Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jurnal de război: pentru o viaţă-politică


Bogdan Ghiu

22.07.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nu există, poate, altă politică decît războiul. Politica, atunci cînd e vie, nu arată, poate, altfel decît ca un război. Şi cere mobilizarea "întregului popor", nu numai a armatelor de politicieni "profesionişti", reprezentanţi eterni ai poporului. În politică, adică la război, trebuie să participi personal, să te angajezi personal. Altfel înseamnă oricum, personal, înfrîngere, defetism, chiar şi în caz de victorie. Şi poate că, atunci, pacea este viaţă în condiţii de moarte, adică supravieţuire. Să nu ne mai dăm fecioare ingenue, creiere fără corp, doar cu pîntece (adică intelectuali puri), şi să acceptăm asta.

Celebrul principiu al lui von Clausewitz, "războiul este continuarea politicii cu alte mijloace", ar trebui, prin urmare, nu doar inversat, răsturnat, aşa cum a propus Michel Foucault în A supraveghea şi a pedepsi - politica (adică pacea) este continuarea războiului cu alte mijloace -, ci pur şi simplu redus, restrîns, esenţializat: politica e război.

Nu asta vă inspiră ceea ce tocmai se întîmplă în România Europeană? Eu, unul, asta simt, şi deci asta încerc să gîndesc. (Nu gîndesc niciodată decît ceea ce simt. Nu gîndesc niciodată fără să simt.)

Mai există politică internă? Şi dacă da, la ce mai e ea bună?

Sau trăim de fapt "reunificarea" germană a Europei, "federalizarea" Uniunii Europene, constituirea Republicii Federale Europene a Germaniei (SFEG)?

Mutaţie sau mitocănie? Căderea măştilor politicii-reprezentare, (re-)intrarea, recăderea în adevărul politicii, în politica-război? În care, războiul ca atare, armat, fiind interzis, abrogat în interiorul Uniunii Europene, ca fundament constituţional al acesteia, războiul răbufneşte "metaforic", "conotativ", în politică, politica devine război?

Am auzit voci care văd în ultimele evoluţii româno-europene o degradare, cel puţin la nivel declarativ, discursiv, al unor politicieni de rang european la nivel românesc. De fapt, nu este vorba decît de putere, de dominaţie, de dreapta. De criza folosită ca ocazie politică de reinstaurare a unor dominaţii, de realizare a unor fantasme şi pulsiuni deja imemoriale, care au creat, deja, istoria europeană, distrugînd-o: o istorie a dezastrelor produse de voinţelor de supraputere.

Eu vreau să asistăm (de fapt, să trăim, nimeni nu este scutit) la o mutaţie, ca să spun aşa, întru adevăr. Ca o şansă de ieşire din ipocrizia instituţională, structurală, din reprezentativitatea mincinoasă, falsificantă, fie şi doar a cuvintelor, a reprezentării-divorţ, deci conflict, şi, deci, ca un moment de acceptare şi de asumare, de către europeni, a adevărurilor despre Europa politică. Vreau să asist şi să trăiesc o subiectivare politică a cetăţenilor europeni.

La fel ca la Revoluţia din Decembrie, un război european (european, nu global, căci poate tocmai al neputinţei europene la nivel global) se duce, acum, şi în România. Acum 22 de ani, Estul trebuia recucerit, reacaparat, reanexat, realipit ca piaţă, ca teritoriu pasiv, de consum. După care au urmat un fel de "Douăzeci glorioşi" ai neoliberalismului, ai celei de-a "treia căi" prin care statul, adică politicul, era aservit economicului, altfel spus capitalului.

Acum, din nou, e război european: nu armat, ci politic, politică-război între dreapta tradiţional-conservatoare de şi ca esenţă "germană" şi o stîngă la fel de tradiţională, la fel de conservatoare, depăşite, ambele, în detrimentul cetăţenilor ţinuţi deoparte, de istorie.

S-au redeclanşat luptele pentru teritorii, pentru disocierea oamenilor de teritorii, pentru populaţii-suport şi resursă, pentru masele neoliberal, altfel spus exclusiv economic, consumist, pasiv, non-politic individualizate: de-subiectivant individualizate.

Împotriva, total opus recentului neo-apel demisionar către lichelele politice de a ne lua în grijă (cum altfel decît printr-o legătură asistenţial-clientelară), de a ne re-reprezenta şi de a ne lăsa în pace să ne trăim "viaţa-opera-destinul" al lui Gabriel Liiceanu ("În statele mature democratic oamenii nu trăiesc în viaţa politică ci în viaţă" -  www.realitatea.net), doresc o cît mai aprinsă polititizare a oamenilor: în locul unei "vieţi politice" prin reprezentanţi uzurpatori, o adevărată viaţă-politică. Viaţa nu devine viaţă decît prin politizare. De la nivel microcelular, viaţa este politică.
 
Bio-zoo-politică.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer