Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Şi, din nou, Proust


Ioana Bâldea Constantinescu

30.10.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Puţin şi fracturat. Cam aşa citesc zilele astea. Pe noptieră mă aşteaptă Swann, primul volum din În căutarea timpului pierdut. Pe toţi apropiaţii mei cărora le-am mărturisit sau care au observat faptul că tatonez o eventuală reîntâlnire cu Proust, risipită în mai multe volume, de preferinţă toate, perspectiva a părut să-i descumpănească, eufemistic vorbind.
 
Aproape că m-a intimidat şi pe mine.
 
La minusuri s-au adunat aşa: volume multe, timp puţin, din ce în ce mai puţin, oboseală acumulată versus o scriere care presupune imersie totală şi, nu în puţine ocazii, starea apăsătoare, de melancolie greu de scuturat pe care Proust pare să o inducă aproape tuturor, greu de dus atunci când e de durată, cum e şi romanul. Una peste alta, risc să caut timpul pierdut şi în 2013.
 
La plusuri e... Proust, unul din autorii cu adevărat fascinanţi ai secolului XX, inovator, creatorul unei proze de o realitate palpabilă şi suavă totodată. E o carte care-ţi modelează spiritul şi-n care e frumos să trăieşti, câteodată, estetic şi nu numai.
 
Mă cheamă. Mă şi sperie.
 
Dăm ochi în ochi, seara şi dimineaţa. E o stare de aşteptare, câteodată tensionată, între noi. Sunt iubiri şi aduceri aminte, Combray şi Odette de Crécy, Albertine, muzică, aburi de cafea... E timpul subiectiv al fiecăruia, acolo, tradus în absenţe şi regăsiri. Chiar şi timpul meu, deformat într-o oglindă, parcă, stă ascuns în cartea asta, intuibil, implacabil. Lectura e, într-adevăr, o povară (nu, n-am să pretind că e un roman care se consumă rapid şi uşor), dar e una din care câştigi mult. Poate, în primul rând, şansa unei călătorii interioare potenţată de un exerciţiu (extrem, pe alocuri) de sensibilitate. (Şi) din acest punct de vedere, a-l citi sau a-l reciti pe Proust e un fapt de curaj.
 
Mai alunec, când am timp, în pagini pasagere, care nu mă schimbă în niciun fel, din care nu rămân cu mare lucru, care nu păstrează nimic din mine. Sunt momente când mă depărtez de cartea de pe noptieră. Sunt altele când mă apropii de ea. Dansăm, aşa, la nivel strict imaginar.
 
O să vină, însă, şi noaptea când am s-o deschid cu încredere şi o să rămân acolo până în zori. Ce va fi mai departe nu ştiu. Încă nu ştiu.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer