Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Revoluţia digitală - re-evoluţia analogică


Bogdan Ghiu

14.10.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Un dispozitiv tehnologic integrat, deci mai mult sau mai puţin invizibil pentru profani, adică pentru simplii utilizatori, despre existenţa distinctă a căruia trebuie să recunosc că am aflat de curînd, de la un prieten exact cu atît mai bogat încît să-şi permită diverse "sibaritisme" tehnologice extra-uzuale, îmi oferă posibilitatea unei speculaţii, a unei fabule ştiinţifico-politice cred eu "ofertante" epistemic: o întreagă filosofie (etică, practică) a istoriei (gen decedat, ucis, avortat).

Este vorba de aşa-numitul DAC, Digital-to-analog Converter, prin care, simplu spus, adică fără a intra în snobismul unor detalii tehnice pe care nu le stăpînesc, nişte date sau un semnal codificate digital pentru memorare sau transmitere sînt re-analogizate pentru receptare.

Dacă am înţeles bine, astfel de dispozitive există, integrate, în aparaturile de redare audio-video curente, dar există şi separat, distinct, adică perceptibil, dar nu în magazinele comune, la preţuri mai mult sau mai puţin restrictive, de lux, în funcţie de capacitate.
 
Ce-mi spune mie, sintetic, adică metaforic, ca parabolă politică, existenţa unui astfel de dispozitiv?

  • - că nu putem simţi, acţiona, exista decît, vai, analogic, în "lumea reală";
  • - că acesta a devenit un lux al puterii, propovăduit ca dispărut şi demn de dispreţ, desuet, pentru cei săraci şi dominaţi, pentru cei dominaţi tocmai prin sărăcirea, prin digitalizarea propriei realităţi, a propriei percepţii;
  • - că tocmai înţelegerea re-analogizantă ar putea însemna, ca gest politic-mental paradigmatic, începutul eliberării, ca acces la realul integral, ca recucerire a întregii realităţi a realului: digital, noi nu mai auzim şi nu mai vedem totul, trăim artificial-"augmentat", într-o realitate simplificată, sărăcită, "nici nu ştim ce pierdem", de ce anume sîntem, tocmai astfel, furaţi; pentru că percepţia este oricum "analogică", re-analogizare, dar a unui dat "digitalizat", adică sărăcit; şi pentru că "virtualizarea" moleculară "naturală", "spontan`" este doar mimată, maimuţărită de către cea tehnologică (de aici, falsele lecturi, lecturile fals eliberatoare ale lui Deleuze-Guattari) etc.;
  • - că digitalizarea, virtualizarea nu reprezintă decît o ideologie şi o tehnică de subordonare politică prin re-diferenţiere ştiinţifică (refacere neîncetat artificială, adică naturalizată tehnologic, a "diferenţei ontologice" heideggeriene, ştiinţa fiind mînată de dorinţa de dominaţie, orice tehnologie putînd fi interpretată ca tehnologie de putere), prin traducere, simplificare şi fluidizare, prin "plasticizare" şi maleabilizare, pentru manipulare, a realităţii celor săraci: digital = global = neoliberal.

Digitalizare, adică sărăcire pentru memorizare şi transport, pentru deplasare şi delocalizare, a categoriilor şi a schemelor. Dominaţie prin extinderea şi generalizarea digitalizării (simplă fază tranzitorie, ca proces al tradiţiei înseşi: transmiterea codificată în simboluri), prin traducere binară accesibilizantă.
 
Imaginea, ca mesaj-simbol al epocii actuale, este un pericol politic. Ea trebuie dezarmorsată, digitalizată, simplificată, tradusă, fluidizată, căci nu se ştie ce putem vedea, afla din ea, cum am putea să o folosim. Tocmai de aceea, imaginea trebuie să fie citită şi scrisă.
 
Deci: revoluţiile, adică erupţia politicului în politică, n-ar trebui nici măcar imaginate, visate, gîndite, concepute în mediu digital, virtual. Ele ar consta, deja, tocmai în re-analogizarea datelor manipulate, deja, prin digitalizare. Revoluţie = de-digitalizare = re-analogizare = tehnică politică de de-tehnologizare ştiinţifică.
 
"Imaginile" trebuie re-scrise "de mînă".
 
Digitalizarea a însemnat, postmodern şi postcomunist (pentru că are dreptate Boris Buden în Zona de trecere. Despre sfîrşitul postcomunismului, tradusă de curînd la editura Tact şi de care rîndurile de faţă profită pe larg: postcomunismul marchează epoca actuală pentru întreaga lume, nu numai pentru Estul Europei), culturalizarea "semnalului" şi a condiţiilor de acces la realitate (tradiţii, categorii, scheme, concepte), adică de-politizarea realităţiii. A visa schimbări politice în mediul virtual, a le concepe digital înseamnă a te da, deja, legat, a te preda, a lupta cu categoriile adversarului, a te juca de politica.
 
Gestul politic imediat, deja revoluţionar ca atare în raport cu politica curentă, constă în de-culturalizarea, în de-digitalizarea, în re-analogizarea, deci în re-politizarea "semnalului" şi a "datelor", adică a modului nostru de a ne raporta la o realitate sărăcită, întru dominaţie, prin digitalizare neoliberală, ca politică de globalizare.
 
Acesta este, chiar, un stadiu pre-hermeneutic obligatoriu, căci deja nu mai înţelegem nimic nici măcar din propria realitate politic digitalizată.
 
Digitalizarea, simplă fază de stocare şi de transport, a fost propovăduită ca schimbare epocală totală, generală a datului, realitatea fiind tranformată în jucării pentru populaţii infantilizate, făcute să creadă că tocmai - şi numai - această tehnică ştiinţifico-politică de depotenţare reprezintă, în sine, revoluţia şi calea de eliberare - de om.
 
Ce truc! Ce capcană!
 
Altfel spus: bravo lor şi ruşine nouă!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer