Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Atlanta


Augustin Ioan

05.11.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Capitala statului Georgia este o etapă obligatorie în drumul spre sud. Am văzut Atlanta preţ de două zile, mergând spre Florida. La întoarcere am prins şi ochiul unui uragan - de la ieşire până la Chattanooga, Tennessee. Oraşul este uriaş, împrăştiat cu suburbiile sale pe zeci de kilometri, dar centrul propriu-zis este tricefal.

Există o zonă de edificii statale (capitoliu, palat de justiţie etc.) neoclasice. Apoi perimetrul comercial şi de afaceri, unde se află faimosul complex Peachtree Center (vasăzică "al piersicului"). Acesta este extins pe verticală prin câteva hoteluri, dar şi pe orizontală, în subteran. În sfârşit, mai la nord se întinde o zonă de edificii culturale, între care faimoasa galerie de artă a lui Richard Meier.

Cu ani buni în urmă, Hyatt a construit în zona Peachtree hoteluri cu atrium dezvoltat pe toată înălţimea clădirii, care între timp au ajuns - ca tipologie - până în Ungaria, unde un astfel de Atrium Hotel s-a ridicat chiar pe malul Dunării, vizavi de cetatea Budei. De îndată ce ai ieşit din cameră, te afli în acest hău scobit în carnea clădirii, întru care aleargă lifturi de sticlă, dătătoare de vertijuri. Jos, afară-înlăuntru, sunt "lacuri", arbori pe "insule" cu restaurante, baruri, magazine de lux şi lumină. Atrium-ul a schimbat înţelegerea tradiţională a funcţiunii hoteliere şi reprezintă o etapă esenţială a modernismului, iscată în Atlanta. Recomand cititorilor, spre o mai completă şi savuroasă descriere a acestor hoteluri şi a Atlantei în genere, cartea Între două oceane, a regretatului critic Radu Enescu. În proximitatea acestui hotel se află un altul, la fel de faimos, al firmei Mariott, care a stat, probabil, la baza concepţiei pentru hotelul-turn preconizat de Roinvest în zona Kiseleff. Este vorba despre o faţadă a cărei suprafaţă este "riglată": porneşte de sus dreaptă, spre a ajunge la bază curbată, într-un efect ciudat de geometrie şi tehnologie totodată.

Atlanta este căminul a 10% din marile firme listate în Fortune 500, între care sediul CNN şi Coca-Cola. De când compania Turner (care, pe lângă CNN, mai emite Cartoon Network şi TNT) s-a unit cu Warner Bros, viitorul aspect al celui mai eficient canal de ştiri din lume apare oarecum neclar. Oricum, avantajul de a-ţi avea sediul în Atlanta, pe lângă preţurile imobiliare mai mici (o casă de 100.000 de dolari aici costă la New York triplu), este acela de a fi relativ aproape de ambele coaste ale Americii, rămânând în centrul sud-estului şi, totodată, fiind o metropolă aproape de Mexic şi America Centrală.

Cea mai interesantă clădire din Atlanta este insă High-Art Museum, proiectată de Richard Meier. Un descendent al primului Le Corbusier şi fost membru al grupului de arhitecţi New York Five, Meier este un guru al modernismului american. În februarie, când am văzut clădirea într-o lumină primăvăratecă (la Miami era deja zăpuşeală), ea, sfert-circulară, se stingea în aerul dimprejur. Albă, îmbrăcată în panouri metalice pătrate această arhitectură - îmi scria recent de la Paris arhitectul Radu Drăgan - nu îmbătrâneşte. Ceea ce admirăm noi la edificii - patina timpului, aerul de venerabilitate indus de trecerea sa - nu există ca preocupare aici şi, la drept vorbind, nicăieri în arhitectura americană.

Olimpiada ce a avut loc aici în 1996 a fost de fapt a firmei Coca-Cola. Drept urmare, în arhitectura şi ambientul jocurilor am văzut obsedant fântâni-capace-de-Coke şi mult "roşu vertical". Au fost probleme cu structurile ridicate: câteva s-au prăbuşit, făcând victime şi, în genere, siguranţa acestor construcţii - multe temporare: disposable architecture împinsă la apogeu - este chestionată. A făcut-o şi Time ("Ready...Or Not?" / 15 iulie 1996), jumătate îngrijorat, jumătate băşcălios: vasul pentru flacăra olimpică (the cauldron) seamănă, a spus-o Dave Anderson de la New York Times, ba cu un cornet de french fries (cartofi prăjiţi), ba cu un Erector Set. Dacă stadioanele de la Munchen şi Tokio, adevărate embleme ale modernităţii în arhitectură, stau şi azi drept mărturie a jocurilor olimpice, Atlanta a fost un soi de platou de turnare. Înaintea olimpiadei, stadioanele au putut fi vizitate şi spectatorii - inexistenţi atunci - apăreau pictaţi pe fundal, pentru veridicitate. Stadioane, edificii întregi au fost ulterior desfăcute bucată cu bucată. Mediul construit al olimpiadei din 1996 a rămas imprimat, ca o butaforie, în imaginile olimpiadei şi atât.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer