Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Scena


Ioana Bâldea Constantinescu

18.09.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În ce carte mai locuiesc.
Cam despre asta ar trebui să fie Locul de citit. Teoretic. Despre ce se întâmplă în orele, zilele, anotimpurile interioare în care ne lăsăm invadaţi de ficţiunea altcuiva. Adică despre cum ne îndrăgostim, statornic sau pasager, de o poveste.

Ei bine, de câteva zile, imaginaţia mea, o persoană de felul ei dificilă şi cam sucită, locuieşte pe o scenă.
În traducere liberă: citesc (citesc e foarte mult spus, răsfoiesc, mai degrabă) Shakespeare. Staging the World, de Jonathan Bate şi Dora Thornton, catalogul expoziţiei dedicate lui William Shakespeare şi scenelor epocii lui de la British Museum. E fascinant. Ce însemna să iubeşti, să ucizi, să mori, să te mistui în Renaşterea engleză şi, mai ales, care era convenţia reprezentării lor - cam asta e tentaţia dintre paginile lui. Efortul unui asemenea tur de forţă prin Londra teatrelor secolului al XVII-lea ne dezvăluie un Shakespeare transgresiv, o cultură a actorului şi a scenei de o frumuseţe rară, dar şi un public versat, nesăţios, probabil extrem de receptiv şi, deopotrivă, generos şi neiertător.

E o lume în care se disting The King's Men, compania lui Shakespeare şi nemilosul ei manager, John Hemminges, cel mai cunoscut magician englez al tuturor timpurilor, John Dee, angajat la curtea împăratului Rudolf al II-lea, Edward Alleyn, actorul prin excelenţă, probabil primul star al Renaşterii, Christopher Marlowe, competitorul cel mai de temut al lui Shakespeare, Ducele de Rutland, ultimul patron al acestuia, Sir Thomas Roe, primul ambasador englez în India mogulă sau exoticul Abd el-Ouahed ben Messaoud, ambasadorul marocan la curtea Elisabetei I, "nobilul maur" care a câştigat graţiile reginei şi i-a servit lui Shakespeare drept model pentru Othello.

Scena Teatrului Globe nu e numai un must-see£ londonez. E, mai degrabă, punctul de origine al geografiei pieselor shakeaspeariene - pe ea s-au născut şi au decăzut, sub ochii unor spectatori acaparaţi ca de un I-MAX al epocii lor, Roma şi Messina, Veneţia şi Cipru, Scoţia şi Florenţa, Egiptul şi Antiohia, Sicilia şi Troia, Mauritania şi Navara, Danemarca şi Franţa.

De reţinut şi faptul că scena de la Globe, cea pe care un om a imaginat... o lume, e strict simbolică. Ideală. Iluzorie. Cel mai adesea, itinerantă. Actorii teatrului Globe sunt în permanent turneu, în funcţie de reşedinţa curţii regale. Iar curtea Elisabetei, o femeie deloc statornică, se mută când la Greenwich, când la Whitehall, când la Windsor, când la Richmond şi tot aşa. Scena, împachetată în grabă, o urmează pretutindeni. Elisabeta e dependentă de teatru aşa cum alţi monarhi sunt dependenţi de opiu. Aceasta e arta în care se regăseşte cel mai bine, iar talentul master Shakespeare, susţinut, din umbră, de influenţii săi protectori, ştie să speculeze versatilitatea minţii reginei, nevoia ei permanentă de un nou imbold imaginativ.

Pentru ea nu se dă în lături de la extravaganţe care obiectualizează lumea reprezentată de dragul suveranei. Pe scena shakespeariană prototipică se recreează scene de harem, se etalează porţelan chinezesc, se flutură săbii de Toledo, lucesc diamante şi rubine indiene, se poartă cămăşi tivite cu dantelă şi sărutări furate pe sub cape de catifea vişinie.

Punerea în scenă a acestei perpetue călătorii în timp şi spaţiu este, în sine, un spectacol grandios. Pentru publicul de-atunci ca şi pentru cititorul / vizitatorul de azi.

Timpul meu cu albumul (pentru că asta este, până la urmă, un album, graţie ilustraţiilor care se dezvăluie luxuriant din umbra unei cortine mentale) e puţin şi expiră repede. Acum, de exemplu, chiar trebuie să-l închid. E târziu şi mai am multe de făcut. Plus că-mi place imaginea pe care mi-o oferă pagina 64. Tripartită, elegantă, subtilă. Un Shakespeare între două vârste, deja devorat de melancolie, ca în sonetul XIX, în plan textual, o superbă tapiserie de mătase de la Victoria and Albert Museum care surprinde, în plan ilustrativ, o serbare curtenească şi, în sfârşit, un vers desăvârşit de simplu, din Cum vă place, care se naşte undeva, între dulceaţă şi tristeţe: I remember when I was in Love.

Cortina cade grea, cu foşnet înfundat de copertă.
Frumos...

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer