Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  InCompletAbil fantastic

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Adunarea de curcubeu


Manu Anghelescu

19.06.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Întoarcerea în timp nu era ceva SF. Nici trance. Era o manifestare hic et nunc, pentru cine avea să-şi amintească de această expresie care nu numai că îi călăuzise paşii ani de zile, dar îi şi fentase pe toţi care credeau că puteau prezice viitorul conform cărţilor de Tarot. Şi totuşi, acolo, la baza caiacului care plutea pe nisipuri mişcătoare începuse să se manifeste Starea de timp etern. The (aia care se citeşte cu di) State of Mind. Toţi inhibatorii creierului o luaseră la goană de spaimă. Barierele sociale se scurgeau ca nişte fire de nisip fosforescent. Chiar dacă din afară nu părea să se petreacă mare lucru acolo, ei ştiau că prinseseră momentul de coadă.

Fierbând portocale mecanice, făceau gem cu aroma anilor de început. Plutea deasupra meselor cu limonade în timp ce melodica stătea uitată într-un colţ al camerei umbrite de lemnul unui pian digital. Prea multe elemente aveau să bulverseze chiar şi minţile celor umblaţi prin mari galerii de artă. Ştia să îi coordoneze pe cei mici chiar dacă părea autoritar. Atunci înţelesese că trebuie şi puţină disciplină în artă. Drop that TATE (de la Tate Gallery, unde trebuie să ne întoarcem ca să vedem ce le-a copt mintea şi altor ciudaţi care pe bune că vroiau să zică şi ei ceva diferit, indiferent de gen, de la gender).

De fapt nu era nimic dificil. Miniatura umană îşi dormea creşterea spirituală şi carnală într-o roabă cu umbrele de Koh Ya Noi island. Ar fi vrut să-i ducă pe toţi acolo, să le dea un acoperiş deasupra capetelor lor luminate, să le pună muzichiile în braţe şi să-i pună să ridice starea generală a galaxiilor care se grăbeau către sincope mistice. Datorită lor oamenii aveau să consume mai puţină materie. Sprayurile fosforescente aveau să le lumineze căile către excelenţă. Pentru oamenii nisipurilor tranzacţia se făcea prin schimb de energie. Dar cred ca am tot bătut apa în piuă cu asta. Oricum ar fi fost, banii le ajunseseră la fix şi nimeni nu mai putea comenta în sensul parazitării acelei fantastice societăţi de consum planetar.

Numai ei ştiau că ceasul bătea în favoarea lor. Să dea cu drum'n'bass-ul, să cânte lăutarii. Clipa era a lor, în numele celor care trecuseră la un nivel superior. Mersi Cosmin, mersi Adina. Fără voi nu băteam nici colajul, nici Făgăraşul.

Şi aşa treceau orele. Răcoarea făcea bine bebeluşului care ardea de nerăbdare să vadă şi el ce-i cu planeta albastră. Dincolo de umbra străzii duhnea a timpuri caniculare. Unii alegeau să se topească sub perdele decolorate de platitudinea discursurilor aducătoare de venituri esenţiale. Ceilalţi se bucurau de umbră de la natură. Nimic şi nimeni nu le-ar fi stat în cale dacă ar fi urmat cu toţii aceeaşi şcoală mentală. Pentru că dacă nu-ţi iei tu singur scaunul, nimeni nu ţi-l pune la cap.

Dar gongul bătu şi zânele îşi începuseră drumul către Noaptea de Sânziene. Oricine ar putea confirma că nu suntem atât de rupţi de realitate. Ca dovadă, ne luăm catrafusele şi plecăm. Poate nu respirăm responsabilitate, dar ştim cu ce se mănâncă şi nu îi călcăm pe alţii pe coadă. Pentru că toate se reglează de la sine. Nimic nou sub soare.

Mai un paragraf şi simt cu ar trebui să trec la persoana întâi plural. Aş vrea să mai văd ce se petrece cu oamenii de Shantaram. Nu există modă în călătorie. Drumul către soare e gratis. Şterg praful de pe melodică. Băgăm o cântare în parc?

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer