09.10.2012
Citesc. O biografie a Mariei Callas. Foarte previzibilă, de altfel. Ochi migdalaţi, făcuţi cu tuş, boare de parfum Roger & Gallet, cuplul de servitori credincioşi, Bruna şi Ferruccio, scenele de la Scala, Metropolitan, Covent Garden, Arena di Verona, Meneghini şi Onasis, diva absolută şi îndelung speculatele ei tragedii personale.
 
Cartea, scrisă de Alfonso Signorini, are ritmul poveştii romanţate, lipsită de rezistenţă la clişeu şi benevol îmbibată de zvonul convertit în secret devoalat. Nimic special, până aici.
 
Ce e special, însă, e mitul. Literatura pe care continuă să o genereze. Apetitul publicului pentru deconstruirea unui personaj magnetic, valabil şi în cazul Mariei Callas, şi în al atâtor altora, de la García Márquez la Lady Diana. Legenda personală, uneori întreţinută de subiect, alteori iscată din micile detalii care fac deliciul poveştilor de tabloid şi nu numai, e un stimulent fantastic al unui imaginar colectiv îndrăgostit de o voce, de o scriitură, de un chip, de un stil vestimentar, de o versatilitate scenică, în sfârşit, de un cineva care iese din mulţime, care schimbă orizonturile de aşteptare, care trăieşte, parcă, mai intens decât media.
 
E genul de mit pe care-l consumăm în exces. Îl devorăm textual. Imagistic. Îl repunem în scenă. Vrem să ştim tot. Ce bijuterii, ce haine, ce diete, ce lecturi, ce emoţii, ce scene ascunse de indiscreta privire publică... De ce îi plăcea Audrey Hepburn, ce simţea după douăzeci şi opt de minute continue de aplauze, cum devenea Norma-Violetta-Tosca-Lucia.
 
Detalii. Colorate, e adevărat. Suculente, în unele cazuri. Şi, totuşi, atât de departe de elementul real de fascinaţie. De vocea care a amprentat un secol, de imaginea creată de o artistă care a hotărât să-şi fie, simultan, Pygmalion şi Galatee.
 
De citit, am să citesc până la sfârşit. E o lectură uşoară, de parcurs la finalul unor zile cu ore lungi. Marele ei merit, ca în cazul tuturor biografiilor de gen, nu este că-ţi dezvăluie personajul, ci că te trimite, mental, în arii unde trăieşte sonor Callas cea reală - hipnotică, iconică, învăluitoare. Scandalul şi triumfurile pălesc. Rămâne vocea, rămâne muzica... Boarea de Roger & Gallet se ridică, parcă, dintr-o notă. Cartea se închide. Callas cântă. Dincolo de poveştile cu Toscanini, Tebaldi, Jackie Kennedy, dincolo de ferestrele închise ale apartamentului ei parizian, dincolo de a câta, oare?, biografie romanţată, dincolo de buchetele enorme, cu peste 400 de trandafiri roşii, Callas cântă...
 
E suficient.

0 comentarii

Publicitate

Sus