Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Detergent


Ioana Bâldea Constantinescu

21.08.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nu mă gândesc la ele de câte ori îmi merge mai rău. Mai plat. Mai aiurea. Le revizuiesc, însă, periodic. Le împart în realităţi şi ficţiuni care-mi fac bine, care îmi vorbesc, pe limba mea, despre o lume frumoasă, înspre care merită să deschizi ochii cu entuziasm. Succesiunea lor sfidează ierarhiile. O refac mereu şi comorile mele, sporite, când am noroc, îşi negociază numerele de ordine, cu excepţia primului punct, care nu se schimbă niciodată.

1. Câteva chipuri şi nume, cu privirile colorate şi calde proprii fiecăruia. Deja, dacă sunt câteva, înseamnă că eşti un om bogat.
2. Râsul de la douăzeci de ani, când îl citeam pe David Lodge. De câte ori reuşesc să-l multiplic, în altă carte, în altă bucăţică de viaţă, mă bucur şi-mi aduc aminte de prototip.
3. Portretul Papei Iuliu al II-lea, de Rafael. Pentru că m-a făcut să amuţesc de emoţie. Mi s-a mai întâmplat, de atunci, de multe ori, să rămân fără grai în faţa unui tablou. Cred că mi se întâmplase şi înainte. Cumva, aceea a fost, însă, cea mai intensă întâlnire pe care am avut-o cu un tablou. O ţin foarte bine minte.
4. Plaza Mayor, la Madrid şi Place des Vosges, la Paris. Vin numai poveşti frumoase de-acolo.
5. Parfumul de portocală. E al meu. E madlena mea proustiană.
6. Sonetul X, de Garcilaso de la Vega. A fost odată ca niciodată un cavaler celebru al Secolului de Aur Spaniol care, dincolo de faima lui de războinic, a lăsat în urmă o istorie cu endecasilabi, lexic somptuos, referiri mitologice şi un veritabil catalog liric al iubirilor lui tenebroase de senior toledan. Niciodată n-am reţinut cum se combină, în acest poem trist, atipic, simplu, ritmul eroic cu cel safic, catrenele cu terţetele şi aşa mai departe. E brutal de frumos, însă. Ultimele şase versuri închid în ele o lume întreagă.
7. Umberto D., filmul lui Vittorio de Sica. Aproape toată lumea care mă cunoaşte ştie lucrul ăsta despre mine. Că acest film alb-negru, din 1952, îmi rulează des în minte. Cred că şi pentru că mintea mea nu a mai fost niciodată aceeaşi, după prima proiecţie.
8. Lapislazuli. Piatra. Culoarea. Culoarea...
9. Jardin du Luxembourg, unde Marius o întâlneşte pe Cosette.
10. Foarte des, în ultimul an, Coro a bocca chiusa, din Madama Butterfly, de Puccini. Trei suflete pierdute în noapte. Două se pierd în somn, unul în uitare. Muzica e linişte şi liniştea durere. Zorii vin nemiloşi să dezvelească un adevăr grotesc. În liniştea durerii, muzica, risipită în cele mai adânci straturi al fiinţei, continuă. Mă înfioară tabloul ăsta.
11. Zidurile bucureştene pe care scrie priveşte cerul. Îmi plac. Mă fac să zâmbesc.
12. Un crâmpei de vis diurn, tot cu nasul într-o carte. Cald. Toropitor. Grădina lui Jay Gatsby scufundată în lumină de felinar şi valuri de organza, în şampanie, jazz şi o stare de bine neameninţat de nimic. Merg şi eu la petrecerea asta...

Sunt câteva din locurile unde mă refugiez mental. Îmi fac bine. Cred că alcătuiesc genul de colecţie eclectică indispensabilă supravieţuirii spirituale a unui om. Locuri în care îţi tragi sufletul şi te mişti - o clipă, o oră, o zi, cine ştie, neatins de micile mizerii din jur, de realităţi pe care nu, nu simţi nevoia să le aprofundezi, pentru că sunt, cumva, toxice. Ni se întâmplă tuturor, cred, să simţim aşa. Pe câteva dintre ele le-am revizitat şi azi. Mi-am adus aminte de un lucru pe care mi-l spunea, mai în glumă, mai în serios, mama, în copilăria mea:
Cu noroi poate să arunce oricine. Din nefericire pentru cei care o fac, e genul de pată care iese, întotdeauna, la spălat.

Avea dreptate.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer