Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ion Mincu Reloaded (II)


Augustin Ioan

21.08.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
O cercetare contemporană asupra lui Ion Mincu trebuie să atingă, aşadar, aceste lucruri:

a) trecerea de la arhitectura vremii sale (şi în special de la tradiţia beaux-artistă în care s-a format la Paris) la experiment şi inovaţie cu ingredientele arhitecturii vernaculare munteneşti, precum şi fondarea unei Şcoli Naţionale, cu urmaşi care să continue opera Maestrului fondator. Aici, sunt de discutat opere şi proiecte ale lui Ion Mincu mai puţin cunoscute şi / sau interpretate, precum proiectul său pentru primăria Comunei Bucurescilor (ospel municipal), dar şi relaţia sa cu arhitectura vernaculară locală, cu influenţele maure şi / sau turceşti şi cu alte (re)surse naţional-romantice ale epocii. Nu ştim, de pildă, adevărata sursă a influenţelor maure din lucrările maestrului. Sunt ele absorbite din spaţiul fostului imperiu otoman (proximitatea teritorială dintre România abia independentă şi fostul imperiu suzeran ar justifica această ipoteză), sau sunt influenţa Cataluniei?

O atenţie specială ar fi de acordat polemicii Mincu / Tzigara-Samurcaş cu privire la restaurarea şi completarea bisericii Stavropoleos. Mincu a inventat în spiritul unei lucrări originale, susţinând că, prin această adăugire, ansamblul câştigă claritate şi identitate. Astăzi, când nu mai ştiu decât puţini ce s-a întâmplat, biserica a căpătat, într-adevăr, şi aparenţa de autenticitate integrală.

b) O analiză comparativă a pavilioanelor de la expoziţiile şi târgurile universale / internaţionale de la finele secolului al XIX-lea (cel al lui Mincu însuşi, pentru expoziţia universală de la Paris din 1890, care a rămas cunoscută doar bucureştenilor, ca Bufet de la Şoseaua Kiseleff) şi până la jumătatea secolului al XX-lea. Lipsite de constrângerile funcţionale ale feluritelor edificii care se construiesc în paralel în ţările participante, pavilioanele naţionale expun modul în care ţările (regimurile) respective doresc să fie văzute de către celelalte naţiuni (regimuri). Apogeul unuia asemenea regim al reprezentării îl reprezintă expoziţia de la Paris (1936), respectiv târgul mondial de la New York (1939). Pavilioanele regale ale României de la aceste două evenimente dau seamă despre exact aceste procese de angajare identitară prin arhitectură, în care identitatea presupune participarea la moşteniri comune (ŞI noi suntem latini / romani, sau ŞI noi suntem bizantini), dar şi despărţirea, prin unicitate şi fuziuni originale, de contexte diluante (DOAR noi suntem şi latini şi post-bizantini).

c) O analiză comparativ-critică a textelor şi operelor reprezentative [(mai ales a edificiilor administrative şi al edificiilor de cult ortodox, şi (greco)catolic)] ale arhitecţilor implicaţi în configurarea unui discurs identitar mai mult sau mai puţin original (orice va fi însemnat asta în diferitele contexte temporale), în special în raport cu problemele legate de: i) scara precedentelor vernaculare; ii) identitatea etnică a constructorilor diferitelor precedente; iii) rolul modernismului în raport cu efortul de etnicizare, localizare a discursului ideologic, dar şi arhitectural.

Studiul trebuie să aibă un caracter interdisciplinar, în sensul co-prezenţei elementelor de filozofie a identităţii; istoria arhitecturii şi a proceselor de contextualizare a acesteia; istorie politică; şi istoria arhitecturii bisericilor din România, după independenţă, după unirea din 1918 şi, mai ales, după autocefalie (1925) - din perspectiva discursului identitar, aşa cum el a fost formulat de la început de Ion Mincu însuşi.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer