Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Muzică  Sageata  Clickantabil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pur şi simplu... "Diva"


Oltea Şerban-Pârâu

11.03.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Chiar Diva este titlul celui mai recent album lansat de Angela Gheorghiu la EMI Classics, casa de discuri care deţine din 1998 exclusivitatea înregistrărilor ei pentru recitaluri solo, albume de duete şi opere integrale.

Între 8 şi 10 martie, cea mai cunoscută cântăreaţă de operă româncă a momentului a revenit în ţară în primul rând pentru a prezenta acest album, dar şi pentru a se întâlni cu cei care o admiră din depărtare, dar nu o pot auzi decât prin intermediul discurilor sau filmelor. Pentru că Angela Gheorghiu este una dintre puţinele cântăreţe de operă al cărei impact s-a extins de pe scena lirică spre lumea filmului. Personalitatea glasului ei şi registrul extrem de larg, ca şi uşurinţa cu care abordează diverse stiluri şi epoci ale istoriei operei i-au oferit ocazia de a avea deja un repertoriu extrem de larg şi complex. De altfel, CD-ul Diva este chiar un album de arii, care pune în evidenţă tocmai această diversitate stilistică proprie Angelei Gheorghiu.

Dacă zilele trecute cânta la Covent Garden rolul Amelia din Simone Boccanegra de Verdi, luna martie nu se va încheia fără alte două apariţii la Lisabona (22 martie) şi Barcelona (26 martie). Din catalogul ei discografic la EMI Classics amintim ca opere integrale Romeo şi Julieta de Gounod, La Rondine de Puccini, Manon de Massenet şi Carmen de Bizet. Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale anului 2004 este pentru Angela Gheorghiu apariţia tocmai în acest din urmă rol – Carmen – într-un spectacol cu totul deosebit, versiune în aer liber a operei ce va fi pusă în scenă de Carlos Saura în perioada 2 - 12 septembrie 2004 în spaţii emblematice din Sevilla, pentru un public ce este estimat a ajunge la 8.000 de persoane pentru fiecare reprezentaţie. Lucrarea va fi prezentată chiar în oraşul în care se petrece acţiunea operei, sub bagheta lui Lorin Maazel, în timpul primei ediţii a Festivalului muzical internaţional de la Sevilla. Primele două acte vor fi prezentate în Piaţa Spaniei, în sudul vechii manufacturi regale de tutun, actul al treilea va avea loc în parcul Maria Luisa, iar ultimul în arenele din Sevilla, unele dintre cele mai frumoase din Spania, malurile fluviului Guadalquivir urmând a fi decorate în stilul epocii. Eroina va fi interpretată de Angela Gheorghiu, iar Don José de Roberto Alagna, în timp ce Ruggero Raimondi va fi Escamillo.



Albumul... Diva

Într-un vârtej al valorilor în care extremele se întâlnesc pierzându-şi astfel înţelesul, titlul de diva asociat unei personalităţi artistice, fie că este el acordat sau însuşit fără scrupule nu face, desigur, excepţie.

Iată de unde bucuria iubitorului de muzică, fie el specialist sau nu, atunci când întâlneşte un produs muzical ce nu înşală cu nimic aşteptările sugerate de titlul de pe copertă. Am scris cu bună inenţie despre bucuria iubitorului de muzică pur şi simplu, pentru că cel mai recent album al sopranei Angela Gheorghiu editat de EMI Classics şi intitulat Diva depăşeşte prin forţa conţinutului său cercul exclusiv al celor împătimiţi doar de arta lirică.

Ce reprezintă cu adevărat acest album pentru artista română aflată într-o perioadă de graţie a carierei în acest moment ? Cu siguranmţă răspunsul se află numai în posesia sopranei. Pentru cei ce au avut şi vor avea însă ocazia de a-şi satisface curiozitatea ascultând CD-ul, receptarea modului în care soprana Angela Gheorghiu a reuşit să acopere un repertoriu atât de divers într-o manieră atât de motivată şi de personală este pe deplin convingător. Cuprinzând arii ce invită la adevărate salturi, atât stilistice cât şi de ambitius şi culoare vocală, de la Händel la Puccini, trecând prin Bellini, Verdi, Charpentier şi Rossini, strălucind convingător în roluri tradiţional cântate de mezzo-soprane precum Carmen din opera omonimă a lui Bizet sau Charlotte din Werther de Massenet, colecţia de arii celebre ne pune în faţa nu doar a unei voci pline de personalitate, ci şi a unei înţelegeri a textului muzical ce se alătură argumentelor ce conving asupra locului privilegiat şi meritat pe care Angela Gheorghiu îl ocupă în rândul celor mai importante soprane ale lumii la momentul actual.

Ceea ce impresionează însă cu adevărat nu este latura ce ţine de performanţă, de palmares. Ci faptul că putem face cunoştinţă cu o colecţie de înregistrări realizate de-a lungul mai multor ani, desigur selecţionate, care au însă în comun o mare atracţie asupra auditoriului, exercitată de vitalitatea personajelor întruchipate în ariile respective. O colecţie de stări afective pline de intensitate copleşesc prin dozajul nuanţelor, prin minuţia trecerilor dinamice, prin adaptarea vibrato-ului şi a culorii vocale la stilul compozitorului, toate acestea purtând amprenta inconfundabilă a unei voci binecuvântate cu trăsături timbrale distincte, a unei charisme ce vine să întregească strălucitoarea panoplie a celor mai cunoscute glasuri ale lumii care au avut posibilitatea de a aborda un repertoriu atât de divers.

Greu de spus, aşadar, dacă acest album reprezintă un moment de bilanţ, de încheiere a unei prime etape a unei cariere excepţionale sau doar un nou pas pe calea unei maturităţi artistice în care o voce binecuvântată de Dumnezeu, dublată de o muncă fantastică şi o inteligenţă muzicală în perpetuă căutare, ne va aduce noi bucurii într-ale înţelegerii Marii Muzici. Ştim însă că soprana Angela Gheorghiu, aşa cum se înfăţişează ea publicului prin intermediul acestui nou CD, este o adevărată divă. Adică o artistă responsabilă de povara uriaşă a propriului talent. O dulce povară purtată pe umeii puternici ai unei artiste căreia îi dorim norocul pe care cu siguranţă că viitoarea ei carieră îl merită pe deplin.

Oltea Şerban-Pârâu



Angela Gheorghiu : "Sunt tipul de artist care iubeşte înregistrarea"

Ne aflăm în prima parte a unui an foarte bogat pentru Angela Gheorghiu. Foarte interesantă mi se pare producţia Carmen în regia lui Carlos Saura preconizată pentru luna septembrie la Sevilla. Există o legătură între înregistrarea integrală a operei pentru EMI Classics anul trecut şi acest nou proiect scenic ?
Înregistrarea operei Carmen a fost ca un fel de vis, un fel de examen pe care l-am trecut de una singură... Mi-a plăcut foarte, foarte mult... Faptul că acesta este într-adevăr cel mai recent disc de operă şi că voi participa la montarea superproducţiei lui Saura este însă o coincidenţă. Este vorba despre o idee destul de curajoasă, o coproducţie internaţională... Tenorul de data aceasta nu o să fie Roberto Alagna, pentru că în acelaşi timp există şi un alt proiect, pentru un alt film... Prima dată ni se întâmplă să avem opţiuni diferite. El a ales Paiaţe, eu am ales Carmen. În consecinţă, ca tenor cred că o să fie un italian, un tânăr care cântă de vreo doi-trei ani. Sperăm că o să fie bine, mai multe detalii nu vă pot spune... În orice caz este la Sevilla, în aer liber, acolo unde se petrece acţiunea. După ce se termină partea de spectacole, eu rămân încă 10 zile şi continuăm filmările. Sunt puţin speriată de tot angrenajul acesta tehnic, pentru că publicul o să se mişte dintr-o parte în alta, noi de asemenea... E ceva foarte curajos, sper că o să iasă bine.

Revenind la albumul Diva, pretextul prezenţei la Bucureşti în acest moment... Cuvântul diva desemnează o arie largă de calităţi ce pot fi asociate unei personalităţi artistice. Cu care anume dintre calităţile divei v-ar plăcea să fie asociată soprana Angela Gheorghiu ?
În general diva a fost asociată cu ideea sopranei care venea numai cu aerul că ar dori să facă ceva, fără a da în schimb mare lucru, cu un caracter dificil, fără a dărui ceva cu adevărat important... Diva înseamnă lucruri negative. În acelaşi timp, diva este un cuvânt care vine de la divin, de la ceva deosebit... În orice caz, un artist este un om deosebit, trebuie să fie un om deosebit. Există o stare specială în tot ce faci, nu numai din punct de vedere artistic... Contează cum vorbeşti, cum te prezinţi, cum te comporţi cu colegii, cu publicul, chiar şi în familie... Eu niciodată n-am putut să mă împart, nu mă pot tăia în două, să spun că asta este Angela cea de acasă şi cealaltă este cea de pe scenă. Cu atât mai mult cu cât, fiind căsătorită cu un tenor, cu un cântăreţ foarte important, noi suntem şi colegi... Se pare că nu s-a întâmplat niciodată în istorie ca o soprană şi un tenor să fie împreună la o vârstă atît de fragedă şi să facă o carieră în acelaşi timp, în aceleaşi teatre. Am reuşit să ne înţelegem, să ne acceptăm şi să ne preţuim foarte mult. Iar toate acestea ajută foarte mult pentru a merge mai departe.

În acest album daţi viaţă unei palete foarte largi de roluri, ele au fost înregistrate în perioade foarte diferite, fiecare are povestea lui. Care este relaţia dumneavoastră cu procesul înregistrărilor discograficevocal, emoţional, intelectual ?
Eu sunt tipul de artist care iubeşte înregistrarea. Sub nici o formă nu sunt de acord cu Sergiu Celibidache, care nu a agreat niciodată înregistrările. Acestea sunt singurele dovezi ale unui interpret despre ceea ce a fost, despre ceea ce a dăruit lumii. Din alt punct de vedere, înregistrarea marchează foarte clar momentul în care tu, ca artist, ai avut o idee anume. Noi cântăm partituri care sunt aceleaşi de o sută, de două sute de ani. Fiecare vine cu altă educaţie, cu altă idee, cu un alt stil şi de aceea, aceeaşi muzică este întotdeauna altfel. În sala de înregistrare, prima repetiţie cu orchestra este, pentru mine, prima zi de judecată, în sensul că orchestranţii sunt profesioniştii care mă judecă prima oară. Şi e foarte important. Eu niciodată nu mă gândesc să dăruiesc mai mult sau mai puţin, fie că sunt cu pianistul meu, în faţa orchestrei sau corului, fie că sunt cu un public de 2000 de persoane... Atunci când mă aflu în sala de înregistrări încerc să fiu întotdeauna cât mai... "adevărată" în ceea ce îmi cere textul şi partitura. Cred foarte mult în disc.

În ultimul timp înregistraţi cel mai mult la EMI Classics. Discul de muzică românească pe care l-aţi amintit ca proiect apropiat va apărea tot la EMI. Ce elemente aveţi deja conturate pentru conţinutul lui ?
Nu vreau să spun prea multe înainte. Într-adevăr, există în proiect pentru anul viitor un album care să cuprindă exclusiv piese româneşti, de la muzica veche, până la cea modernă, inclusiv pop. Dar nu este prima mea iniţiativă discografică de proporţii privind muzica românească. Haideţi să ne amintim de un disc în care am cântat foarte multă muzică românească şi de la care am amintiri extraordinare. Discul se numeşte Mysterium, a apărut la DECCA şi atunci am apelat pentru prima oară – cred că este un eveniment istoric pentru muzica ortodoxă românească –, la orchestraţii, realizate pentru o muzică prin excelenţă vocală. Am avut atunci ideea de a invita corul Madrigal şi ei s-au comportat într-un mod profesional extraordinar. I-au plăcut toţi muzicienii din Londra, chiar şi prinţul Charles i-a plăcut atât de mult încât după ce s-au terminat înregistrările i-a invitat numai pe ei la o ceremonie dintr-o biserică londoneză. Muzica românească nu este pentru mine un chin sau o datorie... E o plăcere şi prin ea vreau să-i fac pe oamenii din afara României să vadă o altă lume, să cunoască un alt stil, să simtă inima şi inspiraţia altor oameni. Pentru că ei nu au cunoştinţe despre această muzică, nu înseamnă că ea e mai puţin importantă sau că nu are valoare.

Aţi spus că vă iubiţi rolurile considerându-le ca pe un fel de copii ai dumneavoastră. Dat fiindcă muzica îi aparţine compozitorului, cuvintele libretistului, ce-i aparţine sopranei Angela Gheorghiu în această ecuaţie?
Nu se poate fără interpret... O lucrare dramatică, un text, o piesă de teatru sau o lucrare muzicală, dacă nu beneficiază de un interpret rămâne doar o bucată de hîrtie undeva, uitată într-un sertar... Nu se poate aşa ceva... Îmi aduc aminte că şi Farinelli era convins de lucrul ăsta. Este vorba despre un circuit continuu al inspiraţiei. Chiar atunci când reiau un rol, în fiecare an găsesc alte lucruri... Nu e nimic original în ce vă spun. E ca în cazul lecturii, nu ? Oricare dintre noi, dacă avem în bibliotecă orice fel de carte, un volum de poezie, să spunem... O citim cînd avem 15 ani, 30 de ani, 60 de ani şi de fiecare dată o percepem şi o înţelegem altfel. Aşa este şi cu muzica. Interpretul îşi aduce tot sufletul pe tavă, să spunem aşa, tot bagajul lui de bucurie, de tristeţe, de înţelegere şi totul devine mai interesant, nu este plictisitor...

Înţeleg că nu aveţi o reţetă anume în abordarea rolurilor...
Chiar dacă ar fi, nu v-aş spune-o, ar fi secretul meu...



Este de acum o evidenţă faptul că atât vocea cât şi interpretările dumneavoastră sunt purtătoare ale unei amprente personale deosebite. Aţi putea descrie cumva acest element recognoscibil...
Primul lucru despre care aş vorbi şi de care am fost întotdeauna conştientă este timbrul pe care mi l-au dat Dumnezeu, mama şi tata. Aceasta este una dintre calităţile esenţiale ale unui interpret vocal. Este elementul primordial pentru orice gen muzical. Cât despre celelalte, prefer să le remarce şi să le comenteze cei care mă ascultă...

De multe ori aţi spus că părerea dvs. este că publicul nu trebuie să vină în sală pentru o acută. În această idee, cu ce anume ar trebui să plece publicul de la un spectacol cu soprana Angela Gheorghiu ?
Eu la fiecare spectacol încerc să dau absolut tot ce cred eu că am mai bun în seara respectivă. Niciodată nu plec de acasă la un recital, la un spectacol, cu alte gânduri. Nu suntem maşini, nu poţi să programezi nimic. Vocea este un instrument pe care nu-l poţi controla. Întotdeauna eşti ca şi cum ai avea o sabie a lui Damocles asupra capului. Nu ştii niciodată cu exactitate ce ţi se poate întâmpla. Bineînţeles, între artişti unii sunt mai siguri, alţii mai puţin siguri, e adevărat. Eu întotdeauna îmi doresc – şi acesta este lucrul primordial pentru mine ca artist – să slujesc textul muzical. Dar trebuie să recunosc, după experienţa pe care o am (şi în sălile româneşti de spectacol şi în toată lumea, indiferent de naţia pe care am întâlnit-o), că oamenilor, publicului de operă, le place să vină ca şi la coridă. Aşteaptă acutele, aşteaptă să te judece, aşteaptă să greşeşti, chiar dacă mulţi spun contrariul. E adevărat că într-o sală de spectacol există oameni care vin pentru prima oară, oameni care vin numai ca să fie văzuţi, există critici care vin să vâneze greşeli, dar există şi oameni care vin într-adevăr să vadă un spectacol şi să plece cu emoţia de la... un spectacol de operă sau vin pentru un anumit cântăreţ. Mi se întâmplă să văd aceleaşi feţe, sunt sute de oameni pe care îi revăd în toată lumea, care fac voiajuri ca să mă vadă pe diferite scene. Ei sunt cei care vin pentru un artist şi sunt, să spun aşa, mai indulgenţi... Dar, în general, îmi pare foarte rău că trebuie să recunosc, mai ales în ceea ce priveşte soprana şi tenorul, spectatorii oamenii vin pentru a vedea o parte mai puţin ortodoxă, pentru a descoperi lucrurile negative, fie vocal, fie vizual ... Oamenilor le place, ca şi la jurnale, să fie impresionaţi de lucruri negative, din păcate. Iar de lucrul acesta trebuie să recunosc că sunt convinsă la ora asta.

Pentru că am ajuns şi la dimensiunea vizuală. Există Tosca, există Romeo şi Julietafilme de operăce mai urmează şi mai ales cât de importantă a devenit această dimensiune vizuală, actoricească, cinematografică în cariera dumneavoatră...
Am avut în România, la Bucureşti, o experienţă care mi-a folosit foarte mult în televiziune. Trebuie să recunosc că sunt prietenă cu camera, am învăţat să simt lumina... Pentru mine nu este o situaţie în care să mă simt stingheră. Mi-a plăcut foarte mult atunci când am filmat. Îm place să am o atmosferă familială, am nevoie de colaboratori care pot "fura" de la mine, din expresia mea, din ochii mei, din tot ce împărtăşesc eu ... Dacă am în jurul meu un angrenaj unde toate detaliile sunt bune, cei care fac imaginea, sunetul, luminile, machiajul, coafura, dacă totul funcţionează bine atunci voi fi mulţumită. Sunt foarte bucuroasă cînd văd filmările pe care le-am făcut şi văd că tot ceea ce ne-am propus cu toţii a ieşit. Este o experienţă extraordinară. În orice caz, dacă nu aş fi fost cântăreaţă de operă, actriţă sigur...

Care ar fi la momentul actual rolul filmului de operă în promovarea acestui gen. Credeţi că e important pentru popularizarea mai mare decât este a genului ?
Publicul de operă nu iubeşte filmul de operă, este foarte conservator... Îmi pare rău pentru ei pentru că nu ţin pasul cu moda. Mass-media trebuie să fie prietena noastră la fel cum este astăzi pentru modă, pentru film, teatru, pentru sportivi... Lumea este speriată de microfoane, de tot ce este nou... Eu sunt pentru toate lucrurile astea. Trebuie să le folosim, trebuie să fim în pas cu moda. Întotdeauna avem public nou (eu am public nou, slavă cerului)... Am întâlnit foarte mulţi tineri care au venit prima oară la operă văzându-mă pe mine în film. Astfel am câştigat noi fani. Eu cred foarte mult în filmul de operă, în concertele în care se foloseşte tehnica modernă şi cred că sunt foarte importante pentru publicul nou.

Virgil Oprina
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Alvin Ailey American Dance Theatre la Bucureşti (4.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Oedipe - 50
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Senzaţia şi clişeul (3.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Toamna simfonică (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Operă şi aer liber
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Muzica în mp3
Sageata Top nostalgic
Sageata Liter-Rock
Sageata UK top 50 - Acum 50 de ani


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer