ce s-a clădit pe piedestalul trecutului, dar continuă să aibă un ochi mereu treaz spre originalitate şi prospeţimea viitorului.

Un alt exemplu pe care l-am dat a fost Cornerstone, o companie din Los Angeles, care este printre foarte puţinele instituţii teatrale americane ce are o trupă de actori.

În general, în "industria teatrală", actorii americani sunt angajaţi în urma unei audiţii, doar pentru un anumit proiect. Din această cauză, mulţi dintre ei sunt nevoiţi să lucreze ca asistenţi / secretare în corporaţii sau chelneri ce trăiesc din bacşişuri. Sunt însă excelent pregătiţi, gata să dea totul pe scenă sau în repetiţie, fără să-şi permită nici un moment de auto-compătimire sau slăbiciune.

Este rar şi un privilegiu să facă parte dintr-o trupă permanentă, iar ei ştiu asta şi o demonstrează de fiecare dată în spectacole: au siguranţa şi consecvenţa profesionistului, îşi ascund cu grijă emoţiile şi dramele personale, dovedesc în orice circumstanţe că actorul arată tot ce poate oricând şi oriunde e angajat să o facă.

5 - CORNERSTONE THEATER COMPANY
is a multi-ethnic, ensemble-based theater company. We commission and produce new plays, both original works and contemporary adaptations of classics, which combine the artistry of professional and community collaborators. By making theater with and for people of many ages, cultures and levels of theatrical experience, Cornerstone builds bridges between and within diverse communities in our home city of Los Angeles and nationwide.


Conceptele-cheie în misiunea celor de la Cornestone sunt: multi-etnicitate, poduri clădite între diverse comunităţi şi producerea de piese noi, atât originale cât şi adaptări ale clasicilor. De asemenea, se specifică faptul că există un ansamblu / trupă de actori decişi să facă teatru pentru oameni de toate vârstele, culturile şi nivelurile de experienţă teatrală.

E de remarcat că nici una dintre organizaţiile discutate nu afirmă că ceea ce fac ei e superior scopului şi procesului de lucru ale altei companii. Fiecare se mulţumeşte să menţioneze care este "nişa" sa profesională, plecându-se de la ideea că e loc pentru toată lumea care-şi face treaba într-un mod corect şi consecvent.

Mai mult decât atât, termenul comunitate revine în majoritatea exemplelor analizate, viaţă culturală americană fiind construită din intersecţia şi paralelismul variilor comunităţi. Spre exemplu, orice teatru are o comunitate de artişti, o comunitate mai largă a publicului şi a prietenilor artiştilor, o comunitate de breaslă a teatrelor din oraşul cu pricina, din stat, din regiune, din ţară. Există comunităţi etnice, rasiale, sexuale, economice, educaţionale, colegiale, locale, etc.

Totul este cuantificat şi structurat astfel încât societatea americană să funcţioneze ca un perfect mecanism cu auto-reglare pe baza unor impecabile ecuaţii de intrare / ieşire, cu reguli precise şi clare, cu sisteme de analiză şi evaluare, pe scurt, o inginerie socială ireproşabilă organizează şi alimentează viaţa de zi cu zi în SUA.

Cum se pot descurca artiştii în acest hăţiş al identităţilor cuantificate şi al brand-urilor construite cu inteligenţă? Mai este loc pentru ambiguitate, nesiguranţă, vulnerabilitate, sensibilitate, iraţionalitate?

Răspunsul optimistului: DA, opera de artă va fi întotdeauna locul unde se pot manifesta toate ambiguităţile, vulnerabilităţile şi iraţionalităţile posibile şi imposibile, asta nu se va schimba niciodată. Răspunsul pesimismului: NU, artistul trebuie să se adapteze la acest globalism cuantificat în care obiectul artistic este un produs ca oricare altul, ce se supune regulilor economiei de piaţă şi ale marketingului.

Oricare ar fi răspunsul dumneavoastră din gama largă de posibilităţi dintre optimism şi pesimism, un lucru e sigur (sau poate că nu e ): în lumea nouă a telefoanelor mobile şi a televiziunii prin satelit, a facebook-ului şi e-bay-ului, a iPadurilor şi cybersexului, a blogurilor şi chatroom-urilor, a spoturilor publicitare şi video clipurilor, a Reality TV şi online dating, artistul / scriitorul nu mai poate fi singur în turnul sau garsoniera sa de fildeş.

ARTISTUL - el sau ea - este permanent conectat, într-un fel sau altul, la o mulţime de alţi indivizi care au un gând sau un scop comun la un moment dat, adică la o comunitate, reală sau virtuală.

Artistul de azi nu mai poate exista în afara comunităţii. A venit timpul să scăpam de balastul încărcăturii emoţionale negative a acestui cuvânt şi să ne reîmprietenim cu el. Dacă nu din alt motiv - pentru că nu avem încotro.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer