Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Semnal editorial

Soţia domnului Bengt


August Strindberg, traducere de Carmen Vioreanu

17.10.2012
Editura Unitext
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
August Strindberg
Teatru 2. Soţia domnului Bengt
Editura Unitext, 2012

În româneşte de Carmen Vioreanu



*****
Soţia domnului Bengt (1882)
(Piesă de teatru în cinci acte)

Se petrece în Suedia, la începutul perioadei de reformaţie.

ACTUL ÎNTÂI

Camera de penitenţă a mănăstirii.
Cameră boltită cu o fereastră mică sus în dreapta. Uşă în stânga. Două paturi de paie pe podea. Două scăunele; o bancă; un scaun de rugăciune. O masă în dreptul ferestrei.
În fundal, un tablou reprezentând flagelarea lui Hristos. Deasupra acestuia se zăresc greutăţile unui ceas, la care duce o scară
.

Scena I

Metta şi Margit. Metta coase prosoape la masă. Margit stă întinsă pe bancă, fără să facă nimic.

METTA
De ce nu coşi, soră? Ştii că altfel mănânci bătaie.
MARGIT
Vreau bătaie, dar nu vreau să-mi distrug mâinile.
METTA
Dar eu să stau şi să-mi distrug mâinile, deşi eu doar am întârziat la rugăciune, atât, - în schimb tu, care primeşti scrisori...
MARGIT
Tu eşti născută să-ţi distrugi mâinile, sclavo! Când am scuipat pe hainele zilele trecute, nu m-ai lovit, o, ce te dispreţuiesc!
METTA
Şi cu toate astea, nu eşti un om mai bun decât mine, căci noi toţi suntem egali în faţa lui Dumnezeu.
MARGIT
E posibil, dar nu în faţa oamenilor. Uită-te la mâinile mele şi la ale tale; ale mele au fost protejate timp de trei sute de ani de soare şi apă şi pământ. Uită-te la vârtelniţele tale; nu se vede că bunicul tău a fost şelar? Ştii, când stai aşa, am impresia că văd o şa între genunchii tăi.
METTA
Dar eu sunt bogată şi tu eşti săracă...
MARGIT
Tu vezi cât de puţin contează; eu sunt de viţă nobilă; eu m-am născut de douăzeci de ori din părinţi care n-au muncit niciodată. Tu nu te poţi naşte niciodată din nou, dar eu pot deveni bogată iar, şi aşa o să fiu. - Îţi dai seama, ce ciudat, că mi-e dor să primesc bătaie!
METTA
Da, tu mereu ai fost puţin nebună.
MARGIT
Nebună? Da, fiindcă spun ce gândesc! Cred că oamenii gândesc aproape la fel cu toţii. - Ştii, rugăciunile astea interminabile sunt pentru sufletul meu ca pleava fără tărâţe; gura toacă, dar tot flămând eşti; mai mult, foamea veghează ca un animal sălbatic şi roade şi roade din tendoanele sufletului, fără să se rupă; dar când Sora Agnes vine cu biciul, atunci ele se rup, şi sufletul meu se trezeşte, şi toate cioturile de corzi tremură şi corpul savurează ca o muzică slabă. (Se întinde pe bancă.) Nu trebuie să vină Sora Agnes?
METTA
Astăzi eşti complet nebună!
MARGIT
Când mă uit la tabloul ăla cu flagelarea lui Hristos, îmi doresc să fiu în locul lui. Îl vezi pe soldatul ăla mare cu muşchii braţelor umflaţi? Vezi cum loveşte cu fâşiile alea de piele, astfel încât vârfurile cuielor smulg bucăţi din carne...
METTA
Termină, ai luat-o razna!
MARGIT
Ai auzit că au de gând să închidă toate mănăstirile şi să ne dea drumul?
METTA
Am auzit şi eu, dar de legămintele noastre nu ne pot dezlega.
MARGIT
Nu, dar noi le putem rupe.
METTA
Scria asta în scrisoarea ta? Auzi, Margit, de la cine era scrisoarea aia pe care ai primit-o şi pe care acum o ţii ascunsă?
MARGIT
Era de la sora mamei mele moarte, o femeie minunată, care locuieşte în Skeby în Östergötland, măritată a doua oară şi care are doi copii vitregi.
METTA
Atunci de ce n-ai vrut să arăţi scrisoarea?
MARGIT
Asta nu te priveşte pe tine! (Se ridică brusc; se duce la masă; se urcă pe ea, ca să se uite pe fereastră.) N-am mai văzut soarele de opt zile, Metta! Lasă-mă să stau puţin aici! O, ce frumos e lacul şi cum oglindeşte plajele îmbrăcate în păduri şi castelul alb de pe partea cealaltă. Tu ştii cine locuieşte în castelul ăla, Metta?
METTA
Păi sora mamei tale moarte, din Skeby, Östergötland, cea cu doi copii vitregi care îţi trimite scrisori!
MARGIT
Eşti un spirit rău, Metta!
METTA
De ce mă minţi?
MARGIT
Mint? Ăsta e singurul mod prin care o femeie se poate proteja! - O, cavalerul meu, Flores al meu, dacă aş avea o frânghie, te-aş ridica până aici într-un coş cu flori şi te-aş încălzi în aşternutul meu, te-aş săruta până ai muri, te-aş strânge în braţele mele până te-ai sufoca.
Metta, azi se vor întâmpla lucruri mari! Văd un steag alb-albastru sus pe acoperişul castelului, podul din faţa castelului se ridică şi o şalupă este aruncată pe apa din meterezele castelului! (Se dă jos de pe masă în grabă şi se aruncă în braţele Mettei, pe care o sărută violent.) Vine! Vine!

Scena II

Personajele din scena precedentă. Intră Grădinarul; urcă pe scară şi întoarce ceasul.

MARGIT (se îndreaptă spre Grădinar)
Ei, Hans, ce se întâmplă acolo, jos, printre cei vii?
GRĂDINARUL
Lucruri mari şi lucruri ciudate! Episcopul şi confesorul sunt aşteptaţi la inspecţie.
MARGIT
Şi zvonurile despre închiderea mănăstirilor şi eliberare?
GRĂDINARUL
Neadevăr totul! Se minte atât de neîndurător în zilele noastre.
MARGIT
Neadevăr! Nicio speranţă aşadar! Şi să ştii că există oameni care pot călca pe pajişti proaspăt cosite, care simt doar cerul deasupra lor, respiră un aer cald, înmiresmat, în timp ce noi stăm aici în umezeală şi frig! - Acum ştiu ce-o să fac!
GRĂDINARUL
Domnişoară Margit! Vreau să-i spun domnişoarei că acest ceas nu merge bine, aşa că nu mai putem avea încredere în el.
MARGIT
Ce-mi pasă mie de ceas!
GRĂDINARUL
Păi, credeam că domnişoara stă şi se uită la el uneori, când orele sunt lungi.
MARGIT
Nu înţeleg.
METTA
Nu înţelegi că Hans ţi-a lăsat o scrisoare sus în ceas?
MARGIT
În numele lui Iisus, ce spui acolo?
GRĂDINARUL
Asta n-o să se termine bine. Ce ştiu trei, ştie toată lumea.
MARGIT
Stai liniştit, Hans; Metta e prietena mea. Nu-i aşa, Metta?
METTA
Cum aş putea fi altfel cu tine, tu care mi-ai făcut atâta bine?
MARGIT
(o fixează)
Bine sau rău, dar n-am fost niciodată falsă cu tine! (Urcă scara în grabă şi coboară cu scrisoarea.)
GRĂDINARUL
Rămâneţi cu bine! Şi nu uitaţi de Hans, dacă se întâmplă vreo nenorocire! (Pleacă.)
MARGIT
Ai încredere în mine! (Citeşte.)

Scena III

Metta şi Margit.

MARGIT
S-a dus toată speranţa, Metta! Luteranii sunt învinşi; şalupa, care vine aici de la castel, nu duce decât un episcop şi un confesor; cavalerul a rămas acasă. Adio, viaţă, adio, tot! - Dă-mi un şervet, să cos!
METTA
Nu mai vrei bătaie?
MARGIT
Am primit destul! - Dar se pare că stareţa şi sora Agnes nu sunt de părerea asta, parcă le aud vocile acolo, afară, amestecându-se cu o voce bărbătească. Au adus întăriri! - Nu, nu vreau să fiu ipocrită. (Aruncă la o parte şervetul.) Alo! Acum prada e vânată; trei câini pentru o ciută!

Scena IV

Stareţa. Agnes. Duhovnicul (Fratele Fransiscus). Personajele din scena anterioară.

STAREŢA
Soră Agnes şi Metta, ieşiţi şi aşteptaţi în cameră. (Agnes şi Metta pleacă.)

Scena V

Stareţa. Margit. Duhovnicul.

STAREŢA
În genunchi, păcătoaso! - Cu faţa în jos, curvo, copilul diavolului, şi dă-ţi cu cenuşă pe capul criminal! Noi te-am primit în această comunitate sfântă ca pe un copil fără tată şi mamă, ca să te protejăm de răutatea lumii; dar tu ne răsplăteşti de parcă ţi-am fi duşmani. Tu dărâmi zidurile pe care noi le-am ridicat între noi şi lumea asta urâtă, care nu merită nimic. Tu faci alianţă cu inamicul şi pătezi acest cămin curat, pentru ca domnitorul lumesc să ne arunce la blasfematori, unde lupii să-mi ia mieii pe care bunul păstor mi i-a încredinţat mie. Răul ţi se zbate în trup, dar o să-l conjurăm. În genunchi, curvă!
MARGIT
Nu sunt cum îmi ziceţi şi mă plec în genunchi doar în faţa Lui, a Celui care îmi aude rugăciunile! Citiţi scrisoarea aceasta!
STAREŢA
Ţi-am citit scrisorile.
MARGIT
Cum? Grădinarul, Hans, bărbatul onorabil, e un trădător?
STAREŢA
El şi-a făcut treaba, el, ca şi Metta, care te-a supravegheat.
MARGIT
Mi s-a părut mie că aerul ăsta pe care-l respir e murdărit de minciună şi trădare...
STAREŢA
Taci, fiinţă distrusă pe de-a-ntregul! Tu ai fost trădătoarea, când ţi-ai încălcat legămintele!
MARGIT
M-aţi pus să făgăduiesc fiindcă aţi crezut că sunt bogată; dar când aţi văzut că nu am nimic, atunci...
STAREŢA
Minţi!
DUHOVNICUL
Doamnă stareţă! Îmi permiteţi să vorbesc cu această copilă?
STAREŢA
Da, în prezenţa mea, vă rog. Doar cu asta vă ocupaţi.
DUHOVNICUL
Trebuie să vorbesc cu ea în particular.
STAREŢA
Nu aveţi voie. Regulile ordinului interzic ca o soră să fie lăsată singură cu un bărbat.
DUHOVNICUL
Cunosc regulile ordinului, dar eu nu sunt bărbat, şi aceasta e o spovedanie.
STAREŢA
Sunteţi un bărbat sfânt şi sever, dar încă nu aveţi putere asupra diavolului. Aduceţi-vă aminte de Sfântul Anton de Padova!
DUHOVNICUL
Mă ocărâţi, doamnă stareţă; dar o să aprind o lumânare, dacă doriţi.
STAREŢA
Pentru numele Domnului, nu vă ocărăsc, dar sper să nu mă înţelegeţi greşit. Copila asta are o limbă de şarpe şi trebuie să porniţi de la premiza că tot ce spune ea e minciună.
DUHOVNICUL
O să am asta în vedere, şi-o să văd la ce concluzie ajung!
STAREŢA
Cerul să vă fie favorabil! Benedicite Domine!
DUHOVNICUL (nerăbdător)
Amen!
STAREŢA
Et cum spiritu tuo.
DUHOVNICUL (nerăbdător)
Amen!
Stareţa pleacă.

Scena VI

Duhovnicul. Margit.

DUHOVNICUL (se apropie de masă şi pune acolo liturghierul)
Uită-te la mine, copila mea! Acum las cartea la o parte; o pun aici, ca să vorbim din inimile noastre, ca oamenii! - Ia loc, eşti obosită; eu nu sunt obosit şi de aceea mă plimb prin cameră.
Vezi tu, vremea vorbelor mari a trecut; erau penele de păun ale micilor gânduri, de aceea noi vom folosi vorbe mici aici. Ei bine, iubeşti un tânăr nobil; dacă e păcat sau nu, lăsăm asta până una-alta. Eu n-am iubit niciodată, aşa că nu ştiu ce e, dar trebuie să ştiu, dacă trebuie să-ţi judec fapta. Cum e să iubeşti?
MARGIT
Dacă sfinţia voastră nu se joacă cu mine, o să vă răspund la întrebare.
DUHOVNICUL
Eu nu mă joc cu oamenii, nici măcar cu copiii.
MARGIT
Ei bine! Cu iubirea e la fel ca şi cu spovedania: nu poţi să vorbeşti despre ea!
DUHOVNICUL
Nu cer vreo destăinuire, doar informaţii; sunt ucenicul tău în această chestiune. Sufletul sau corpul iubeşte?
MARGIT
Asta nu se poate spune! - Ambele, probabil.
DUHOVNICUL
Cum ai ajuns să-l iubeşti?
MARGIT
L-am întâlnit într-o dimineaţă în pădure, era pe un armăsar negru şi avea un şoim pe mănuşa cu cusătură de mătase; jacheta lui galbenă de catifea lumina pădurea ca un foc, dar când a deschis ochii şi s-a uitat la mine, a fost de parcă soarele atunci a apărut şi păsările abia atunci au început să cânte!
DUHOVNICUL (o cercetează uimit.)
Ţi-a vorbit?
MARGIT
Nu, doar a salutat!
DUHOVNICUL
Şi gata?
MARGIT
Pe urmă liniştea mea s-a dus! Asta s-a întâmplat chiar înainte să fiu primită la mănăstire.
DUHOVNICUL (devine neliniştit)
Liniştea ta s-a dus? Cum adică?
MARGIT
Inima îmi alerga prin piept ca o pasăre în colivie, atunci când vrea să iasă. Daţi-mi mâna! Puneţi-o aici, în stânga! Simţiţi cum bate?
DUHOVNICUL (îşi smulge mâna şi devine foarte neliniştit).
E minunat!
MARGIT
Am încercat să ucid acea pasăre. Mi-am închipuit că sunt cununată pe vecie cu mirele însângerat de acolo, care se lasă maltratat ca un câine de nişte soldaţi brutali, pe care-ar putea să-i distrugă numai cu degetul mic, dar în zadar. Ascultaţi-mi acum spovedania, dumneavoastră, care sunteţi duhovnicul meu! Veniţi aici! (Îl ia de mână şi-l conduce la tabloul din fundal.) Ascultaţi-mi oribilul păcat, gândurile ruinate; l-aş fi preferat mire pe soldatul care loveşte, căci el seamănă cu el!

DUHOVNICUL se smulge de lângă ea şi merge înainte şi înapoi prin cameră, cu paşi apăsaţi.

MARGIT
M-am rugat să fiu eliberată de aceste gânduri necredincioase, dar ele mă urmăreau în somn şi trează. Am comis paşi greşiţi ca să fiu biciuită, dar a fost şi mai greu. Priviţi aici! (Îşi descoperă braţele.) Priviţi-mi braţele, ce schilodite sunt!

DUHOVNICUL o studiază cu priviri sălbatice şi se întoarce pe jumătate.

MARGIT
Priviţi-mi gâtul! (Îşi smulge iconiţa de la gât.)
DUHOVNICUL
Încetează, în numele lui Iisus! (Apucă liturghia de pe masă şi începe să citească.)
MARGIT
Nu cartea aia! Nu cartea aia!
DUHOVNICUL (citeşte foarte repede)
"Sfântul Anton de Padova a pornit în deşert ca să-şi petreacă postul cugetând la suferinţele lui Hristos. Seara, o femeie săracă a venit la cortul lui şi l-a rugat să-i dea un acoperiş deasupra capului peste noapte, fiindcă o furtună ameninţa să izbucnească. În milostivenia lui, n-a putut spune nu. Încolţit de diavol, care luase înfăţişarea femeii, el a aprins o lumânare şi şi-a ars mâinile, ca să-şi amintească de focul etern care va arde după ce focurile cărnii se vor fi stins de mult." (Aruncă brusc cartea.) Ai nişte apă? (Goleşte un pahar care e pe un scaun.) Ce-a fost asta? Foc!
MARGIT
E vinul meu pe care-l primesc când sunt bolnavă.
DUHOVNICUL
Vin! Nu, a fost jăratic! Eu n-am băut niciodată vin, auzi, eu n-am iubit niciodată, auzi, căci n-am avut curaj. Am treizeci de ani, n-am fost niciodată tânăr, n-am fost niciodată ispitit, am trăit în mare calm. Dar acum - (se aşază) sângele mă încălzeşte, simt miresme de flori, aud tonuri de lăută şi flaut, nu orgă, nu orgă! Dă-mi trandafiri, mai mulţi trandafiri! Ridică-te şi dansează, cocotă! (Se adună.) Acum vreau să recapitulez ce-ai zis. Un armăsar negru, un şoim pe o mănuşă, o jachetă de mătase galbenă! Uite, iubirea! - Spune-mi un lucru acum! (Se apropie de Margit şi şopteşte.) L-ai sărutat?

MARGIT speriată, se trage într-o parte.

DUHOVNICUL
Nici asta! - Nici vorbit, nici sărutat, doar uitat unul la altul, şi gata! Da, aşa e! - Şi ce scrie?
MARGIT
I-aţi citit scrisorile?
DUHOVNICUL
Nu, eu nu, dar acum vreau să le citesc.
MARGIT
Nu aveţi voie.
DUHOVNICUL
Nu am voie? - Nu am voie? Atunci o să pun să te biciuie. În văzul meu o să pun să fii biciuită.
MARGIT
Pleacă de-aici, diavole; nu eşti ce-ai pretins că eşti!
DUHOVNICUL (se duce la urciorul cu apă, îşi umezeşte batista şi-şi şterge fruntea; după care, liniştit)
Nu sunt, Dumnezeu să mă ierte, dar aş fi vrut atât de mult să fiu.
MARGIT
Acum nu mai aveţi nimic să-mi spuneţi?
DUHOVNICUL
Un singur cuvânt: iertare! (Îngenunchează.)

Scena VII

Personajele din scena anterioară. Stareţa. Sora Agnes cu bici.

STAREŢA (uimită)
Ce înseamnă asta?

DUHOVNICUL se ridică.

MARGIT
Părintele Franciscus s-a rugat pentru sufletul meu şi nu e niciun dubiu că rugăciunile unui om atât de pios nu vor fi ascultate.
STAREŢA (către Duhovnic)
Ce a zis?

DUHOVNICUL mut.

MARGIT
Ce am spus? Povestiţi-i! N-a fost spovedanie, au fost doar informaţiile pe care le-aţi cerut!
STAREŢA
De ce tace fratele Franciscus? Ce s-a întâmplat? Nu-i aşa că a început iar să mintă, ca de obicei, şi dumneavoastră credeţi ce v-a spus? Văd asta pe dumneavoastră.
DUHOVNICUL
Sora Margit nu a minţit.
STAREŢA
Exact ce spuneam; îi credeţi minciunile. Soră Agnes! Cea mai severă penitenţă corporală pe care o oferă regulile, pentru sora Margit! Strânge-o de gât aici, în prezenţa noastră, ca să iasă adevărul la iveală!
DUHOVNICUL
În numele Cerului, nu aşa, doamnă stareţă!
STAREŢA
Cruţaţi păcatul, frate Franciscus! Sau... dumneavoastră... aţi... Soră Agnes! Prestează!
DUHOVNICUL
Lăsaţi-mă să plec de aici!
MARGIT
Lăsaţi-l să plece.
DUHOVNICUL (la o privire din partea lui Margit)
Nu! Rămân, dar mă opun oricărei încercări de a o maltrata pe această copilă, al cărei suflet sunteţi pe cale să-l distrugeţi! Protestez faţă de...
STAREŢA
Frate Franciscus! Mă tem că nu sufletul tinerei fete vă interesează, odată ce vă afişaţi ca apărător al fărădelegii ei. Oricum, protestele dumneavoastră nu înseamnă nimic! Vă puteţi plânge pe urmă, dacă îndrăzniţi! Soră Agnes! Apropie-te!

AGNES se apropie de Margit.

MARGIT (se duce în spatele mesei)
Dacă mă atingeţi, vă bat de vă rup! Nu puneţi mâna pe mine!
STAREŢA
Loveşte-o! Loveşte-o în faţă, masca asta diavolească, cu care prinde captive suflete! Pune-i marca fierului!
MARGIT (îşi înfăşoară faţa cu gluga şi se aruncă pe jos).
Nu faţa! Nu faţa! Salvează-mă! Salvează-mă!

Scena VIII

Personajele din scena anterioară. Cavalerul Bengt.

BENGT (intră, îşi pune mănuşile pe masă)
Doamna Stareţă e aici?
STAREŢA
La serviciile domnului cavaler, în vorbitor, dar nu aici!
BENGT
Mi-e indiferent unde, căci treaba mea e scurtă şi nu mă face binevenit.
STAREŢA (îl conduce spre uşă).
Totuşi importantă, bănuiesc, astfel încât martorii să fie în plus.
BENGT
Din contră; cu cât mai mulţi martori, cu atât mai bine! Îl văd pe duhovnic, pe fratele Franciscus! Îmi cer scuze, dar e foarte întunecat aici, când vii de afară, de la lumină!
STAREŢA
E mai luminos jos, dacă Măria ta binevoieşte!
BENGT
După dorinţa dumneavoastră, doamnă stareţă! (Stareţa, Duhovnicul şi Bengt pleacă.)
SORA AGNES
Ah! N-a văzut nimic.

Scena IX

Bengt. Agnes. Margit.

BENGT (s-a întors)
Unde mi-am lăsat mănuşile? (O zăreşte pe Margit, care zace pe podea, fără cunoştinţă.) Cine e? Ce înseamnă asta? Margit! iubita sufletului meu, inima mea şi viaţa mea! - Ai lovit-o, înger al abisului? (Îi smulge biciul lui Agnes.) Afară, diavol negru, cât e deschisă uşa, altfel fereastra îţi va pregăti o călătorie care va ajunge în iad. (Agnes iese.)

Scena X

Bengt. Margit.

BENGT (Pune la o parte coiful şi sabia; cade în genunchi lângă Margit.)
Margit, perla mării care luminează în adâncurile întunecate, bucuria inimii mele şi viaţa mea; trezeşte-te şi cunoaşte-ţi iubitul! Floare albă de Sânziene, lasă soarele privirilor mele să te încălzească, ca să-ţi deschizi petalele! (O ridică în braţe.) Dacă sufletul tău încă moţăie, visează că vântul te poartă pe braţele sale moi şi te întinde pe pat de trandafiri, visează că vântul de la miazăzi îţi mângâie obrajii, şi când te trezeşti, să nu-ţi fie dor de vis, ci să laşi realitatea deplină a vieţii să-ţi dea înmiit la loc!
MARGIT
Bengt, cavalerul meu, îţi aud vocea din depărtare! Vino, salvează-mă, sunt dusă departe de val!
BENGT
Nu valul te duce departe; el te-a întins pe plajă şi-ţi cântă acum la picioare o odă, un imn al bucuriei.
MARGIT (se trezeşte)
Bengt! Unde sunt? În braţele tale? O, lasă-mă să stau acolo, lasă-mă să adorm iar ca pruncul tău, ca pruncul tău iubit!
BENGT
Un pat tare pentru frumosul meu trandafir; oţelul rece o să te îngheţe!
MARGIT
O, ce cald e, arde!
BENGT
E inima mea, care l-a încălzit până a luat foc! (Vrea să o aşeze pe un scaun.)
MARGIT
Nu! Ţine-mă, nu-mi da drumul! Altfel mă scufund!
BENGT
Atunci o să te ridic! Trezeşte-te, Margit! Viaţa e acolo la uşă şi aşteaptă.
MARGIT
Pleci de lângă mine! Nu! Vin cu tine. Nu mai vreau aici niciodată! Niciodată!
BENGT
Zidurile le putem dărâma, Margit; peste morminte sărim, dar legământul tău -
MARGIT
Îl rup. Îl rup ca pe un lanţ cu care am fost legată în somn!
BENGT
Aşa uşor rupi tu legăminte?
MARGIT
Niciun nor în faţa soarelui, nicio ploaie în flori! Rup unul mai mic pentru a ţine unul mai mare.
BENGT
Şi care?
MARGIT
Să te iubesc pe tine.
BENGT
La bine şi la rău?
MARGIT
N-o să ajungem niciodată la rău.
BENGT
Fie ca cerul să nu te audă, fie ca soarta invidioasă să nu stea cu urechile ciulite!
Mă iubeşti la rău, Margit, la rău şi la necaz?
MARGIT
La rău şi la necaz şi mereu în toate zilele mele!
BENGT
Atunci ascultă! Nu te iau ca pe cineva care rupe legăminte, căci tu te-ai eliberat de legământul tău; nu mai există ziduri de mănăstire în Suedia.
Te dezleg pentru a te lega!
MARGIT
Nu ai voie să mă legi!
BENGT
Nu?
MARGIT
Fac asta singură!
BENGT (deschide uşa)
Ei bine, pasăre albastră! Acum deschid uşa coliviei! - Aici e pădurea, aici e cerul! (Se postează în uşă şi deschide braţele.)
Vrei să vii? - Vino!
MARGIT (desface funia de la mijloc şi aleargă în braţele lui)
Vin!

Cortina primului act.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2012


0 comentarii

Spacer Spacer