Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Numai a mea


Ioana Bâldea Constantinescu

31.07.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Între două romane, eseuri, articole de revistă sau interviuri care-mi dau ocazia călătoriei prin mintea altcuiva, apar şi ele. Ghidurile de călătorie. Promisiunea unor lumi (de multe ori, ale mele) geografice şi nu numai. Spaţii ale aventurii imaginative sau rememorate, accesorizate cu hărţi, trasee muzeale, zone comerciale, gastronomie locală şi senzaţia nepreţuită de evaziune într-un timp numai al tău.

Visez destul de frecvent cu nasul în ele. Îmi fac program. Împachetez haine. Arhivez amintiri. Mă frustrează detaliile lipsă. Mă bucur de proiecţie aşa cum savurez şi reconstituirea.

În mod paradoxal, pentru că nu am proiecte profesionale sau de vacanţă acolo în viitorul apropiat, azi locuiesc mental în DK-ul cu Scoţia. Îmi spun, mie însămi, o poveste cunoscută. Cu picţi, cu ciulini, cu versuri de Robert Burns, cu amintirile mele, destul de vagi, recunosc, de la National Gallery of Scotland (Poussin mi se conturează cel mai clar), cu ceaţă mitică şi o garderobă (a mea!) complet nepotrivită cu vremea (am tremurat de frig, toată călătoria).

Sunt ale mele lucrurile astea. Shortbreads şi oatcakes, silueta catedralei St. Giles, la Edinburgh, librăria Borders, la Glasgow, fereastra camerei mele, deschisă larg spre o grădină romantic de sălbatică şi de luminoasă (îmi aduc aminte că se întuneca foarte târziu...).

DK-ul îmi vorbeşte, într-o lingua franca a turistului, despre whisky şi ciulini, castele şi rododendroni (o poză cu o floare galbenă îmi ilustrează specia Macgregoriae; păcat că nu am văzut-o!). Memoria mea extrage, din acelaşi DK, gustul matinal de pâine prăjită cu unt şi somon, falduri de tartan deasupra unui şemineu (e teribil cum realitatea e, de multe ori, mai idilică decât reveria propriu-zisă), amintirea clară ca prima geană a dimineţii a unui portret de femeie, de El Greco (încă este preferatul meu...).

Acum mult timp, ţineam mult la ideea distincţiei dintre călător şi turist. La cunoaşterea unui loc departe de reperele lui standard, deja clişeizate în albume şi ghiduri care se iţesc din genţile de voiaj ale tuturor. Astăzi, experienţa off the beaten track nu mi se mai pare o bornă de neratat a călătoriei autentice. Optez, mai degrabă, pentru melanj. Pentru sugestia completată de descoperirea individuală. În fond, fiecare îşi scrie propria poveste cu un loc, cu un om, cu o epocă, poate...

Da, e posibil să cărăm aceleaşi ghiduri de călătorie după noi. Toţi. Într-un mod egoist, nesăbuit şi, probabil, nejustificat de orgolios, îndrăznesc să cred, însă, că Scoţia mea, subiectivă şi sinonimă unei etape foarte fericite a tinereţii mele, are un şarm imposibil de obţinut în Photoshop sau de duplicat într-o adresă de restaurant. Aşa că, atunci când mă pierd în locurile din ghid, John McDermott cântă numai pentru mine despre o Scoţie pe care, trebuie să mă credeţi pe cuvânt, nimeni nu a mai văzut-o! Niciodată.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer