Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Experiment în orizontul tradiţiei (I)


Augustin Ioan

06.11.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Puţină istorie

Când l-am cunoscut mai îndeaproape pe Radu Teacă, prin intermediul mentorului nostru comun, profesorul Cezar Radu, eram la începutul anilor nouăzeci: amândoi tinere cadre didactice (eu, o ţandără mai tânăr, eram preparator); el lucra la un proiect de catedrală ortodoxă pentru Oradea. Încă nu ieşise cu totul de sub umbrela profesorului său de atelier, Zoltan Takacs şi lucrul acesta, ca şi influenţa lui Mario Botta sau Richard Meier (pe care, mulţi ani mai târziu, l-am plimbat amândoi prin Bucureşti), se străvedeau. În afară de eleganţa şi buna proporţionare a ansamblului, erau şi lucruri teologic discutabile, precum desprinderea altarului de corpul bisericii, de care nu-l lega decât o schiţă de iconostas. Or, iconostasul nu despică spaţiul bisericii, despărţindu-l în două; dimpotrivă, îl uneşte într-o relaţie pe care Sf. Maxim Mărturisitorul a explicat-o atât de sofisticat la vremea scrierii cărţii sale Mystagogia, încât şi astăzi pare impenetrabilă: hyeration (numele de-atunci al altarului) este naos în act, în vreme ce naosul este hyeration în potenţă. Dar nu atât de impenetrabilă încât să nu înţelegem că sunt de o fiinţă, parte a aceluiaşi trup.

Apoi eu am plecat din ţară pentru câţiva ani la Oxford şi, apoi, la Cincinnati (unde sunt şi acum, când scriu aceste rânduri) şi, când m-am întors, Radu crescuse mare, proiectând o biserică de mici dimensiuni, în care toate ingredientele bune erau de găsit: ochi şi ichtios, barcă navigând pe cer şi locaş de cult ortodox, fără îndoială. Radu reuşise, nu într-o catedrală, ci într-o capelă, să dea răspunsul său: un veştmânt nou unui program bimilenar. Pe dinăuntru, nu era nimic altceva decât un spaţiu tripartit, cu exedre, cu tot ce e de găsit în orice locaş de cult ortodox cuviincios. Pe dinafară, însă, biserica se-mpodobea cu straie contemporane. Pe post de clopotniţă, o nouă referinţă xenofilă: e de la Mănăstirea La Tourette (în definitiv, Radu este şi un fan Le Corbusier, căruia el şi alţi câţiva colegi i-au făcut o expoziţie extrem de cuprinzătoare şi de sofisticat prezentată când erau încă studenţi, la finele anilor optzeci)? E de la bisericile aceluiaşi Mario Botta?

Ce contează? Întregul este teafăr şi sugestiv: da, s-ar fi putut construi o asemenea biserică ortodoxă în România anilor nouăzeci şi este o pierdere pentru BOR că nu a ridicat-o undeva. Obsedat de detalii şi de perfecţiunea proiectelor sale, Radu a trecut la reproiectarea acestei capele. Nu sunt convins că varianta a doua câştigă mai mult decât eleganţă arhitecturală. În schimb pierde din percutanţa simbolică a primei versiuni. Tot pe-atunci, a proiectat o sofisticată reşedinţă privată la Buftea, care avea, în proiect şi în machetă, o capelă proprie. Am fost atât de încântat de reapariţia acestui program în practica profesiunii, încât am reacţionat (poate, disproporţionat) atunci când am auzit că nu se va mai construi, într-o cronică din Dilema. Radu a luat atunci bobârnace de la proprietar dar, spre cinstea lui, mi-a reproşat doar tangenţial implicarea pasională într-o relaţie privată arhitect-client. În fine, e o istorie veche. Dar tot îmi pare rău că nu s-a făcut. Şi tot la Mario Botta trimitea şi aceea.

Între timp, Radu a devenit arhitectul important care este acum. Bienalele, anualele, premiile Arhitext Design - niciunele nu l-au ocolit, ba, în câte un an, a luat şi câte două pentru aceeaşi lucrare. Încă de când l-am inclus în Zece arhitecţi de zece (Bucureşti: Noi Media Print, 2003) credeam că nu poate fi făcut un top ten arhitecţi români fără ca Radu Teacă să fie prezent în el. Ceea ce este, însă, mult mai important, este că Radu se menţine la vârful profesiunii sale, devenind, ca vinul vechi, din ce în ce mai bun cu vârsta. Este cu siguranţă la vârful propriului proiect de carieră. Şi, de aici, ne propune, neprovocat decât de realitatea înconjurătoare, Radu ne propune două proiecte, dintre care unul a şi devenit realitate. Şi ambele sunt din speţa arhitecturii religioase.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer