Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Orosay


Ioana Bâldea Constantinescu

23.10.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Tren. Sacadat şi adormitor. Înţesat de lume colorată, cu vocaţie incredibilă pentru momente decupate din teatrul absurdului. Exotic pentru mine, pasager ocazional, brusc aruncat într-o mare de oameni care fac schimb de locuri, cojesc, pofticios poleiala de pe pacheţelele cu mâncare, vorbesc. Vorbesc...
 
Vorbesc şi eu, ba nu, plonjez cu plăcere într-un balet conversaţional care îmi dă o stare de vacanţă, de libertate greu de imaginat într-un cadru atît de static şi de claustrant: şapte ore de mers cu trenul. Au fost aproape opt, de fapt.
 
În pauzele de dialog suculent, cu exerciţiul de imaginaţie ca poruncă absolută a regatului care se târăşte pe şine şi se vaită din toate încheieturile metalice în gară, citesc Puls, de Julian Barnes. Povestiri puternic autobiografice.
 
Şi aici sunt conversaţii suculente, scandaloase, imaginative, intime, politice, multiculturale, filologice, politice, culinare. Aflu etimologia cuvântului marmeladă, cum arată pozele de pe pachetele de ţigări în Brazilia, cum se desfăşoară singurătăţi în unul, în doi, în trei, între două episoade care adună un grup de prieteni, intelectuali trecuţi de prima tinereţe, acasă la Phil şi la Joanna, amfitrioni deghizaţi, de dragul verbului, în Trimalchio şi Şeherezada, varianta londoneză.
 
Îl redescopăr pe Barnes. Şarmant şi inventiv. Foarte amar, pe alocuri. Versat şi versatil în structurarea poveştii, în dozarea episoadelor, în tensiunea, niciodată evidentă, la el, dintre show and tell. Închid cartea pentru noi episoade conversaţionale, în trenul meu concret şi ucigător de lent. Povestesc despre marmeladă, care vine de la Marie malade, unde Marie e Mary, Queen of Scots. Ca să vezi... Mănânc şi eu, biscuiţi cu lămâie şi ghimbir. Din carte miroase a portocale amare. Mă întorc acolo.
 
Acasă la Phil şi la Joanna, în singurele povestiri care au legătura între ele, dialogul continuă spumos, trist, spumos, trist... În celelalte, însă, lumea se întrezăreşte oglindită în pupile diferite. Oamenii se îndrăgostesc şi se pierd, călătoresc, îmbătrânesc, se pierd, se îmbolnăvesc, se îndrăgostesc. Cel mai mult îmi place ultima povestire din primul ciclu: Linii ale căsniciei. Despre cum se întoarce el pe Insula Orosay, insula unde au fost fericiţi, în vacanţe, în împăcări, în luna de miere, în viaţă. Înainte de "oboseala bruscă, ameţelile, analizele de sânge, ecografiile, spital, şi mai mult spital". Şi restul. E cea mai simplă dintre toate. Îmi aduce aminte de o poveste de Carver. Tot aşa. Cu spaima, însă, mocnită, de dinainte. Extrem de reală, cu o frică palpabilă şi gâtuitoare plutind între doi oameni.
 
E şi cea mai puternică. Se consumă, parcă, toată, în rândurile finale. Avionul Twin Otter decolează peste insulă, durerea creşte brusc, violent. Avionul zboară, imperturbabil.
 
"Se gândise că durerea i-ar fi putut fi uşurată sau, dacă nu uşurată, măcar zorită, făcută să treacă mai repede, prin revenirea într-un loc în care fuseseră fericiţi împreună. Însă nu era stăpânul durerii. Durerea devenise stăpâna lui. Iar în lunile şi-n anii care aveau să vină, se aştepta ca durerea să-l înveţe multe alte lucruri. Ăsta fusese doar primul dintre ele."
 
Greoi, placid, guraliv, trenul înaintează în noapte. Gustul dulce din cutia albă. Desfacem prăjiturele colorate, cu cremă de lămâie şi bumbi de ciocolată în care ghiceşti (oare?) o umbră chimică. Vagonul se strânge puţin, după care sunetele şi oamenii recapătă contururi normale, avionul Twin Otter trece în plan secund, cutia albă se deschide şi se închide la loc, depozit al ambalajelor jucăuşe, pe care au mai rămas câţiva bumbi roz-verzi.
 
Puls.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer