Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dincolo de iarnă


Ioana Bâldea Constantinescu

13.11.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
O văd... puţin.
Sau aşa mi se pare mie.
Dar e... puţin. Pe oboseală. Pe repede înainte. Câteodată, tocmai seara, când mai are un pic şi se culcă. Adoarme greu, după ce se agită toată, mă strigă şi-mi povesteşte, pe limba ei, ... despre ea. Puţin şi despre mine. Adoarme, în cele din urmă, lipită de mine. Călduţă. Cu mânuţa bine înfiptă între degetele mele, să nu fug, să nu mă piardă.
Îmi lipseşte. Toată ziua îmi lipseşte.
De câteva ori am plecat din mijlocul zilei mele bine ordonate în agendă (Ok, m-aţi prins!) numai ca s-o văd zece minute. S-o strâng. S-o simt. Să fiu cu ea.
Când mă vede, nu reacţionează mereu la fel. Uneori se bucură de zici că a venit Moş Crăciun, alteori nu mă bagă-n seamă.
"E mică", mi se spune.
"E mică...", spun şi eu.
Nu citim poveşti. Ne uităm la poze. Imităm animale. Ne jucăm, în casă, cu baloane. O gâdil. Îi fac codiţe. Mă muşcă. Îmi face şi ea codiţe, mie. O cert că rupe frunzele ficusului şi le mănâncă. Se face că-l miroase şi le rupe pe furiş. Mă fac că n-o văd şi i le iau discret. Pe urmă le căutăm, mirate, împreună.
O văd puţin. Mi-e dor de ea.
Mi-e dor peste zi. Mi-e dor de tot ce pierd, ce nu ştiu, ce n-am apucat să văd.
"Eşti exagerată", mi se spune.
"Sunt exagerată", spun şi eu.
 
De câteva săptămâni încoace, dorm puţin. Din ce în ce mai puţin.
Aş putea să citesc. Să scriu. Să traduc. Să fac agenda pentru a doua zi. Să completez playlist-uri.
Nu pot.
Mă uit la ea.
Mă uit cum visează.  Lipită de inima mea, cu pumnişorul strâns în jurul unui deget rămas captiv între ale ei. O să se trezească în curând. O să ceară "Apa!", o să se foiască, o să plângă, poate, o să-şi caute ursuleţul prin pat, o să mă strige (nu mă vede, din prima, pe întuneric, nu ştie că sunt încă aici), o să adoarmă din nou. Greu.
"Ar trebui să dormi şi tu", mi se spune.
Nu, n-ar trebui.
Respiră aici, lângă mine. În sfârşit, lângă mine.
Şi abia când o simt, aşa, mică, adormită, călduţă, a mea, abia atunci înţeleg.
Mi-a fost frig azi.
Mi-a fost aşa de frig...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer