Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Istanbul (1)


Augustin Ioan

28.08.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mimar (arhitect, în turcă) Sinan Paşa este, probabil, cel mai mare arhitect pe care l-a avut vreodată imperiul otoman. A scris şi un tratat în care a explicat cum îşi proporţiona moscheile, după un sistem complet ne-iudeo-greco-creştino-european, dar nu mai puţin logic şi coerent interior. Cifrele şi numerele implicate sunt extrase, evident, din Coran şi din viaţa lui Mohammed. În definitiv, acest lucru este consistent în ordine simbolică: moscheile sunt o reprezentare stilizată chiar a casei, a gospodăriei (oikos) a Profetului, de la Mecca. Dar numerele în sine nu sunt atât de relevante, pe cât vrea să ne facă să credem estetica obiectivă, care ne spune că proporţiile de tipul cvartei sau octavei sunt frumoase în sine pentru că dau un sunet plăcut urechii. Dimpotrivă, un sistem alternativ de proporţionare, precum cel folosit de Mimar Sinan Paşa, ne dovedeşte că nu ce înseamnă cutare cifră sau număr pentru un grup de oameni este relevant, ci coerenţa de ansamblu, dată de un concept descoperit abia la finele anilor şaptezeci de Mandelbrot: simetria în cascadă, sau auto-similaritatea. Pentru că nu atât o dimensiune sau o singură porţie dă eleganţa unui ansamblu, ci completa, fractalica utilizare la toate nivelurile de complexitate a unui sistem de proporţionare, acelaşi.

A scris şi memorii arhitectul nostru. Din ele ştim amănunte despre viaţa şi opera sa. Spre pildă, iată următoarea întâmplare. La Suleymaniye, rămăsese în urmă cu lucrările (au durat, cu totul, cinci ani, ceea ce mi se pare rezonabil şi după standarde contemporane, necum pentru secolul al XVI-lea), iar sultanul, furios, i-a cerut un ultim termen! Două luni, a şoptit pierit arhitectul , scriind ulterior că Allah cu siguranţă i-a pus acele cuvinte în gură. Sultanul a plecat furios, dar nu a uitat să-l pună pe vizir să verifice dacă nu a înnebunit Sinan cu adevărat şi strică acum tot ce-a făcut: cum să termine-n două luni când el lucrează de cinci ani şi-abia se vede ce-a făcut? Nu ar fi fost singurul artist nebun, mai este unul care se semna, în Japonia, drept Cel înnebunit după pictură.

În fine, arhitectul înfricoşat de ce a promis, spre pierirea sa proprie, sultanului însuşi, se mobilizează, angajează, plăteşte din buzunarul propriu etc. Bref, intră în transa suprafirească pe care toţi cei ce avem predări importante o cunoaştem (păstrând, desigur, proporţiile) şi, după două luni, la zi, vine padişahul. Moscheea - gata. Sinan îngenunchează în ţărână şi îi dă cheia moscheii, să o deschidă comandantul credinţei, cum ar veni, pentru prima oară. Observaţi, apropo, analogia cu slujba de sfinţire de la noi, când bate-n uşă episcopul: Deschideţi, să intre Împăratul Slavei... Recomand arhitecţilor să citească textul slujbei de târnosire a unei biserici, la care am avut fericirea să particip deja de câteva ori în viaţă. Există o versiune tradusă / scrisă într-o splendidă limbă română de început de secol al optsprezecelea de nimeni altul decât de Inochetie Micu (Klein), foarte probabil în vremea exilului său roman.

Sultanul, călare, dă ocol şi se uită la moschee, pierit de emoţie (înţeleg prin ce-a trecut, locul este uluitor), se întoarce apoi către suită şi întreabă:
- Cine este cel mai îndreptăţit să deschidă uşa acestei minuni?
La care suita:
- Efendi Sinan Paşa, că a lucrat ca un nebun cinci ani!

Nu ştim, or fi zis, n-or fi zis, dar aşa reiese din memorii; probabil, chiar sultanul, doar el, a putut concede aşa ceva. Atunci, s-ar fi întors Suleiman către arhitectul său, care tot cu fruntea-n ţărână stătea, şi i-a zis:
- Aşa e, Efendi Sinan Paşa, domnia ta meriţi cel mai mult, aşadar domnia ta o vei deschide pe aceasta...




Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • o posibila intrebare
    Idu Mihai, 28.08.2012, 14:28

    As spune doar ca usa aceea in care bate episcopul ar trebui sa fie astfel construita incat sa nu poata fi deschisa decat din interior. O singura data intr-un an, de Paste ...
    Iar oamenii sa foloseasca, in mod obisnuit, o usa laterala.
    La cate biserici ati vazut asa ceva ?

Spacer Spacer