Galeria virtuală Teodor Moraru
Nici nu vă închipuiţi cât de repede trece o săptămână când lucrezi într-o televiziune. Chiar înainte de a intra pe post o ediţie a unei emisiuni săptămânale, trebuie să ştii deja ce se va întâmpla în ediţia următoare. Şi dacă ai şi invitaţi, e obligatoriu să fi stabilit deja colaborarea. Ritmul e alert şi n-ai timp de ezitări.
Între 3 şi 10 ianuarie, după primul vernisaj prezentat în cadrul Seratei, urma, fatalmente, al doilea şi eu, cum v-am spus, fusesem luată pe nepregătite şi mă aruncasem în valuri. Să zicem că avusesem noroc să-l pot convinge pe Mircea Enache să fie primul artist plastic prezent la emisiunea lui Iosif Sava, dar cine urma să fie al doilea? Puteam să mizez în continuare pe noroc? Evident, pentru că altă şansă nu aveam. Rotiţele mi se învârteau cu mare viteză şi trebuia să bat, negreşit, la o uşă deschisă. Şi aşa, tot chinuindu-mă să localizez un artist, disponibil şi amabil, mi-am amintit de Teodor Moraru.
L-am întâlnit în vara lui 1997, ca pe majoritatea celor care aveau să îmbrace cadrul Seratei muzicale TV într-o altă haină. Pe când lucram de zor la realizarea celor două ediţii ale emisiunii Forme şi culori, deja pomenită, am filmat vernisajul unei expoziţii de grup găzduite de Banca Naţională a României. Bancherii începeau să se intereseze de artă. Acesta era mesajul întregii manifestări. Participanţii la expunere erau artişti consacraţi, nume de referinţă ale artei contemporane. Printre ei se număra şi Teodor Moraru, pictor şi profesor de pictură. Pentru reportajul meu am intervievat un critic de artă, pe Pavel Şuşară, pe unul dintre organizatori, Adrian Vasilescu, iar dintre artişti cu greu am găsit unul care să aibă bunăvoinţa să vorbească despre evenimentul la care lua parte. Acesta a fost Teodor Moraru. Încă de atunci mi s-a părut deschis spre comunicare şi i-am ţinut minte nu numai lucrările, ci şi persoana.
Imobilul cu ateliere de pe Strada Biserica Amzei îmi era cunoscut. Mă dusese pentru prima dată acolo Pavel Şuşară ca să-l cunosc pe regretatul pictor Ion Dumitriu, participant şi el la expoziţia de grup de la Banca Naţională. Apoi, după Basarabi, obişnuiam să o vizitez, împreună cu Alexandru, pe sculptoriţa Antoaneta Andrei, autoare a uneia dintre lucrările realizate în cadrul taberei şi amplasate astăzi într-un cartier din Constanţa. După ce programul Habitat şi Artă în România, ediţia 1997, a fost onorat cu premiul pentru ambient al Uniunii Artiştilor Plastici, Antoaneta Andrei ne-a invitat pe toţi la ea la atelier, în imobilul de pe Strada Biserica Amzei, ca să sărbătorim izbânda. Atunci am aflat că Teodor Moraru avea atelierul tot acolo. Prin urmare, atunci, între 3 şi 10 ianuarie 1998, ştiam măcar adresa artistului în care-mi puneam speranţele. Şi n-am pregetat să dau buzna aproape, într-un atelier impecabil, ordonat şi luminos, care te invita la meditaţie. Teodor Moraru m-a întâmpinat cu prietenie, amintindu-şi de mine repede. I-am spus direct de ce-l caut, subliniind că prezenţa lui la Serată ne-ar onora şi pe mine şi pe amfitrionul emisiunii. A primit invitaţia cu simplitate, fără rezerve, în ciuda poziţiei sale de artist cunoscut şi apreciat prin numeroase premii. Dar, m-a invitat la rândul lui, cum era firesc, să-i văd lucrările şi să le alegem pe cele potrivite emisiunii.
Abia acum cunosc îndeaproape arta lui Teodor Moraru, când am răgazul să privesc fiecare lucrare de mari dimensiuni din atelierul lui. Pictura care se dezvăluie ochilor mei avizi se situează la graniţa dintre figurativ şi abstract. Compoziţiile ample sunt nişte universuri în expansiune. Ele suprapun planurile picturale după o tehnică asemănătoare palimpsestului. Această suprapunere, susţinută de o cromatică inspirată, trasează pe orizontală şi pe verticală itinerarii vizuale şi spirituale. Artistului îi reuşeşte deplin o sinteză de motive care provin din toate regnurile şi a căror interpretare simultană conduce cu fermitate la revelarea unei viziuni inedite asupra lumii vizibile. Pictura lui Teodor Moraru anulează categoria timp. Universul lui plastic se autogenerează şi îşi creează propriile legi. Cel mai important motiv abordat de artist e omul însă trupul uman e destructurat şi, pe cât posibil, dematerializat, într-o neostenită căutare a elementului spiritual. Lumea nouă, care se naşte sub ochii noştri, şi cea veche, a mitului, a istoriei îndepărtate, se întâlnesc în pictura lui Theodor Moraru, păstrând integre punţile de comunicare între realitate, vis sau ficţiune, contingent şi transcendent.
Atelierul lui Teodor Moraru e un laborator în care se plămădesc forme şi culori menite să ne înveţe să privim, să ne dea şi alte dimensiuni alte universului vizibil. E un adevărat refugiu pentru un artist, şi poate nu doar pentru el, în vremuri zbuciumate.
Studioul 2 al Televiziunii, 10 ianuarie 1998
Ca într-un vis frumos se aşează totul. Să fie har, să fie voinţa noastră de a ne duce la capăt aspiraţiile? Nu ştiu cum au ajuns aici pânzele de mari dimensiuni ale lui Teodor Moraru. Parcă le-ar fi transportat o forţă mai presus decât noi. Studioul e înveşmântat în culori vibrante.
Nu există discordanţe între mine şi artist. Comunicăm într-un fel tacit, fiindcă Teodor Moraru e mai zgârcit la vorbă. E un contemplativ. Mi-e greu să definesc ce înseamnă pentru un artist consacrat prezenţa la Serată. De altfel, el este printre puţinii artişti renumiţi care vor ajunge în cele trei studiouri-mamut, în decursul acelor cinci luni miraculoase.
Născut în 1938, Teodor Moraru e, deocamdată, şi cel mai “vârstnic” dintre invitaţii mei. Şi aşa va şi rămâne. Atenţia mea urma să se concentreze, cum ştiţi, asupra tinerilor, deşi am avut şi câteva încercări neizbutite de a aduce în studioul Seratei celebrităţi. Motivul pentru care m-au interesat mai mult tinerii nu a fost refuzul unor consacraţi, ci insistenţa lui Iosif Sava de a promova artiştii aflaţi la început de drum.
Invitatul principal al Seratei din 10 ianuarie e profesorul Andrei Marga, ministrul învăţământului. Să nu uităm că suntem în plină guvernare ţărănistă şi că amfitrionul acestui inegalabil talk-show cultural ia pulsul vremurilor cu un fel de voluptate greu de ascuns.
Evident, Iosif Sava găseşte veriga de legătură între invitatul său şi al meu. Andrei Marga conduce destinele învăţământului românesc, iar Teodor Moraru e profesor. Şi încă un profesor iubit de studenţi.
După prima parte a dialogului molcom dintre Iosif Sava şi ministrul învăţământului, prezentat cu mare fast, după obiceiul casei, vine şi rândul celui de al doilea vernisaj în direct să fie prezentat telespectatorilor Seratei. Am decis ca, în cazul fiecărui artist, să fac mai întâi o prezentare biografică succintă şi abia după aceea să vorbesc despre lucrările care se văd, cum insistă Iosif Sava. Imaginea mea în picioare, alături de Teodor Moraru, având în spate, ca fundal, una dintre lucrările lui de mari dimensiuni, mi-a rămas foarte vie în memorie. Cred că motivul principal rămâne lucrarea din spate. Am şi uitat că sunt de abia la începutul unei aventuri. Nu mai am emoţii şi parcă aş prezenta artişti de mulţi ani. Ceea ce nu înseamnă însă rutină, ci doar sentimentul că un vânt bun bate înspre pânzele navei mele. Nu mă stinghereşte nimic şi dialogul meu, apoi al cel lui Iosif Sava cu artistul prezentat în această seară este cordial şi lipsit de încordări.
În felul lui discret, nicidecum zgomotos sau ostentativ, spre deosebire de mulţi alţi confraţi cu preocupări asemănătoare, Teodor Moraru îi susţine sincer şi trainic pe tinerii aflaţi la început de drum. Eu am fost unul dintre ei. Am înţeles mai târziu că prezenţa lui la Serată fusese şi o modalitate de a da credit prestaţiei mele. Toţi foştii studenţi ai lui Teodor Moraru recunosc în el un mentor, dar şi un coleg mai experimentat, gata să-i sprijine. Tocmai de aceea îmi păstrez neştirbită convingerea că, în acele vremuri de graţie, alegerile mele, chiar aşa presate de timp cum erau, aveau în spatele lor o forţă mai presus de înţelegerea mea.
Teodor Moraru
pictor
Născut pe 24 martie 1938 la Îndărăptnici, Moldova
Absolvent al Şcolii Tehnice de Arhitectură, Construcţii şi Organizare în 1963 şi a Facultăţii de Arte Plastice a Institutului Pedagogic Bucureşti în 1968.
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Din 1991 este profesor la Academia de Arte „Luceafărul”.
Expoziţii personale:
Bucureşti (1968, 1971, 1974, 1977, 1980, 1983, 1986, 1988, 1991, 1996), Oradea (1977),
Paris – Franţa (1984),
Alkmaar - Olanda (1984, 1985),
Bistriţa (1993),
Timişoara (1997),
Slobozia (1998),
Bistriţa (1998),
Târgu Mureş (1999).
Expoziţii de grup (selectiv):
Ipostaze, Ambient, Artă Monumentală – Bucureşti (1973), Atena – Grecia (1976), Berlin – Germania (1979), Scrierea – Bucureşti (1980), Paris (1983, 1984), Mirabel – Franţa (1990), Portret I şi Portret II – Bucureşti (1994), al XXI-lea Festival Internaţional de Pictură de la Cagnes sur Mer (1994), Sacralitatea – Bucureşti (1997), Budapesta – Ungaria (1999), Sacrul în artă – Bucureşti (1999).
Tabere de creaţie: Strajita – Bulgaria (1974), Bistriţa Năsăud (1974), Târgu Jiu (1975), Kamien Pomorskhi – Polonia (1981), Pontica – Constanţa (1982, 1983, 1984, 1986), Kuopio – Finlanda (1983), Mirabel – Franţa (1990), Armonia – Târgu Mureş (1992, 1994), Sângeorz Băi (1993, 1995, 1997), Întorsura Buzăului (1996), Tescani – Bacău (1998), Durău – Piatra Neamţ (1998), Moineşti – Slănic Moldova (1999, 2000).
Premii: Premiul pentru pictură al revistei Arta (1980), Premiul Criticii (1986), Premiul special al Uniunii Artiştilor Plastici (1991), Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1993), Premiul Uniunii Artiştilor Plastici la Salonul Municipal (1995), Premiul pentru pictură al Uniunii Artiştilor Plastici (1996), Premiul I pentru pictură, HABITAT acordat de UNDP – ONU (1996), Premiul pentru pictură „Lascăr Vorel”- Piatra Neamţ (1997).
Contact:
Adresa atelier: Str Pangratti, nr. 29, sect. 1, Bucureşti, tel: 231 11 41
„Consistenţa materiei picturale se remarcă astăzi în arta lui Teodor Moraru, aşa cum se întâmpla şi în etapele precedente. Colajul, prezenţa unor materiale inedite, provenind, unele, din consumismul decorativ al ambalajelor produselor de piaţă, adaugă o notă ludică traseelor optice ale lucrărilor recente, dar sunt, pe de altă parte, înnobilate prin învecinarea cu structurile plastice de bază.
Teodor Moraru anunţă extensia în tridimensional, deci o desfăşurare de forţe care, de la nivelul tabloului la acela al obiectului, tinde să dea măsura unei vitalităţi creatoare în plină expansiune şi aflată deja la cota deplinei maturităţi. Indiscutabil, Teodor Moraru este un plastician situat în chiar miezul artei contemporane româneşti”.
ADRIAN GUŢĂ – critic de artă
fragment din textul catalogului Teodor Moraru, tipărit în anul 2000