22.09.2012
Azi a fost greu. Sufocant. Se simte miros de neuron prăjit. Rotund, egal, clar, prinţul William Lobkowicz pe înregistrare. Hlizită, eu, la telefon. Metalice, cu zgomot de fond, vocile noastre, a mea şi a lui Alexandru Pavel, pe dublaj.
"Măi, nu-mi vine să cred..." De pe display unda sonoră se pliază cuminte atunci când Bogdan îi aplică filtre, editează, copiază şi recopiază. Bogdan e magicianul nostru personal de la butoane. Îi zicem the soundmaster. Azi e supărat, însă. A fâsâit un microfon. Nu era din cabina lui, dar de reparat, tot el trebuie să repare neajunsul.
"Se mai simte?" S-a întors la mine. Să zic. Alb sau negru. Numai că eu am capul cât o baniţă şi răbdarea în cădere liberă. Vreau să ilustrăm, să trecem la montaj, să băgăm efecte, muzică...
"Aşa, un pic de tot... Merge dacă-i punem cortină pe dedesubt."
"Păi nu, hai întâi să mai filtrăm..."
 
Cine m-o fi pus să spun că se mai simte? Ah, îmi vine să-mi dau palme! Şi am şi hibrid la şi jumate...
"Salut! Stau şi eu un pic la voi la montaj? Am interviu şi nu-mi răspunde nimeni la telefon... sunt frântă azi şi mai am şi reportaj de făcut diseară... Da' ce-aveţi?"
 
Mă şi miram să nu simtă Adina mirosul de creier încins.
"Fâsâie suprapunerea".
"Hai că nu mai fâsâie aşa tare!" fac eu împăciuitor.
"A!"
 
Mai trec, aşa, minute de suspans... Tăcute.
"... măi, eu vă las..."
"Stai!", face, Bogdan şi cu mine la unison.
"Mai fâsâie?"
 
Mă uit la ea rugător.
"Mmmmmmmmmmmmnu prea."
 
Aoleu... o să filtrăm din nou...
 
Realitatea e că, până la urmă, graţie lui Bogdan, vocea din română seamănă cu cea în engleză. Revoluţia de catifea, castelele familiei Lobkowicz, scrisorile primite de strămoşul lui William, Maximilian, de la Beethoven, tablourile de Rubens, mobilierul florentin, împrumuturile enorme la bănci şi necazurile financiare ale unui absolvent de Harvard procopsit, din senin din iarbă verde, în anii 2000, cu 17 castele în Cehia, toate încap într-o povestea cu sound aristocrat. Non-metalic. Sau, măcar, aşa ni se pare nouă că le auzim.
 
Răsuflu uşurată...
"Uite, ţi-am adus asta...". Cu zâmbet, Adina mi-a strecurat o cărticică despre un scout în materie de parfumuri artizanale - Alexandra Paven,"povestea" ei urbană de joi. O poveste cu esenţe... de poveste! De câmpuri de lavandă topite ca într-o carte de Süskind!
"Îţi place? Vai, am ştiut că o să-ţi placă!" se înseninează şi chicoteşte ea complice.
 
Dau să-i răspund, cucerită de broşurica din care se ridică efluvii de bergamotă, iasomie şi verbină, când...
"Nu mai fâsâie! Gata! Voi mai auziţi ceva?"
 
... se reinstaurează, peste tot şi toate, mirosul de neuron încins.
"Măi, eu vă las că am hibrid..."
"Păi şi noi... Bogdan, sun, da? Facem interviu!"
 
Oraşul, complice şi el, se ascunde în poveştile cu prinţi postmoderni şi parfumuri recreate într-o altfel de urbanitate. Îşi deschide larg ferestrele. Îşi adulmecă portiţele de scăpare. Introduce parola în telefon, formează numărul, zâmbeşte candid către soundmaster...
"Ioana, mai fâsâie suprapunerea?"
 
Ferestrele se închid. Gura de aer proaspăt se epuizează instantaneu. Hibridul se amână peste cinci minute.
"Păi... puţin, foarte, foarte puţin!"

***
Oraşul vorbeşte - O emisiune Radio România Cultural, difuzată marţea şi joia de la 14:30 la 15:00 şi realizată de Ioana Bâldea Constantinescu şi Adina Dragomir.

0 comentarii

Publicitate

Sus