Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Bibliopolis

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

România reală e o coadă imensă care uneşte Casa lui Ceauşescu cu Mitropolia


Vasile Ernu, în dialog cu Daniel Cristea-Enache

29.10.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Vasile Ernu

Îl cunosc personal pe tovarăşul Vasile Ernu din 2007, cînd era în colectivul Editurii Polirom.
Era un element capabil, care mergea şi vorbea la lansări de carte; lipea afişe fie cu Aldulescu, fie cu Marx; şi îşi ţinea tot timpul cuvîntul dat.
Rezistă bine la băutură: de la zece beri încolo, cînd preopinenţii încep să vorbească despre realizările lor personale deosebite, el explică, în detaliu, fazele revoluţiei mondiale.
Scrie cu picioarele, dar cu suflet ("rusesc") şi cu o minte căreia românii-bărbieri i-au spus "brici".
Nu este ranchiunos: a rezistat la o critică a mea din Observator Cultural ca la un zefir de primăvară. Faţă de alţi colegi şi tovarăşi scriitori care ţin minte o obiecţie la un deceniu după ce ai formulat-o, Ernu străluceşte prin normalitate.
Trăieşte în acord cu convingerile sale, lucru ce pare simplu; dar dacă e atît de simplu, de ce atît de puţini îl ilustrează?
Ne plac Ilf şi Petrov, ne place Cosaşu.
În general, ne plac oamenii.
Îl recomand cu fermă convingere şi simţ de răspundere Secţiei.
Dacă, în urma şedinţei factorilor responsabili, voi primi acceptul să facem un dialog pe portalul LiterNet, garantez seriozitate ideologică şi măiestrie artistică.
Trăiască Republica Populară Romînă!
(Daniel Cristea-Enache)


(foto: Mircea Struţeanu)

România reală e o coadă imensă care uneşte "Casa lui Ceauşescu" cu Mitropolia
Vasile Ernu în dialog cu Daniel Cristea-Enache (5)

Daniel Cristea-Enache: La finalul acestui dialog, pentru care îţi mulţumesc, să remarc evidenţa: nu ai evitat deloc răspunsurile la întrebări dificile, pe teme delicate şi pe subiecte sensibile. La cît ai riscat, prin abordarea aceasta directă, tranşantă şi critică în adevăratul înţeles al cuvîntului - se poate face o ultimă "fandare". Spre specificul naţional. Ai o perspectivă bună în a-l evalua, în a ne evalua. Dacă România este, cum spui, o ţară "profund conservatoare" şi dacă există un specific românesc, care ar fi elementele acestuia, calităţile şi defectele de "fabricaţie" istorică?
Să luăm ipoteza că eşti un inginer al sufletului românesc, dragă Vasile. Unde ai interveni corectiv şi ce ai lăsa neatins?

Vasile Ernu: Sincer să fiu, am multe dileme legate de "specificul naţional". Pe de o parte, cred că nu există în esenţă construcţii identitare solide, ci doar forme fluide care sînt mereu în schimbare şi formare, iar pe de altă parte, am deseori impresia că sînt anumite lucruri în construcţia identitară de grup care de cîteva sute de ani au rămas identice şi au devenit repetitive. E adevărat că avem cîteva elemente centrale care au creat un nucleu dur al acestui specific naţional cum ar fi limba, religia, teritoriul. Acestea, indiscutabil, joacă un rol important şi au afectat profund modul nostru de a gîndi şi acţiona. Mai avem şi partea culturală, ideologică şi o întreagă mitologie istorică construite în ultimele două secole. Aceasta e construcţia artificială, nu e un dat ci un lucru pe care-l putem lucra din mers.
În această ecuaţie există şi proiectul de ţară care a debutat într-un fel, a evoluat şi a căpătat forme diferite pe parcursul istoriei. Există însă şi lucruri foarte importante care afectează şi influenţează modul nostru colectiv de a fi, dar care sînt foarte puţin discutate: organizarea socială, instituţională, economică sau infrastructura. Ca să înţelegem efectele acestora asupra modului nostru de a gîndi şi a ne comporta trebuie să privim istoria pe spaţii mari. De exemplu noi încercăm să atribuim toate relele care ni se întîmplă acum regimului comunist fără să înţelegem că acele "păcate" de care ne plîngem sînt mult mai vechi şi au cu totul alte rădăcini decît cele pe care le insinuăm noi. S-ar putea, de exemplu, ca apartenenţa noastră la sfera politică, socială şi economică a Imperiului Otoman să fi lăsat urme mult mai adînci decît regimul comunist. În ce priveşte regimul comunist, eu cred cu destulă convingere că este singura noastră perioadă istorică în care instituţiile statului au avut o funcţionalitate ceva mai eficientă, regulile au funcţionat mai bine decît în orice altă perioadă, iar în ansamblul său statul s-a modernizat. În acea perioadă cetăţenii acestui stat au început să deprindă un comportament raţional în raport cu statul. E adevărat că statul o luase într-o direcţie total greşită. Însă în comparaţie cu haosul şi cu raportul aproape mistic dintre cetăţean şi instituţiile statului din perioada interbelică, perioada comunistă a fost un progres considerabil. Ştiu că pentru astfel de afirmaţii voi fi înjurat cu patimă de multă lume şi îmi voi face noi "prieteni", dar eu spun ceea ce gîndesc. Asta nu înseamnă că sînt un fan al perioadei comuniste. Eu constat doar nişte realităţi. În acea perioadă cetăţenii au început să se obişnuiască cu regulile jocului modern, chiar dacă în ultima fază România devenise un stat imposibil şi cu forme de represiune duse la extremă. În perioada de după '90 însă asistăm la un regres teribil la acest capitol. Are loc un soi de tribalism politic. Asistăm la o revenire la politica din perioada interbelică în care haosul şi anarhia administrativă domină, iar cetăţeanul renunţă aproape în totalitate la relaţia sa benevolă cu statul. Cetăţeanul îşi pierde total încrederea în stat şi instituţiile sale şi îşi ia viaţa pe cont propriu, fenomen care va duce la dizolvarea socialului şi politicului.
În acest proces de descompunere socială, economică şi politică de după '90 elita intelectuală are o mare doză de vină pentru că ea a fost promotoarea ideologiei care a dus la apariţia acestor fenomene. De fapt elita intelectuală a făcut ceea ce face în bună tradiţie românească: se plasează în apropierea puterii şi recită mantra ideologică a puterii dominante care de multe ori este în defavoarea majorităţii cetăţenilor acestei ţări. Poveştile acestea le cam ştim, iar dacă sîntem sinceri şi cît de cît oneşti nu putem să nu ne dăm seama de efectele negative pe care le au ele.
Însă multe dintre "caracterele specificului românesc" nu au nici o legătură cu "specificul naţional" ci sînt nişte fenomene generale, care pot fi găsite în orice colţ al lunii şi au cauze pur sociale. Să luam de exemplu probleme precum lenea sau furtul. Ştim de mici că românul este leneş şi fură. Putem deschide cele mai importante şi vechi cărţi ale omenirii şi o să vedeţi că din primele pagini aceste fenomene sînt întîlnite la diverse popoare. Vedem că de fapt lenea şi furtul sînt fenomene universale, cu o cauzalitate socială şi economică şi nu ţin de nici un "specific naţional". Ce este furtul? Furtul este o relaţie economică cu cel mai mare grad de eficienţă, dar şi de risc. Lenea este un fenomen şi mai complicat căci în joc sînt mai mulţi factori şi are un grad de subiectivitate foarte mare. Însă lenea în sine nu este un fenomen negativ ci o formă de a petrece timpul şi de raportare la activitate-muncă. Eu de exemplu cred că în vremurile în care trăim lenea este mai degrabă un fenomen pozitiv decît unul negativ. Am devenit prea activi şi nu mai dispunem de timp liber pentru a gîndi, medita, crea. Nu ne mai permitem luxul să fim leneşi şi ăsta e unul din păcatele de moarte ale capitalismului actual. Lenea poate fi extraordinar de "productivă şi eficientă" dacă e să vorbim în limbajul drag actualei ideologii economice. Nu întîmplător capitalismul se teme de "leneşi", pentru că leneşii formează de fapt unul din puţinele grupuri sociale care pot deveni un real pericol pentru el. Aceşti oameni se sustrag pe de o parte regulilor esenţiale ale capitalismului, iar pe de altă parte au timp să gîndească şi să practice forme alternative de viaţă socială. Paraziţii sociali, loserii, boemii, şomerii etc. sînt antieroii lumii în care trăim, ei sînt diabolizaţi tocmai pentru că reprezintă un real pericol pentru sistem. Personal cred că în aceste zone ale "leneviei", marginalităţii şi sărăciei se întîmplă fenomenele cele mai interesante şi vii.
Mita este un alt exemplu. Eu nu cred că ceea ce numesc occidentalii mită şi mita pe care o folosim noi sînt fenomene identice. Pentru ei este o formă de corupţie, iar pentru noi este o relaţie de subordonare. Mita la noi este un soi de taxă, dijmă dată de castele "inferioare" celor "superioare". Este o relaţie de recunoaştere, supunere şi subordonare a unor grupuri faţă de alte grupuri. Anumite servicii şi căi de acces de la o poziţie "inferioară" la una "superioară" se fac prin plata unor taxe sau servicii. Mita a devenit astăzi unul dintre puţinele ascensoare sociale prin care se mai poate înainta în ierarhia socială şi are rădăcini istorice foarte vechi. Iar cînd văd cum se încearcă la noi implementarea unor mecanisme occidentale în lupta împotriva corupţiei nu pot să nu rîd: frecţie la picior de lemn. Nu vor avea nici un efect pentru că mita şi corupţia de la noi (mai puţin marea corupţie) este un fenomen social şi economic cu funcţii şi cauze diferite. De aceea trebuie găsite mecanisme pornind de la realitatea socială dată, nu de la realităţi sociale specifice unor comunităţi occidentale care au o cu totul altă istorie culturală, socială, religioasă, economică...
Bun, şi ce-i de făcut în acest context social-politic destul de complicat şi confuz? Cred că noi ar trebui în primul rînd să lenevim puţin. Doar aşa putem să ne tragem sufletul şi să medităm asupra a ceea ce ni se întîmplă. Al doilea lucru pe care trebuie să-l facem ca intelectuali e să punem întrebările corecte şi necesare şi să scăpăm de obsesia întrebărilor de context şi nesemnificative. Întrebările bune pot produce răspunsuri cu rezultate incredibile. De exemplu: singura întrebare politică inventată de români, "eu cu cine votez?", nu este o întrebare politică de fapt. Este tipul de întrebare nonpolitică, nesemnificativă şi spune de fapt că indiferent ce ai vota rezultatul este acelaşi. Este o formă de ieşire din cîmpul politic şi intrare în cîmpul unui ritual care mimează politicul. Noi trebuie să avem curajul să interogăm cît mai radical cu putinţă ca să putem avea nişte efecte în acest mediu suficient de conservator.
Ce-ar mai fi de făcut? Acesta e doar începutul. Aseară mă întorceam spre casă şi am văzut o coadă imensă, care începea din Dealul Mitropoliei şi ducea undeva înspre Casa Poporului. Mii şi mii de oameni stăteau la acea coadă, probabil zeci de ore, ca să atingă moaştele Sfîntului Dumitru. Ei bine, coada aceasta, sau oamenii care compun acea coadă, este poate cea mai importantă şi reală pătură socială pe care o are România actuală. Privind-o îndeaproape ai impresia că România nu a ieşit din Evul Mediu, iar perioada anilor '60-'70 ai secolului trecut pare o adevărată epocă a Luminilor prin comparaţie. Lucrurile însă nu stau chiar aşa şi sînt mult mai complicate. Culmea e că s-ar putea ca şi aceste fenomene de masă să aibă mult mai mare legătură cu relaţiile sociale şi economice decît cu cele religioase. Dar aceste lucruri trebuie cercetate şi analizate cu atenţie. Cert este că dacă vrem să schimbăm ceva esenţial trebuie să ştim ce vrem să schimbăm, de ce vrem să schimbăm, cum şi cine-şi asumă această schimbare. În acest moment se pare că nimeni nu vrea nici o schimbare, ci doar o mărire de salariu. Mărirea salariului nu are nici o legătură cu politica sau cu un proiect de ţară. E doar un cumul de voinţe pragmatice sau egoiste individuale. Iar ca să schimbi ceva în această maşinărie socială trebuie să umbli în profunzime la structura socială care să modifice în timp relaţiile dintre diversele grupuri sociale. În acest moment România reală nu este decît o coadă imensă care uneşte simbolic "Casa lui Ceauşescu" cu Mitropolia. Această coadă se mişcă cu paşi mărunţi şi îşi trăieşte timpul cu iluzia că dacă va atinge aceste moaşte minunea se va întîmpla. România îşi trăieşte timpul cu această iluzie. Cine o va trezi din acest vis iluzoriu - nu se ştie. Cînd se va trezi? Asta depinde şi de noi.

(Fine)

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




2 comentarii

  • mi-a placut...
    mariana gorczyca, 01.12.2012, 14:28

    ... nota informativa. nu mi-ar fi trecut niciodata prin cap (desi nu putine au curse regulate) sa fac o prezentare cuiva sub forma de nota informativa. Daniel Cristea Enache, ma mai surprinzi mult?

  • CO2
    Mirel Banica, 02.11.2012, 21:12

    Stimati Domni, Stimate Vasile Ernu,

    Nu am inteles absolut nimic din ceea ce ati vrut sa transmiteti, dar mi-a placut foarte mult ansamblul. E zis adanc.
    Si o mica precizare: coada despre care vorbeati nu ducea spre Casa Poporului (poporul la popor trage), ce bine ar fi fost, ci spre Restaurantul Budapesta, important loc memorial al comunismului romanesc.
    S-aveti moaste!

    Cu stima,
    Mirel Banica

Spacer Spacer